Prietenul nevăzut
Scris de Raluca Alexe • 22 January 2009 • in categoria Lit. contemporana
0Autor: Cecelia Ahern
Rating: 
Editura: All
Până unde poate merge imaginaţia cuiva? Cât de mult eşti dispus să crezi atunci când eşti adult? Dar atunci când eşti copil? Încetăm vreodată să mai fim copii, putem goni starea asta de spirit o dată pentu totdeauna? Şi pentru cei care s-ar putea să răspundă "Da", sunteţi siguri că n-o să vă treziţi ţopăind de colo-colo, atunci când vă aşteptaţi cel mai puţin?
Iniţial am vrut să scriu câteva paragrafe de "minunată" şi asta să fie toată recenzia mea. Aţi fi înţeles fără îndoială cât de mult mi-a plăcut Prietenul nevăzut. Însă mi-am dat seama că măcar o fărâmă din carte tot trebuie să vă ofer. Aşa că mi-am învins teama- teama că orice v-aş spune ar fi prea mult şi v-ar da ocazia să construiţi un scenariu propriu, mi-am învins teama şi am început să scriu. Ce a ieşit, aţi citit în primul paragraf.
Sunt câteva din întrebările pe care mi le-am pus în timp ce citeam cartea. Nu la sfârşit, mai ales dacă citeşti ultimele o sută de pagini fără întrerupere, ca mine. Ştiţi cum este momentul în care închizi cartea? Este... un moment de linişte, în care se opreşte totul. Este ca şi cum te-ai trezi deodată deasupra norilor, la răsăritul soarelui. Atunci nu poţi să îţi pui întrebări, atunci doar savurezi momentul.
Pe parcurs însă, te tot minunezi de ideea genială pe care a avut-o Cecelia Ahern- nu faptul că schimbă perspectiva şi planurile ca şi cum ar jongla la circ, asta s-a mai văzut. Eu însă nu am mai pomenit ca naratorul la persoana întâi să fie o persoană atât de... ieşită din comun. Ca şi voi, ştiu că nu există o astfel de persoană. Aş fi putut să accept explicaţia "Există, dar numai pentru unii." Dar nici în ruptul capului nu m-aş fi gândit că are o conştiinţă, că are iniţiativa. Că are sentimente!
M-am hotărât să nu văd vreun defect la Prietenul nevăzut. La carte adică. Chiar- oare ar trebui să facem mofturi la prieteni? Când sunt atât de puţini, contează de unde sunt (fie ea şi Emul Aranigami) ce vârstă au, cum arată şi ce mănâncă? Contează că nu eşti singur, nu? Că este cineva alături de tine, care te înţelege, care te ajută, care te întreabă dacă te simţi bine. Nu, să caut defecte nu e nici pe departe activitatea mea preferată, aşa cum ar spune Ivan.
Dacă aveţi nevoie totuşi şi de nişte "date tehnice", vă voi dezvălui câteva. Totul în viaţa lui Elizabeth este aranjat cu o precizie de ceasornic, însă trecutul zbuciumat revine în viaţa ei periodic, odată cu sora ei Saoirse. O mamă la fel de statornică precum vântul, plecată definitiv la puţin timp după ce a născut-o pe sora mai mică a lui Elizabeth. În urma ei un soţ marcat pe viaţă şi o fetiţă de 13 ani care a ridicat-o pe un piedestal fără să ştie adevărul şi i-a luat locul în casă. O fiică ce i-a urmat prea devreme exemplul şi una care, adoptându-l pe Luke, fiul surorii ei, încearcă să îşi demonstreze că nu este vinovată pentru stilul de viaţă al mamei acestuia.
Nu există loc de greşeală, de scame, de culori, de îmbrăţişări sau de zâmbete. Nu când ai trăit atâtea dezamăgiri. În această harababură ordonată Luke îşi găseşte un prieten. Întrebarea este: ce va face Elizabeth?
Scrisă de Raluca Alexe
Categorie: Lit. contemporana | Autor: Cecelia Ahern |Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Florin Popa spune:
Multumim de recenzie si pe mine m-ai convins si deja am comandat-o. O sa revin cu pareri.
-
Raluca Alexe spune:
Florin, ma bucur ca ti-a placut recenzia si ca ai comandat cartea in urma ei :) Abia astept sa o citesti si tu, chiar sunt curioasa cum li s-a parut altora. Neaparat sa revii cu pareri :D
-
Iulia spune:
Chiar exista un prieten nevazut? :)
Ma gandeam ca oamenii au daca nu prieteni, macar amici nevazuti: cei cu care comunica virtual, pe internet. Ajungi foarte usor sa pastrezi legatura cu persoane pe care nu le-ai vazut niciodata in realitate.
