Titlu: Căntul lui Ahile
Autor: Madeline Miller
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Ioana Filat
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-463-333-3

„Tatăl lui îl învățase puțin să se lupte. Și restul de unde venea? De la zei? Ceva mai zeiesc nu mai văzusem nicicând. La el meșteșugul acesta al nostru din topor, care atâta ne făcea să asudăm, părea frumos. Înțelegeam de ce nu-i îngăduia tatăl lui să se lupte de față cu alții. Cum ar fi putut vreun muritor de rând să se fălească cu priceperea sa, când exista o asemenea făptură pe lume?”

Cumpără titlul în engleză

Pe vremea când zeii favorizau fățiș muritorii, pe când semizeii încă mai mărșăluiau pe pământ, adunând în jurul lor oști întregi, pe-atunci când zeii Olimpului se uitau înspre pământ iar oamenii către Olimp cu râvnă și invidie, s-a născut Ahile, erou între eroi, Aristos Achaion, Cel mai Mare dintre Ahei. Așa după cum și-a dorit toată viața, a devenit celebru și a rămas în memoria oamenilor chiar și la 4000 de ani după ce epopeea lui a luat sfârșit. Alături de el și-au câștigat un loc în nemurire Odysseus, Agamemnon, Menelau, Elena, Paris sau Hector. Deși extrem de important, însoțitorul lui Ahile, Patroclu, are în Iliada parte de apariții sporadice. Madeline Miller hotărăște însă să-i facă dreptate și scrie Cântul lui Ahile, care nu este altceva decât Iliada lui Homer povestită din perspectiva credinciosului „soț” al semizeului.

Această perspectivă necesită câteva clarificări: cine este Patroclu, de unde vine, de ce și în ce condiții a ajuns să se însoțească cu Ahile. Iar autoarea îi oferă cititorului un tablou complet al întregii saga, începând cu părinții lui Patroclu și continuând cu copilăria acestuia, apoi cu surghiunul lui în regatul lui Peleu, tatăl lui Ahile, Ftia. Cum se cunosc, cum se împrietenesc, cum Ahile îl ia pe Patroclu sub directa lui oblăduire, toate acestea ocupă prima jumătate a romanului. Războiul troian, cea de-a doua parte.

Pe departe cel mai apreciat dintre eroi, Ahile este văzut în Cântul lui Ahile de către Patroclu ca fiind cel mai frumos, un om perfect și un luptător desăvârșit. „N-am văzut când s-a mișcat Ahile, însă l-am auzit: vâjâitul aerului și expirația lui ușoară. Lancea îi zbură deasupra porțiunii de apă ce se întindea între punte și țărm. Fusese doar un gest. Nici un lăncer nu era în stare să arunce atât de departe pe cât putea să ajungă o săgeată trasă de arc. Ar fi trebuit să cadă departe de țintă. N-a căzut.” Acestor calități, care cu siguranță pot fi atribuite genei divine din el, li se adaugă altele, profund umane: bunătatea, modestia și iubirea. Patroclu ne face portretul unui Ahile care, deși posedat de demonul mândriei, nu afișează aroganță, atât de specifică zeilor și eroilor greci. Este o imagine foarte umană, pe care cititorul va ajunge să o îndrăgească.

