Titlu: Șuncă pe pâine
Autor: Charles Bukowski
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Cristina Ilie
Numar pagini: 384
ISBN: 978-973-46-2203-0

Ce te faci dacă toată lumea în afară de tine a plecat în vacanţă şi nu se mai întoarce? (Ei, sigur că nu toţi şi sigur că se întorc ei unul câte unul, dar nu poţi să crezi foarte tare în asemenea întoarceri privind vara din spatele ferestrei.) O soluţie ar fi să citeşti despre un personaj mai amărât decât tine, mult mai furios şi poate mai bizar. În cazul meu a funcţionat, deşi nu mă interesasem precis despre ce este vorba în Şuncă pe pâine.

Henry Chinaski, alter ego al scriitorului american de origine germană Charles Bukowski, este complet lipsit de noroc şi povesteşte despre asta când nervos, când pe un ton de falsă resemnare. Crescând într-un Los Angeles afectat de recesiunea anilor ’30, alături de un tată abuziv şi de o mamă în general placidă, informat de diverşi binevoitori că are o figură pur şi simplu urâtă şi, apoi, afectat de o formă de acnee care-i atrage fascinaţia unanimă a personalului medical cu care se vede forţat să intre în contact, ba, mai rău, lipsit de interes faţă de oricare dintre aspectele vieţii sale de până atunci, Henry consideră că o zi petrecută în pat, verificând auditiv trecerea la timp a curselor aeriene pe deasupra casei sale, şi starea de beţie (puţin mai complicat de atins) sunt singurele forme de bucurie accesibile lui.

A nu se înţelege, din cele de mai sus, că personajul nu are prieteni: de-a lungul anilor de şcoală, un şir pestriţ de indivizi chinuiţi în diverse moduri de soartă se ţin scai de Henry, în ciuda atitudinii lui cel puţin reticente. Îţi vine să-i tragi de mânecă pe nefericiţii ăştia şi să le explici sumar ce gândeşte personajul principal despre ei. Apoi îl ierţi pe acesta pentru că, de obicei, le suportă proximitatea şi pentru că oricum ţi-i descrie atât de plastic, încât nu-ţi rămâne decât să-i dai dreptate în dezgustul şi iritarea parţial mascate.

Pe măsură ce trece de la o şcoală la alta, ghidat de ambiţia tatălui şomer de a-l vedea coleg cu „bogătaşii”, tot mai conştient de forţa sa fizică, dar incapabil să-şi descopere talentul la vreun sport, Henry îşi stăpâneşte din ce în ce mai mai rar tentaţia spre acte violente. Câteva experienţe voyeuristice, primele încercări de a crea proză scurtă şi întâlnirea cu un alt scriitor aspirant nu se concretizează în vreun fel, iar unicul succes aparent al lui Henry de pe parcursul volumului este obţinerea unei slujbe în cadrul unui supermarket (pe care, să mai spun?, reuşeşte să o păstreze timp de câteva zile).

Roman semiautobiografic, Şuncă pe pâine conţine fix atâta ridicol cât să te ţină permanent la marginea unui zâmbet şi o voce destul de convingătoare încât să te întrebi involuntar ce s-o fi întâmplat din toate astea şi ce nu – sau când anume s-a hotărât Bukowski să scrie despre ele şi cum îşi imagina că le vei citi tu.

• Plusuri

  De la scenele excursiilor în cartiere îndepărtate pentru mâncarea oferită gratis săracilor (pe care familia lui Henry nu ar risca să o procure în văzul vecinilor), de la amintirile despre întâmplări comice din timpul şcolii, până la scenele de abuz fizic şi psihic, la care Henry este mai întâi victimă, apoi spectator, cartea merită devorată.

• Recomandari

  Volum nerecomandat persoanelor cu frecvente senzaţii de scârbă. Vocea protagonistului sună un pic a Salinger, Kerouac, Hunter S. Thompson, Bret Easton Ellis.