bookblog.ro

False minuni

Scris de • 29 September 2022 • in categoria ,

Emma Donghue - Minunea

Titlu: Minunea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2020
Traducere:
Numar pagini: 488
ISBN: 978-606-710-693-0

Autoarea fenomenului Camera ne propune în al doilea roman apărut la Editura Art în cadrul colecției Cărți Musai. Un roman istoric a cărui acțiune se petrece în Irlanda, la mijloc de secol nouăsprezece. Nu e prima încercare a ei pe tărâmurile romanelor istorice, dar e cea prin intermediul căreia am „cunoscut-o” pe scriitoarea irlandeză stabilită în Canada.

De bună seamă că ar fi trebuit să încep cu Camera, căci în mod sigur ar fi fost mai pe gustul meu, dar dacă așa s-a nimerit să fie... Cred că fug de romanele cu părinți prea credincioși și care își îndoctrinează – a se citi „maltratează” – copiii de mici pentru a-i transforma în mici zeloți cu frică nesfârșită de Dumnezeu încă de când am citit Carrie de Stephen King, iar asta se întâmpla acum un car de ani.

Emma Donoghue alege însă să compileze câteva cazuri semnalate de-a lungul timpului de așa-zise minuni în cadrul cărora copii, tineri, oameni de felurite vârste, dar mai ales fete tinere au suferit un soi de epifanie și au ajuns să se convingă singuri, prin cine știe ce căi misterioase, că pot începe să țină post negru de acum și până la finalul zilelor pentru a obține mântuirea și iertarea unui Dumnezeu despre care nu ne-a învățat nimeni că ar încuraja astfel de practici, în special în rândul copiilor.

Micuța Anna O’Donnell din Irlanda este un astfel de caz. Fictiv, cum spuneam, dar bazat pe întâmplări reale. Suntem în anul 1859, iar Irlanda a trecut printr-o traumă cumplită, o foamete formidabilă din cauza unei boli a cartofului și, aflăm de la un reporter de ziar din poveste, a practicilor necurate ale moșierilor irlandezi, dar și a unei indiferențe criminale a guvernului britanic, în urma căreia un sfert din populația Irlandei, în special săraci, mai cu seamă copii, a murit de foame. La propriu. Într-o țară pretins civilizată, dar pe care autoarea nu ezită să o ironizeze și să o critice prin gândurile și cuvintele unuia dintre protagoniști. În luna aprilie a anului 1859, când Anna împlinește unsprezece ani, ea se hotărăște să nu mai mănânce absolut nimic, ci doar să bea câteva linguri de apă pe zi și să zacă în pat pe măsură ce puterile îi slăbesc tot mai mult.

Nimeni nu știe sau nimeni nu vrea să articuleze cu voce tare care sunt motivele pentru care Anna a luat o asemenea hotărâre. Dar nici nu se dă nimeni de ceasul morții să o convingă să înceteze cu prostiile și să-și vadă de copilărie și de viață. Nimeni, nici preotul, cel care propovăduiește cuvântul Domnului, nici doctorul, un moșneag înapoiat cu idei rămase din Evul Mediu, nici măcar părinții micuței, care pierduseră deja un copil.

Părinții aleg să spere într-o minune, să creadă că fiica lor este aleasa Domnului și că minunea asta, o fată care nu mai are nevoie de mâncare, va realiza... nu știu, îi va însufleți și retrezi la viață pe cei din jur, îi va smulge din apatie pentru a pune din nou umărul la reclădirea țării. Sincer, nu știu cui i-ar fi servit moartea unei fete, o martiră care, dintr-odată, a ajuns la concluzia că nu mai are nevoie de mâncare și că, prin supliciul ei auto-impus, își va ispăși păcatele și va ajunge alături de fratele său decedat, alături de care dormise în pat, silită de părinți, ca să-l încălzească înainte să moară.

Așa că, la ideea preotului, pun toți bani mână de la mână, și cheamă în ajutor o infirmieră de la Londra nu pentru a o salva pe Anna - căci deja luaseră cu toții hotărârea, fataliști, că au în față o adevărată minune și că fata nu va muri, ea... va transcende totul -, ci pentru a o supraveghea pe copilă și a confirma că au într-adevăr de-a face cu o minune. Și că, poate, e cazul să nu se mai gândească nimeni la cele lumești, căci dacă o fată poate ignora și depăși o nevoie fundamentală, cea de hrană, atunci totul e posibil.

Numai că starea Annei începe să se deterioreze tot mai mult după ce sosește Lib Wright, infirmiera de la Londra. De ce oare? Fusese hrănită pe ascuns, iar acum, că existau două infirmiere care să o păzească pe Anna zi și noapte, hrănirea ei devenise imposibilă? Și ce-o determină pe Anna să recurgă la un asemenea gest final? De ce nu se lasă convinsă că ce face ea nu e în regulă și că nu va obţine altceva decât să ajungă în pământ, nu s-o ducă alături de fratele ei?

Taine, secrete, întâmplări din trecut, își scot capul hâd la iveală pe măsură ce perseverenta Lib începe să creadă tot mai mult că nu doar Anna e de vină pentru întâmplarea asta oribilă, complet ieșită din comun. Că toți au câte ceva de ascuns, inclusiv ea, Lib, inclusiv părinții și toți cei care asistă indiferenți, încăpățânați, la felul în care o fată nevinovată se stinge încet, dar sigur, sub privirile lor.

M-aș opri din aprecierile la adresa acestor indivizi malefici, care pun credința strâmbă și oarbă mai presus nu doar de viața unui copil, ci de a propriului copil. Și oricâte argumente ar aduce Lib că ideile lor sunt nu doar incorecte, ci și primejdioase, că Dumnezeu însuși nu le-a cerut niciodată credincioșilor săi să recurgă la astfel de gesturi extreme, că până și mana pe care au mâncat-o patruzeci de ani fugarii în deșert e doar o figură de stil, că trupul Domnului are o altă semnificație, că Iisus în persoană a transformat apa în vin și a înmulțit pâinile și peștii pentru a-i salva și a nu-i lăsa să moară de foame pe oameni, totul e în zadar. Inteligenta și ingenua Anna are argumente pentru tot, credința ei e prea puternică, iar vina, mult prea apăsătoare. Care vină... la un copil de unsprezece ani? Pentru ce trebuie pedepsit el, indiferent ce-ar fi făcut?

    Categorie: , | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro