Pentru fiică și patrie

Titlu: Fata tatei și mama fetei. Istoria unei vieți între România și Elveția
Autor: Sanda Budiș
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 408
ISBN: 978-973-46-3181-0

Volumul de amintiri scris de Sanda Budiș oferă perspectiva descendentului unei familii înstărite românești care a dat oameni de vază și a cărui nume este legat de istoria țării. După ce a suportat rigorile și deposedările impuse de comunism, arhitecta Sanda Budiș a fugit în Elveția, alăturându-se unei diaspore românești formată în acea vreme din intelectuali.

Pe tot parcursul cărții m-a mirat și captivat totodată oralitatea stilului utilizat. Nu este vorba doar despre formulări directe adresate cititorului, autoarea nu se sfiește să repete anumite informații de la un capitol la altul. Acest mod de a scrie face din capitolele cărții niște povești bine închegate care pot fi citite separat. Misterul a fost elucidat când am aflat că inițial totul a fost înregistrat pe un reportofon și pe urmă transcris.

Sanda Budiș își deapănă amintirile pornind din copilărie, de pe vremea în care era elevă la școala de pe Pitar Moș. Avem ocazia să facem cunoștință și cu figurile importante din familia ei. Atât rudele mamei, cât și ale tatălui sunt din neamuri amestecate și au fost oameni importanți ai vremii. Ca să vă faceți o idee, la finalul cărții primim două pagini cu „Cine-i cine ?” în care ni se explică rolul și raportul fiecărei rubedenii pentru că este posibil ca la un moment dat să încurci atâtea nume. Autoarea profită de pretextul oferit de carte pentru a trimite meseje celor vii sau celor morți, unele nu tocmai transcedentale... de exemplu, le cere înapoi bijuteriile de familie hoților care i-au prădat casa.

Mulți dintre contemporanii noștri nu scapă de o vorbă din partea doamnei Budiș, pe unii îi critică, pe alții-i laudă, totul cu detașarea, siguranța și sinceritatea celor 87 de ani. Este de admirat vitalitatea acestei femei care la 50 de ani, proaspăt ajunsă în Elveția, nu numai că are curajul să ia viața de la capăt, dar se apucă și să-și practice meseria de arhitect în modul cel mai serios.

Divorțată de tânără, scopul și încununarea vieții ei este fiica sa, Sanda Pralong, care deși a crescut în străinătate, cred că și-a însușit ideile mamei sale și s-a întors în țară. Spun ideile mamei sale pentru că Sanda Budiș pomenește adesea despre neamul românesc și despre cum s-a schimbat el în perioada comunistă; despre cât de bun și drept era și cum a decăzut acum. Dar nu încetează să-i dorească renașterea și să susțină că ar trebui să contribuim cu toții la asta din dragoste de țară.

Mărturisesc că atitudinea francă și patriotismul ei și-au găsit un adept în mine. Cred că cele două coordonate ale vieții Sandei Budiș sunt țara în care s-a născut și pe care, deși a fost nevoită să o părăsească, n-a încetat niciodată să o iubească – poate pentru că strămoșii ei au încercat să ofere atâtea acestui neam – și fiica ei în care vede încununarea tuturor speranțelor ei. Spirit viu și neastâmpărat, autoarea se preocupă intens de soarta și condiția României. A inițiat chiar ea o serie de proiecte pentru a ajuta progresul țării și susține încă o seamă de idei.