Titlu: Harta timpului
Autor: Félix J. Palma
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Ana-Maria Tamaş
Numar pagini: 704
ISBN: 978-973-707-475-1

H.G Wells, Jack Spintecătorul, the Elephant Man şi mulţi alții se întâlnesc într-o realitate alternativă, unde călătoriile în timp sunt reale, iar singurul lucru mai mârşav decât un criminal macabru este natura umană.

”Harta Timpului” seamănă cu Superman. Dacă îl vezi de la distanţă pare o pasăre, dar apoi parcă devine un avion. Doar după ce nedumerirea trece, eşti convins că ai în faţă un supererou. Aşa e şi romanul de faţă. Văzut dintr-o parte pare steampunk, dacă îl întorci e clar SF, dar parcă aduce mai degrabă a fantasy apoi a istorie alternativă dacă lumina începe să bată din alt unghi pe el. În final, seamănă mai degrabă cu un album foto frumos, în care sunt lipite o mare parte din lucrurile dragi autorului, alături de comentariile personale. Ce pot să vă spun sigur e că volumul acesta monstru (are 700 de pagini) al lui Félix J. Palma a fost unul din cele mai interesante romane pe care le-am parcurs anul acesta. Autorul foloseşte scriitori celebri ca personaje în lucrarea sa, cel mai mult spaţiu ocupându-l H.G Wells, alături de lucrarea sa de căpătâi, ”Maşina timpului”, apoi mai apar şi Henry James, Bram Stoker, textul fiind plin de referinţe literare. Asemenea lucrări tind să devină uşor o modă, însă există şi realizări excelente: Drood, de Dan Simmons (cu Charles Dickens ) sau Anno Dracula, de Kim Newman (unde apar personaje ale lui Dickens, Oscar Wilde, etc).

Acţiunea este plasată în Londra, în ultimele două decenii ale secolului XIX, spre sfârşitul epocii victoriene. În partea I a romanului este tratată iniţial tema iubirii imposibile, dacă îmi permiteţi această remarcă şcolărească. Andrew Harrington este un băiat de ”bani gata”, al cărui tată are o avere uriaşă, lucru îi asigură un trai liniştit, dar plin de plictis. El se îndrăgosteşte de o prostituată din cel mai infam şi mizer cartier al Londrei: Whitechapel. Asta se întâmplă în timp ce Jack Spintecătorul aduce teroarea în respectivul cartier, ucigând prostituate într-un mod animalic. Am avut iniţial impresia că asist la un roman alcătuit din bucăţi împrumutate de prin alte opere. Primul contact al lui Andrew cu Marie este asemănător cu sentimentele care îl încarcă pe Dorian Gray la vederea lui Sybil Vane: ambii au senzaţia că au întâlnit cea mai (introduceţi orice adjectiv aici) femeie din tot universul şi rămân perpecşli la indiferenţa celorlalţi care nu văd acelaşi lucru. Apoi, modul de operare al prostituatelor din Whitechapel şi a lui Jack Spintecătorul mi-era cunoscut din ”From Hell” (banda desenată a lui Alan Moore şi ecranizarea fraţilor Hughes). Răbdarea mi-a fost totuşi răsplătită, căci stilul clasic al scrisului (”victorian”, dacă doriţi), personajele clădite solid, naraţiunea şi talentul de povestitor al autorului alcătuiesc o combinaţie excelentă.

Tema iubirii imposibile se consumă scurt, între două lumi aflate puternic în contrast: înalta societate din care face parte Andrew – înţesată de prefăcuţi şi persoane cu vederi obtuze şi lumea de dincolo de strălucirea aparentă a Londrei: Whitechapel-ul unde îşi au sălaşul toţi nefericiţii şi scursurile societăţii londoneze. Marie, prostituata de care se îndrăgosteşte Andrew este ucisă de către Jack Spintecătorul, iar Andrew se transformă într-o umbră, lipsit de dorinţa de a mai trăi, iar sinuciderea este singura scăpare pe care mintea sa înceţoşată o mai poate vedea. Este scăpat de la pieire de către singurul său prieten apropiat, Charles, care îi dă de veste că poate să o salveze pe Marie: o companie londoneză tocmai oferise publicului larg posibilitatea de a călători în timp. Şi cine ar refuza o asemenea şansă? Aceasta se întâmplă pe fundalul apariţei romanului lui Wells, Maşina timpului, care are un success enorm la public, aducând discuţiile despre călătoriile în timp la ordinea zilei. Sigur, nimic nu e simplu, iar aventurile lui Andrew nu se opresc aici.

