0

Titlu: Eureka Street
Autor: Robert McLiam Wilson
Rating:
Editura: Vintage
Anul apariţiei: 1997
396 pagini
ISBN: 978-0345427137

În mijlocul conflictelor politice şi religioase care intersectează viaţa oraşului Belfast la începutul anilor ’90, doi prieteni îşi caută fericirea.

Toate poveştile sunt poveşti de dragoste. Se mai încumetă vreun scriitor contemporan să-şi înceapă romanele cu afirmaţii bombastice? Se poate susţine un asemenea început printr-o poveste pe măsură? Ce-o fi şi cu titlul, m-am gândit, oare tipul ăsta vrea să spună că oferă nici mai mult, nici mai puţin decât soluţia la viaţă, univers şi tot restul? Dar răspunsul îl avem de ani buni: toată lumea ştie că este 42.

Ca să nu mai spun că această declaraţie este urmată de un plonjeu în gândurile unui oarecare Jake Jackson, care alunecă derutant între femeia care l-a părăsit, chelneriţa pe care se chinuie momentan s-o agaţe, jobul pe care îl urăşte şi Chuckie Lurgan, prietenul cel mai bun, alături de care îşi bălăceşte amarul în băutură. Fost bătăuş de cartier, Jake este plătit să recupereze obiectele de valoare ale rău-platnicilor, care, în pragul sărăciei extreme, de obicei nu se împotrivesc nici măcar verbal. În treacăt fie spus, personajul este absolvent de studii superioare, însă diploma nu pare a-i servi decât în cadrul discuţiilor semidocte din localurile publice.

Empatizarea cu Jake îţi va lua surprinzător de puţin timp. Autojustificarea lui constă într-o copilărie nefericită, ale cărei detalii funebre le vei afla numai prin extrapolare. Pe lângă asta, ar mai fi pisica nenumită, de care se fereşte să lase impresia că-i pasă din cale-afară. Însă faptul că detectează fără greş vulnerabilitatea emoţională a „durilor” din jur îl lămureşte într-o clipită: este doar unul în plus din rândurile noastre, ale celor mişto. Cum s-ar spune, cine s-a ars cu supa sensibilă, o consumă direct din frigider.

Chuckie Lurgan este un grăsan înspre treizeci de ani, cu început de chelie, care locuieşte cu mama lui şi este fascinat de celebrităţile de orice fel. Nici prea inteligent, nici prea amuzant, Chuckie întâlneşte dragostea vieţii sale şi se îmbogăţeşte peste noapte, printr-o farsă al cărei punct terminus se lasă aşteptat în zadar. Ba, mai mult, el devine un soi de celebritate la nivel mondial şi ajunge să-şi întreţină material întregul cerc de prieteni. Toate astea vin narate candid, într-un mod care le menţine, ca pe o sârmă, deasupra absurdului.

În lumea lui Jake şi a lui Chuckie, faptul că primul este catolic, iar al doilea, protestant, înseamnă că prietenia lor este o aberaţie a naturii. Dezinteresul lor pentru chestiunile religioase este irelevant; esenţială e afilierea politică subînţeleasă în Irlanda de Nord: catolicii sunt automat republicani (opţional, membri IRA), iar protestanţii, susţinători ai coroanei britanice (opţional, membri UVF, UFF ş.a.). Un ecran imaginar îi separă pe cei doi de disputele politice, asasinatele şi bombele grupărilor teroriste. În ultimele luni dinaintea armistiţiului IRA din 1994, Jake şi Chuckie se plimbă prin ceea ce presa mondială califică drept inima unui război în toată regula, ca printr-un somnolent orăşel de provincie.

A nu se concluziona că pericolul trâmbiţat este imaginar sau că personajele principale sunt de-a dreptul ţicnite. Ba din contră, cei doi demonstrează o doză superioară de raţiune faţă de extremiştii de care se ciocnesc ocazional, tocmai prin faptul că refuză să să se lase consumaţi de vreuna dintre cele două ideologii valabile în locul şi la momentul respectiv. Ceea ce te împlineşte, o descoperă amândoi în mod ocolit, este căutarea fericirii mărunte. A trăi pentru binele omenirii, al poporului sau al unei jumătăţi de popor este o utopie. Suntem prea mărunţi pentru idealuri grandioase. Întorcându-te la prima propoziţie a romanului, se poate să simţi de data asta că nu bombastică se vrea, ci dimpotrivă, umilă: toate poveştile sunt simple poveşti de dragoste.

De altfel, extrema naţionalistă formează o galerie comică de neuitat: Aoirghe, fata cu nume înecăcios, susţinătoare fanatică a diverselor curente de stânga, se insultă atât de înverşunat cu Jake, încât toată treaba începe să miroasă a Îmblânzirea scorpiei; Shague Ghinthoss, care se visează poet naţional, îşi recită cu patos opera prin baruri, în tren şi în raza de acţiune a oricărei camere de filmat; epigonii săi îşi îmbibă silitor creaţiile cu liste de elemente rustice, fără să fi părăsit în viaţa lor oraşul.

Plusuri: Nararea din două perspective, aparţinând celor două personaje principale; stilul lipsit de înflorituri; umorul; sensibilitatea (fără supă); acurateţea detaliilor culturale şi istorice (pentru cine este interesat); a very happy end.

Minusuri: undeva pe la mijloc există un capitol nerecomandat celor slabi de inimă. Nu este atât un minus, cât o avertizare.

Recomandare: pentru cui îi plac Jonathan Safran Foer, Irvine Welsh, Roddy Doyle, chiar şi David Lodge.

Scris de Alexandra Găujan