Iertarea și uitarea nu se regăsesc aici
Scris de Alice Teodorescu • 7 May 2021 • in categoria Lit. contemporana, Proza scurta
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Laurențiu Malomfălean
Numar pagini: 262
ISBN: 978-606-779-477-9
O colecție de nuvele cu un titlu pe cât de inspirat, pe atât de complex în scriitură. Lumile lui Schmitt sunt pline de personaje bântuite, care încearcă să descopere sensul existenței, mai ales în lumina unor alegeri „proaste”.
Răzbunarea iertării m-a surprins încă din primele rânduri. De fapt, am ales-o datorită titlului promițător, știind bine că Eric-Emmanuel Schmitt va sonda cu atenția tipică fiecare fațetă a ceea ce înseamnă iertarea. Și, bineînțeles, scriitorul nu s-a dezis: în patru nuvele cu titluri la fel de sugestive (Surorile Barbarin, Domnișoara Butterfly, Răzbunarea iertării și Desenează-mi un avion), natura umană ia toate formele față în față cu iertarea.
„Dacă ți-ai imagina paradisul terestru sub forma unui sat, acesta ar fi Saint-Sorlin”. Cu astfel de începuturi și o scriitură aparent simplă, netedă, fără pretenții, Schmitt reușește să contrapună în sate idilice și orașe boeme, scene viscerale emoțional și întrebări de care umanitatea fuge cel mai adesea — Ce înseamnă moralitatea? Poți ierta un criminal? Poți urî persoanele care îți sunt cele mai dragi și apropiate? Îți poți răscumpăra păcatele pe ultima sută de metri?
Personajele lui sunt personaje surprinse în toată complexitatea, chiar dacă cititorul ajunge să le cunoască, în special, prin obsesia pentru iertare și/sau răzbunare. Deși ar părea un paradox, cele două se completează foarte bine în mintea și stările pe care scriitorul le imaginează: „Butterfly a lui avea să sufere mai puțin decât cea a lui Puccini: fiul său o iubea”. Cruzime, iubire, egoism, justificarea gesturilor și consecințelor — și în această colecție, Schmitt aduce în prim-plan vulnerabilitatea psihicului uman și natura umană în cele mai urâte momente ale sale, doar pentru a le pune într-o altă perspectivă.
De fiecare dată când îl citesc pe Schmitt, ajung să empatizez cu personaje pe care, în „realitate”, le-aș ignora rapid, fără drept la replică poate. Iar Răzbunarea iertării duce acest lucru la un alt nivel.
Până la urmă, literatura cu adevărat bună este cea care te face să trăiești vieți și perspective diferite de cine ești sau cine crezi că ești. Cea care te face să îți pui întrebările de mai sus -pe care personajele sunt obligate să le confrunte -, și să meditezi, măcar pentru un moment: oare tu cei ai alege în locul lor?
„Daphne respingea orice altă carte în afară de Micul prinț. ”De ce nu?” și-a spus Werner. ”Oare nu m-am desfătat eu cu Simfonia în sol minor a lui Mozart de mai bine de-o sută de ori? O lucrare e bogată când oferă plăcere din plin la fiecare ascultare. Nimic nu tocește capodoperele.”
-
Plusuri
Personajele atât de bine dezvoltate în buna sa manieră.
-
Recomandari
Dacă vă place să explorați subtilitățile naturii umane, poveștile lui Schmitt sunt întotdeauna o alegere potrivită.