Titlu: Muza
Autor: Jessie Burton
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Veronica D. Niculescu
Numar pagini: 400
ISBN: 978-606-779-237-9

„În următoarele două săptămâni, ne-am văzut aproape în fiecare zi. Era ca o boală fantastică. Ne-am dus la Wallace Collection și la National Gallery, în căutarea altor picturi cu inițialele I.R. (fără succes).”

În acest moment, totul capătă sens. E ca și cum un fulger ți-a luminat camera scufundată în întuneric. O revelație subită și cu toate astea, o legătură narativă nu prea greu de sesizat. În orice caz, din această clipă, romanul Muza vi se va părea genul de carte pe care n-ai cum să o mai lași din mână, chiar dacă e sâmbătă seara și poate ai planuri nebunești de final de săptămână. Devii iremediabil un couch potato. E fascinant ce poate să facă Jessie Burton din tine folosind două instrumente fatale: fluența literară și rețetarul romanului vag istoric. Muza e o incursiune dezordonată în Londra anilor ’60 și în Andaluzia anilor ’30. Anglia și Spania își dau mâna peste câteva decenii pentru a scoate la iveală misterul întunecat al unui tablou. Pictorul e o apariție magnetică, jumătate anarhist, jumătate comunist, cu părul ondulat și cu niște ochi anume făcuți să privească și să supună. Muza e... o descoperiți voi, dar în orice caz, vă dau un indiciu: să știți că are sentimente contradictorii în privința măslinelor.

Acest roman, prezentat publicului românesc de editura Humanitas în cadrul colecției Raftul Denisei, e o descoperire literară recentă. Jessie Burton e o englezoaică născută și crescută în Londra, absolventă de Oxford, jonglând între două pasiuni complementare: scrisul și actoria. A trecut prin episoade depresive, prin căutări identitare și anxietăți de tot felul și în 2014 a cutremurat lumea literară cu romanul de debut The Miniaturist, plasat în Amsterdamul de secol XVII. Acum, în Muza, de fapt al doilea ei roman, inspirația rămâne de natură istorică, dar cadrul e cu totul altul, iar invitația autoarei e de a privi dincolo, printre rânduri și peste timp.

O rețetă care funcționează

Deși în secolul XXI, ai spune că oamenii sunt din ce în ce mai puțin interesați de istorie, romanele de epocă se vând în tiraje uluitoare. Suspansul creat de aceste narațiuni sentimentale este întreținut de virajele constante dintre cel puțin două planuri paralele. Puntea de legătură e la început implauzibilă, o însăilare narativă care treptat capătă forță prin tehnica picăturii chinezești. Întotdeauna, un astfel de autor va strecura indicii, nu foarte greu de dezgropat, dar suficient de discrete încât să-ți trezească interesul. La final, rămâi cu un gust amar, te-a apucat iarăși nostalgia arborilor genealogici și te întrebi ce secret se ascunde în propriul tău trecut, în destinele strămoșilor tăi, pe care aștepți să-i cunoști prin cine știe ce viraj al coincidenței.

Citind Muza mi-am dat seama de acest nou rețetar care propulsează scriitori străini contemporani de peste tot în lume. Care Santos, cu Încăperi ferecate, Kate Morton, cu a ei Casă de la Riverton, Tracy Chevalier, dezgropând iubiri contorsionate și cu miză estetică în Fata cu cercel de perlă și lista poate continua. Muza e la fel și totuși diferită – un joc de ping-pong între războiul civil din Spania și societatea londoneză a anilor ’60 (cu toate conflictele ei tipice – inegalități rasiale, imigranți din Trinidad, pastile contraceptive etc.). Între domnișoara Bastien și Olive, aparent protagonistele acestei cărți, stă o prăpastie uriașă: prima vrea cu ardoare să-și publice textele, a doua lucrează în taină, alimentându-și nevoia de a picta dintr-o iubire andaluză neclară. Eu vă avertizez încă de pe acum: pregătiți-vă și de câteva lecții elementare de spaniolă! Așa, de dragul lui Isaac!

