0Autor: Cecelia Ahern
Rating:
Editura: All
Până unde poate merge imaginaţia cuiva? Cât de mult eşti dispus să crezi atunci când eşti adult? Dar atunci când eşti copil? Încetăm vreodată să mai fim copii, putem goni starea asta de spirit o dată pentu totdeauna? Şi pentru cei care s-ar putea să răspundă "Da", sunteţi siguri că n-o să vă treziţi ţopăind de colo-colo, atunci când vă aşteptaţi cel mai puţin?
Iniţial am vrut să scriu câteva paragrafe de "minunată" şi asta să fie toată recenzia mea. Aţi fi înţeles fără îndoială cât de mult mi-a plăcut Prietenul nevăzut. Însă mi-am dat seama că măcar o fărâmă din carte tot trebuie să vă ofer. Aşa că mi-am învins teama- teama că orice v-aş spune ar fi prea mult şi v-ar da ocazia să construiţi un scenariu propriu, mi-am învins teama şi am început să scriu. Ce a ieşit, aţi citit în primul paragraf.
Sunt câteva din întrebările pe care mi le-am pus în timp ce citeam cartea. Nu la sfârşit, mai ales dacă citeşti ultimele o sută de pagini fără întrerupere, ca mine. Ştiţi cum este momentul în care închizi cartea? Este... un moment de linişte, în care se opreşte totul. Este ca şi cum te-ai trezi deodată deasupra norilor, la răsăritul soarelui. Atunci nu poţi să îţi pui întrebări, atunci doar savurezi momentul.
Pe parcurs însă, te tot minunezi de ideea genială pe care a avut-o Cecelia Ahern- nu faptul că schimbă perspectiva şi planurile ca şi cum ar jongla la circ, asta s-a mai văzut. Eu însă nu am mai pomenit ca naratorul la persoana întâi să fie o persoană atât de... ieşită din comun. Ca şi voi, ştiu că nu există o astfel de persoană. Aş fi putut să accept explicaţia "Există, dar numai pentru unii." Dar nici în ruptul capului nu m-aş fi gândit că are o conştiinţă, că are iniţiativa. Că are sentimente!
M-am hotărât să nu văd vreun defect la Prietenul nevăzut. La carte adică. Chiar- oare ar trebui să facem mofturi la prieteni? Când sunt atât de puţini, contează de unde sunt (fie ea şi Emul Aranigami) ce vârstă au, cum arată şi ce mănâncă? Contează că nu eşti singur, nu? Că este cineva alături de tine, care te înţelege, care te ajută, care te întreabă dacă te simţi bine. Nu, să caut defecte nu e nici pe departe activitatea mea preferată, aşa cum ar spune Ivan.
Dacă aveţi nevoie totuşi şi de nişte "date tehnice", vă voi dezvălui câteva. Totul în viaţa lui Elizabeth este aranjat cu o precizie de ceasornic, însă trecutul zbuciumat revine în viaţa ei periodic, odată cu sora ei Saoirse. O mamă la fel de statornică precum vântul, plecată definitiv la puţin timp după ce a născut-o pe sora mai mică a lui Elizabeth. În urma ei un soţ marcat pe viaţă şi o fetiţă de 13 ani care a ridicat-o pe un piedestal fără să ştie adevărul şi i-a luat locul în casă. O fiică ce i-a urmat prea devreme exemplul şi una care, adoptându-l pe Luke, fiul surorii ei, încearcă să îşi demonstreze că nu este vinovată pentru stilul de viaţă al mamei acestuia.
Nu există loc de greşeală, de scame, de culori, de îmbrăţişări sau de zâmbete. Nu când ai trăit atâtea dezamăgiri. În această harababură ordonată Luke îşi găseşte un prieten. Întrebarea este: ce va face Elizabeth?
Scrisă de Raluca Alexe
Categorie: Lit. contemporana | Autor: Cecelia Ahern |
Andrei Rosca spune:
22 January 2009 | 12:46 pm
vreau si eu cartea :)