Devenirea lui Ahile în erou și a lui Patroclu în „soț” al său durează mulți ani, ani în care cei doi întâlnesc ființe mitice (centaurul Chiron, Thesis, nereida, mama lui Ahile), se deprind cu diferite meșteșuguri – Ahile cu cântatul la liră iar Patroclu cu chirurgia – dar atunci când Chiron le testează măiestria în luptă, îi spune lui Ahile „N-am ce să te învăț. Știi tot ce știa și Heracles, chiar mai multe. Ești cel mai mare războinic din spița ta și din toate spițele dinaintea ta”, iar lui Patroclu, „Nu vei ajunge niciodată faimos ca războinic”. Aceste vești au darul de a imprima într-un mod foarte clar destinul celor doi, deși cel al lui Ahile era deja cunoscut. Încrederea mutuală, liniștea muntelui și libertatea pe care Chiron le-o oferă întăresc legătura dintre cei doi, justificând astfel pe deplin furia pe care, mai târziu, Ahile o va simți la poalele cetății Troia, atunci când Hector va străpunge pieptul fragilului Patroclu cu lancea sa. Ahile și Patroclu sunt personaje complexe, interesate de frumos – Ahile cântă la liră – de practic, dar și de filozofie. Atunci când Chiron le vorbește despre valoarea oamenilor („Nici un om nu valorează mai mult decât altul”), Ahile pune „o întrebare pe seama căreia și filozofii se ciondănesc”: „Dar dacă ți-e prieten?”. Răspunsul este edificator („Pentru tine, el e mai însemnat, poate. Însă și străinul e prietenul și fratele cuiva”) și va avea reverberații profunde în formarea lui ca războinic.

Evident, războiul din Troia este foarte cunoscut, în special datorită simbolurilor pe care le-a născut: calul troian, Elena „din Troia”, Ahile cu călcâiul său, sau de imagini celebre ale epopeilor cărora le-a dat naștere: Patroclu în platoșa lui Ahile sfârtecat de lancea lui Hector sau Ahile târând în urma carului său leșul lui Hector. Madeline Miller, urmând cât mai fidel modelul homeric, a lăsat complet deoparte unul dintre simboluri, poate cel mai puternic dintre toate: călcâiul lui Ahile. Invulnerabilitatea lui Ahile, nu este pomenită de către autoare, în consecință nici scăldarea sa în râul Styx de către Thersis. Însă faptul că nu este niciodată rănit în lupte îi este explicat la un moment dat de mama sa. Ea este cea care îl protejează. Această abordare fidelă se datorează trecutului autoarei, care a făcut încă de mică o pasiune pentru Iliada lui Homer, așa cum chiar ea spune într-un interviu.

De fapt Madeline Miller consideră că lumea lui Homer „este atât de mare și de plină și de bogată […] încât cu adevărat apreciază adaptarea. Nu a existat un moment în care să fi simțit că mă luptam cu el.”

Încetul cu încetul conflictul, care durează 10 ani, devine o stare de fapt. Nimeni nu mai pare a fi acolo în pribegie. Ostașii devin localnici, construind un mare zid în preajma taberei lor, luându-și neveste, crescând animale. Viața de războinic în campanie este atât de diferită – chiar dacă personajele și-o asumă intim, obișnuindu-se foarte mult cu ea – încât Patroclu ajunge să facă referire la perioada dinainte ca la „o altă viață”: „Atunci [Ahile] nu avea mâinile pătate de sânge și nu-l amenința nicio condamnare la moarte. O altă viață”.

Deși sfârșitul poveștii lui Ahile și a lui Patroclu este arhicunoscut, Madeline Miller duce povestea mai departe, creând o nouă intrigă, astfel că nota de originalitate pe care o introduce garantează un impact deosebit al nou createi epopei. Tangențial, autoarea pomenește finalul războiului și soarta unora dintre personaje. Însă firul poveștii ei deviază mult, urmându-l pe Patroclu dincolo de mormânt. Pe lângă această originală abordare, Madeline Miller „ne surprinde explorând egoul personajelor, supărările lor și chipurile unei iubiri familiare și noi în același timp”, după cum spun cei de la O Magazine.

• Plusuri

  Mult mai accesibil decât Iliada lui Homer, sau decât Eneida lui Virgiliu, Cântul lui Ahile creează o imagine extrem de vie și de puternică a unor personaje care au dispărut de aproape patru mii de ani.

• Recomandari

  Cititorii care întotdeauna au fost curioși de ceea ce Homer și Virgiliu au descris în celebrele lor opere, dar nu au avut răbdare să le citească, sau au avut răbdare să le citească dar sunt curioși cum ar suna în proză războiul troian, nu ar trebui să rateze Cântecul lui Ahile. Recomand cu căldură romanul însă și celor pentru care literatura reprezintă pur și simplu o pasiune sau un hobby în sine, indiferent de genurile preferate.