Mai cred ca imaginatia se pricepe foarte bine sa creeze prieteni ideali.
-
Raluca Alexe spune:
Nu mai divulg nimic Iulia :D .
Ai dreptate cu imaginatia, in general se pricepe sa creeze tot felul de idealuri. -
Florin Popa spune:
In sfarsit astazi de dimineata am avut bucuria sa ridic de la posta cartea comandata si nu mi-am putut stapani curiozitatea de a citi primele 15 pagini in autobuz catre servici. Probabil ca ziua de azi a fost de partea mea si, profitand de lipsa sefului la servici am putut continua lectura in birou sfarsind mai bine de jumatate de volum urmand ca finalul sa-l savurez acasa.
“Stiti cum este momentul in care inchizi cartea?” Geniala intrebarea si raspunul trebuie simtit pe proprie piele si nu doar explicat in cuvinte. Mi s-a parut o idee exceptionala al autoarei cu atatea subtilitati presarate atent pentru cei care au ochi sa vada ceea ce pare de nevazut.
Iti multumesc Raluca pentru recenzie si pentru faptul m-ai facut sa cumpar aceasta carte. Felicitari tuturor celor care contribuie la acest site si ma simt onorat ca v-am descoperit! -
Raluca Alexe spune:
Florin, in primul rand iti multumesc pentru ca ai revenit cu parerea ta despre carte. Apoi pentru aprecierile la adresa mea si a echipei bookblog.
Nu in ultimul rand, ma bucur ca nu numai mie mi-a placut cartea :) .
-
SAPCA spune:
E un lucru mare sa ai un prieten adevarat , este o avere sa ai mai multi.
Cand era mai tanar ma tot gandeam sa citesc ceva despre cum sau ce trebuie sa faci ca castigi un prieten(ma gandesc la ideea de a dobandi ).
Cu trecerea timpului sa stiti ca am renuntat La aceasta idee , cred ca pe oameni nu i poti forta sa devina prieteni, am intalnit persoane care le am intalnit pot sa spun din inatmplare si am ramas prieteni, iar cu altii care ii vad tot timpul, aproape in fiecare zi pot sa spun ca sunt simpli necunoscuti pentru mine.
Cred ca a ajunge sa fi prieten cu cineva nu se datoreaza nu mai unuia ci amandurora, trebuie sa existe la amandoi un gol sufletesc , amandoi sa aiba nevoia unui prieten.
Ce ideea intresanta- putem oare sa incetam sa fim copii, eu pot sa spun ca traiesc, ca ma hranesc in lumea celor mici si pot sa spun ca sunt unul dintre cei mai fericiti oameni de pe aceasta planeta , nici nu stiti cat de mult pot sa ti daruiasca aceastia , cate bucurii , cat de mult inseamna un simplu zambet. copilul este un om care gandeste prin joc, oare exista un om care sa nu i placa jocurile. Pot sa spun ca unele dintre cele mai dragi amintiri ale mele sunt cele in care am inventat tot felul de jocuri in care m-am prins impreuna cu cei mici, cat de multe lucruri am invatat din joaca lor , ce seriosi isi asuma rolurile in aceste jocuri.
Ma scuzati daca de multe ori scriu mai mult de cat trebuie.
Sa aveti parte de prieteni cu suflete de ingeri. -
SAPCA spune:
celor care sunteti atenti la toate detalile as vrea sa ma scuzati daca am folosit foarte mult in textul anterior expresia ,, pot sa spun,,, e din cauza orei tarzi.
va multumesc foarte mult -
georgiana spune:
intr-adevar cartea e superba, in ciuda faptului ca pare oarecum “simpla”. chiar mi-a parut rau atunci cand am terminat-o.:)
-
Pingback: Mulţumesc pentru amintiri
-
Angela Alexandru spune:
Minunata recenzia: un pic de suflet, sinceritate si probabil o impreise la cald. Aseara am termincat cartea si intr-adevar am avut o senzatie extrema de relax si calm, singura explicatie acceptata fiind faptul ca sfarsitul ales este cel la care m-am asteptat cel mai putin insa m-a multumit cel mai bine. Am observat un mic review si pentru “Suflete pereche”, dar deocamdata ma abtin sa il citesc. Ih jumatate de ora am parcurs deja cateva pagini, suficiente pentru a-mi hrani curiozitatea de a vedea deznodamantul.Deja m-a prins stilul Ceceliei. Sper sa fie de bun augur:P Aceeasi recomandare calda: o carte de tinut minte, simpla dar totusi asa de complexa.
Andrei Rosca spune:
22 January 2009 | 12:46 pm
vreau si eu cartea :)