O poveste în trei secole
Scris de Calina Matei • 13 June 2016 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Care Santos
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Jana Balacciu Matei
Numar pagini: 352
ISBN: 978-606-779-007-8
„Dacă nu știm nimic despre trecut, n-o să știm niciodată nimic despre noi înșine. Cu toții suntem un munte de trecut acumulat.”
Despre Care Santos și lansarea ultimul său roman ”Poftă de ciocolată” am mai scris aici.
Așa cum a recunoscut însăși autoarea, cele trei povești puteau fi romane de sine stătătoare și m-aș fi bucurat nespus să fie așa pentru că atunci aș fi elucidat mai multe în legătură cu toți cei prinși în jurul ciocolatierei din porțelan alb, fin, care rezistă de-a lungul secolelor ca un fir al Ariadnei ce ne poartă prin labirintul pofticioșilor.
Călătoria începe în sens invers cronologic, pornind din Barcelona vremurilor noastre, rememorând povestea ilicită de dragoste dintre Sara și Pol, ambii ciocolatieri vestiți. Prinși într-un triunghi amoros care îl implică și pe prietenul/soțul Max, cei doi dansează unul în jurul celuilalt și al atracției pentru desertul minune până să ajungă să-și consume pasiunea. La loc de cinste apare faimoasa ciocolatieră care pecetluiește prietenia celor trei și a cărei avariere deschide calea spre inventarierea micilor imperfecțiuni pe care le-a căpătat de-a lungul anilor, trăgând la o parte cortina timpului cu un secol în urmă.
Intră în scenă familiile Turull și Sampons. Faimoșii inventatori și ciocolatieri ai Barcelonei care au rescris istoria prin ingeniozitatea lor. Din nou ciocolata trece pe un plan secund, ca un fel de recuzită sau motiv pentru care cele două familii ajung să se înrudească prin copiii lor. Stați fără grijă căci și aici apare din nou forma geometrică cu trei laturi, ațâțată de dragostea pentru muzică, de o viață lipsită de griji și de pasiuni fulgerătoare și distrugătoare. Ajungem martori ai acelui secol și al scandalului din burghezia barceloneză grație Aurorei, o fostă menajeră, care forțează soarta și schimbă destinația ciocolatierei călătoare.
În cele din urmă ajungem la originea vasului din porțelan de Sevres, în secolul XVIII. De data aceasta la loc de cinste se află peripețiile și aventura. O suită de francezi ajunge în iarna lui 1777 la Barcelona în încercarea de a afla rețeta preparării celei mai bune ciocolate, faimoase la curtea regală a Franței. Ceea ce părea a fi o scurtă călătorie se transformă într-o vânătoare de hoți, într-o elaborată farsă pusă în scenă cu scopul de a salva soarta unei femei pentru care boabele de cacao nu au niciun secret, dar pe care condiția o împiedică în a-și asuma rolul cuvenit în cadrul breslei ciocolatierilor.
Îmi este greu să aleg o poveste ca fiind preferată pentru că fiecare are savoarea ei, asemeni celor trei soiuri de ciocolată inventate de Pol. O poveste este picantă, mânată de infidelitate și pasiune nebună, o alta e scandaloasă prin bârfele care roiesc în jurul ei, iar cea de-a treia este o aventură perpetuă care m-a dus cu gândul la Dumas și la muschetarii lui. Și aici trebuie să mă înclin în fața talentului autoarei care a știu să ofere fiecărui tip de cititor ceva cu care se poate delecta. În plus, soarta ciocolatierei și istoria sa formează un imbold puternic în cadrul lecturii, atunci când simți că nu mai rezonezi cu un personaj sau cu un secol anume.
Așa că vă invit la o ciocolată caldă și o călătorie de trei secole, pe firul iubirii și al poveștilor bine scrise.
-
Plusuri
Talentul de povestitoare al autoarei. Ușurimea cu care a scris trei povești pe trei tonuri atât de diferite și totuși complementare.
-
Minusuri
Poveștile se termină prea devreme. Am rămas cu prea multe întrebări despre soarta lor.
-
Recomandari
Pasionaților de operă, ciocolată, povești și iubire.
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Abia aştept să citesc şi eu cartea. Lansarea mi-a făcut o mare “poftă de ciocolată” şi văd că recenziile sunt numai bune :)
Zina spune:
13 June 2016 | 10:31 am
Povestirile mi-au amintit de un film pe care îl ador, ”Chocolate”, așa că voi căuta cartea.
P.S. Nu cumva, la plusuri, ar trebui ”ușurința” în loc de ”ușurimea”?…