Ca la cinema

Muza e un roman ușor de citit, dar asta nu înseamnă că e neapărat o carte frivolă. Ceea ce o face pe Jessie Burton o autoare cu totul deosebită este fluența ei, naturalețea cu care intersectează gândurile nerostite ale personajelor cu dialogul lor concret. Toate acțiunile derivă unele din altele cu rapiditate și mecanismele intime ale fiecărui participant sunt cvasi-transparente. A intenționat X, deci a făcut Y. Totul e înlănțuit conform sistemului cauză-efect și logica acestei construcții păstrează încă o doză de mister, ceea ce e surprinzător. Sunt câteva lucruri pe care le aflii mai târziu, dar pe care le crezi previzibile la un moment dat, după câteva zeci de pagini. Cartea e dinamică și înțesată de imagini vibrante, stai ca în fața unui ecran urmărind o poveste simplă. Nu dai de tehnici năucitoare, nu te vrea nimeni cititor postmodern, alert la fiecare trăsărire de ego a artistului, Jessie Burton te vrea acolo, implicat și curios, punându-ți întrebări, dar nu prea multe… cât să poți urmări filmul acesta trunchiat, care se desfășoară pe două ecrane, unul lângă altul. Nu trebuie să-ți întinzi gâtul mai mult decât e necesar, autoarea are grijă să apropie „ecranele” atât de mult încât, cu răbdare, ajungi la momentul inevitabil al suprapunerii lor. Și atunci… confuzia geografică e frapantă. Ți se va părea că sudul Spaniei s-a mutat peste noapte în inima Londrei și nu mai înțelegi dacă ți-e cald, ca  într-o grădină cu lămâi, sau dacă ți-e frig pentru că… ceață londoneză.

În culisele unei lumi noi

Ceea ce face romanul Muza o experiență livrescă dintre cele mai plăcute este apetitul autoarei pentru referințe și culise. Există la un moment dat câteva metafore relevante despre spectacolul social pe care îl dă fiecare personaj abil când iese din casă și despre întrebarea firească pe care o stârnește un astfel de personaj publicului său – cum e acasă, când își dă jos toate măștile? Jessie Burton transformă această curiozitate într-o întrebare insinuantă, adăugându-i cu măiestrie o întrebare secundară – Chiar vrei să știi ce e în spate? La rândul său, romanul Muza e un text cu umbrele și satisfacțiile sale culturale. Eu vă spun doar atât – dacă vreți să trăiți intens prima întâlnire dintre Lawrie și domnișoara Bastien, urmăriți filmul You only live twice (1967), James Bond vi se părea subit o idee îngrozitoare pentru un rendez-vous, totuși… contradictoriu, filmul ăsta poate activa conexiuni emoționale spontane. Dacă vreți însă să respirați această carte la intensitate maximă, luați-vă lupa și studiați tablouri celebre: un Picasso, un Miró, un Bellini… niciodată un curs de istoria artei nu vi se va părea mai fascinant decât fantazările lui Jessie Burton despre frumusețe. Sunt delicioase!  

• Plusuri

  Fluență narativă, dialoguri bine plasate, personaje puternice, aluzii inteligente, ton literar provocator.

• Minusuri

  Dacă nu ești un cititor răbdător, nu îți vei acorda suficient timp să cazi în nada întinsă de Jessie Burton, nu vă opriți doar la domnișoara Bastien, care pare la început un decupaj pretențios din The Devil Wears Prada, pregătiți-vă pentru Olive, ea vă va face să le înțelegeți pe toate.

• Recomandari

  Pentru pasionații de istorie, pentru împătimiții de artă, pentru snobi, pentru licitatori, pentru critici, pentru cititorii îndrăgostiți de mistere, pentru fetele aflate la prima iubire, pentru viitorii studenți de la Arte Plastice, pentru romantici, pentru visători, pentru cei care beau zilnic limonadă, pentru cei care au văzut cel puțin o dată Andaluzia și nu în ultimul rând... pentru cei care știu să privească.