Titlu: Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze
Autor: Jose Saramago
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Simina Popa, Cerasela Barbone, Corina Nutu
Numar pagini: 160
ISBN: 978-973-46-5174-0

O carte scrisă de Jose Saramago cu texte de Roberto Saviano și Filip Florian și ilustrații de Günter Grass este o provocare pentru orice cititor. În special dacă e vorba despre ultima carte a scriitorului portughez, neterminată, care a existat o vreme doar ca fișier brut pe laptopul său. Ideea romanului este o mai veche preocupare a lui Saramago: de ce nu există greve în industria armamentului? Deși nu a reușit să aștearnă răspunsul înainte ca boala să-l răpună, o altă idee completează această temă: sabotajul din lumea armamentului și cum este el perceput de-o parte și de cealaltă a baricadelor.

Armele au un impact enorm asupra vieții oamenilor, chiar dacă mulți dintre ei nu au văzut sau nu au mânuit niciodată una. Dacă Saramago își scrie bucățica de roman bazându-se pe cele două idei menționate inițial, această a treia, impactul armelor în viața oamenilor, este sursa de inspirație pentru textul lui Roberto Saviano, Și eu l-am cunoscut pe Artur Paz Semedo. Florian Filip însă, preferă o abordare ceva mai confortabilă, dar în același timp mai riscantă: în 11 nopți, textul semnat de el, propune un soi de continuare închipuită a romanului, care-i permite ceea ce, probabil, și-ar dori orice cititor: să-și aducă propria contribuție la o astfel de operă. Riscul însă vine din faptul că o astfel de continuare ar putea să nu fie cu adevărat valoroasă decât în mintea celui care o închipuie. Florian Filip nu are însă, a se teme de asta.

Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze

Un fost soț frustrat, care decide să se refugieze în muncă, o fostă soție oarecum uimită dar și sastisită de atenția pe care fostul soț i-o acordă și un plan de a întreprinde un soi de călătorie inițiatică: o incursiune în arhivele unei fabrici de armament. Acestea sunt ingredientele folosite de Jose Saramago pentru ultimul său roman. Din păcate însă, ceea ce s-a păstrat, ceea ce a reușit să scrie, este mai mult o lungă introducere, crearea, cu migală, a premiselor unui roman care se anunța a fi colosal, însă care se încheie brusc la jumătatea acestei introduceri. Potrivit lui Fernando Gomez Aguilera, care semnează prefața volumului, autorul „a conturat caracterele personajelor cele mai importante, în special ale protagoniștilor, Arturo Paz Semedo și soția sa, Felicia, care îi servește drept contrapunct dramatic. A prezentat compania producătoare de armament, Producoes Belona S.A., inclusiv spațiul care avea să constituie, pe cât se pare, centrul acțiunii, „adâncurile arhivei”; și a pus bazele tramei narative, dezvoltate în jurul unei anchete sau cercetări care, începând cu al treilea capitol, avea să dezvolte intriga. Investigația avea să se concentreze în primul rând asupra rolului jucat de Proucoes Belona S.A. în războaiele purtate în deceniul trei al secolului trecut.” Avem deci, de-a face, cu o schiță nu prea consistentă. Este însă, atât de intrigantă, încât necesitatea completării ei este de la sine înțeleasă. Pentru cititorii obișnuiți cu opera lui Saramago, acest început de roman va oferi o satisfacție totală, dacă este citit pentru valoarea literară, nu cea romanescă.

Și eu l-am cunoscut pe Artur Paz Semedo

este un text al frustrării. Sau mai degrabă, al frustrării înăbușite. Un text al justificării absurdului, al absurdității justificării. Este un text care trebuie citit pentru a i se simți și înțelege valoarea. Practic, Saviano vorbește în el despre eroi. Despre oameni care înțeleg la prima mână că „atunci când îți este impusă o alegere, nu te poți întoarce sau preface că nu s-a întâmplat nimic.” Despre oameni care înțeleg că a acționa este singura soluție pentru redresarea unei societăți disfuncționale, chiar dacă asta implică riscuri cumplite… Cum te-ai simți dacă ai ști că peste ceva timp, s-ar scrie despre tine: „… în cazul lui … au fost folosite țigările pentru a-i arde ochii și o sabie ninja pentru a-l mutila”? Saviano vorbește despre oameni care, chiar știind că se expun unui astfel de risc, au acționat așa cum au crezut că este corect să acționeze.

11 nopți

Textul lui Filip Florian va fi, probabil, cel mai citit text din volumul de față, evident, după Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze. De ce? Pentru că, după cum spuneam, are curajul să-și asume o continuare a ceea ce Saramago a scris în ultimele lui zile de viață. Și face asta nu direct, preluând acțiunea de acolo de unde a lăsat-o scriitorul portughez, ci sofisticat, întrețesut în ițele altei povestiri, nu mai puțin alambicată. Mai mult chiar, a creat anumite analize premergătoare începutului pe care Saramago ni l-a oferit. A construit un fel de premisă la premise. Categoric, textul lui Florian este esențial pentru întrezărirea valorii romanești a acestei scrieri.

• Plusuri

  Romanele neterminate – vezi Suflete moarte, Misterul lui Edwin Drood, Procesul – posedă un farmec aparte. Ridică tensiunea, creează valuri de adrenalină, apoi lasă un mare gol. Imaginația TREBUIE să intervină și să continue. Volumul Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze oferă ceva mai mult decât un roman neterminat: oferă și o linie directoare pentru ne imagina sfârșitul.

• Recomandari

  În primul rând fanilor lui Jose Saramago și apoi fanilor romanelor neterminate. De asemenea, văd acest volum ca pe o lecție de scriere, așa încât cei care visează să facă vreodată acest lucru, l-ar putea citi și ei.