În partea a doua a romanului, autorul creşte miza. Claire Haggerty, o domnişoară înstărită, dar cu vederi mult prea liberale pentru epoca sa este mereu nemulţumită de pretendenţii săi. Astfel, ajunge să creadă că doar un bărbat din altă epocă îi va putea îndeplini toate criteriile, aşa că decide să călătorească şi ea în timp – în secolul XX. În a treia şi ultima parte a romanului, autorul încearcă să înnoade firele pe care le lăsase atârnând pe parcursul întâmplărilor anterioare. În unele puncte îi iasă bine acest lucru, în altele nu.

Am fost tentat să dau doar patru stele romanului, datorită unor soluţii cam pripite aduse în unele momente-cheie ale naraţiunii, soluţii care au venit prea simplu, fiind comode, în contextul în care s-a muncit cu atenţie la fiecare aspect al firului epic. Însă, cred că e păcat ca pentru un fragment pe care eu îl consider mai slab, să ignor desfăşurarea de forţe anterioară şi plăcerea lecturării romanului.

H.G Wells apare în toate cele trei părţi ale romanului, fiind pus faţă în faţă cu întâmplări care de care mai trăznite. Romanul este doldora de referinţe literare, aşa cum menţionam la început, de la Jane Austen la Jules Verne, de la Conan Doyle la Henry James. Unele referinţe sunt evidente, altele sunt mai subtile, cum ar fi legătura cu Minority Report a lui Philip K. Dick: un inspector al Scotland Yard este măcinat de decizia de a aresta o persoană pentru o crimă pe care avea să o comită în viitor. Memorabilă este întâlnirea dintre Wells, Bram Stoker şi Henry James. Wells crede despre Henry James că singurul lui merit era ”talentul său indiscutabil de a nu spune nimic, folosind în acest sens fraze foarte lungi.” În schimb, James nu se amestecă în discuţii cu Wells, considerând inferioară literatura ştiinţifică pe care acesta o reprezenta. Acest lucru ilustrează excelent atitudinea unor cercuri literare din zilele noastre şi implicit, a unor numeroşi critici.

Volumul este în aceeaşi măsură unul de metaficţiune – naratorul este unul conştient de rolul său, adăugând comentarii pline de umor, ironie şi sarcasm (inclusiv bănuiala mea: note biografice) referitoare la naraţiunea în sine şi actul scrierii. Pe lângă inserarea în text a unor elemente subtile (de exemplu, inventarea Coca-Cola şi importul în Anglia), naratorul pune în discuţie efortul pe care în necesită actul scrierii, al condiţiei scriitorului şi a frământărilor sale. ”Harta timpului” este un roman care oferă o mulţime de surprize, care nu poate fi încadrat uşor şi care oferă satisfacţii şi după lecturări multiple, căci problemele ridicate sunt numeroase (de la nelipsitele paradoxuri temporare, la mistere poliţiste, iubiri imposibile, decizii dificile), aventurile narate cu vână şi referinţe introduse în text cu naturaleţea unui creator care mai adaugă câte o culoare penajului deja superb al unei păsări.

Celor care aţi rămas pănă aici, vă mulţumesc pentru atenţie asemeni naratorului din romanul de faţă şi-mi iau la revedere, căci altfel riscăm să se inventeze călătoria în timp până când termin eu de povestit toate lucrurile care mi-au plăcut în ”Harta timpului”.

• Plusuri

  roman tribut; referinţele literare la tot pasul; imaginea epocii victoriene; diversitea structurii, naraţiunii şi firului epic; o realizare curajoasă şi îndrăzneaţă

• Minusuri

  unele rezolvări simple, comode; ultima parte a romanului pare pe alocuri grăbită

• Recomandari

  lectură obligatorie pentru fanii SF/fantasy şi a subgenurilor aferente; la fel şi pentru restul persoanelor pentru care etichetele de stil contează mai puţin şi calitatea literară este criteriul principal în alegerea lecturilor