Titlu: Mori, iubitule!
Autor: Ariana Harwicz
Rating:
Editura: Vellant
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Liliana Pleșa Iacob
Numar pagini: 144
ISBN: 978-606-980-047-8

După cum o spune și titlul acestei încercări de recenzie, exact despre asta mi s-a părut că ar fi vorba în această cruntă, deși spumoasă, confesiune a unei femei care se trezește complet nepregătită pentru rolul de mamă, dar și de soție, care realizează că cele două personaje de sex masculin din viața ei, soțul și fiul, i-au acaparat toată existența, fiecare clipă, fiecare moment din viață, iar pentru ea n-a mai rămas nimic. Absolut nimic.

Scrisă într-un limbaj destul de colorat, când colocvial, când adolescentin, când de-a dreptul pueril, dar cel mai adesea de o franchețe debordantă, chiar șocantă de multe ori, confesiunea acestei femei care s-a trezit însărcinată fără să-și dorească, fără să fie pregătită nici măcar un pic pentru rolul de mamă, fără să știe ce are de făcut și cum s-o facă și ce vrea mogâldeața aia mică tot timpul de la ea, are darul să șocheze, dar și să-l pună pe cititor să mediteze la rolul femeilor din viața sa, la ce importanță au acestea pentru întreaga existență nu numai a copiilor, ci și a bărbaților, a soților mai ales. Iar dacă ești un cititor de sex masculin, cum e cazul meu, să te facă să cazi pe gânduri ascultându-i doleanțele, plângerile, nemulțumirile și frustrările cauzate de cel mai elementar lucru de care are nevoie un om: timp pentru sine însuși.

Este un strigăt de ajutor, este un strigăt de frustrare pentru că viața i-a fost complet dată peste cap odată cu apariția copilului, odată cu răsturnarea ordinii firești de până atunci a lucrurilor, cu vizite la socri, vizite la toaletă doar când îi permite pruncul, mâncat pe apucate, dormit pe apucate, ieșit din casă doar când și când sau doar atunci când nu mai suportă văicărelile nesfârșite ale copilului mai mic, dar și ale celui mai mare, bărbatul care i-a adus pocinogul pe cap, așa că nu e de mirare că biata femeie nu mai știe încotro s-o apuce.

Că nu mai știe ce vor cei doi de la viața ei, că nu mai știe ea însăși ce să facă cu viața ei, că nu mai știe de ce i se întâmplă doar ei aceste lucruri, că nu mai știe ce se va întâmpla mai departe, dacă își va mai recăpăta vreodată viața de dinainte, dacă va mai reveni vreodată la normal, la cum era totul înainte de marea schimbare. Reacțiile ei? Complet de înțeles. Numai că scriitoarea argentiniană lasă cu totul deoparte schimbările tulburătoare care apar în viața unei femei însărcinate și sare direct la partea de după, când copilul a dat deja piept cu viața, a ieșit de la căldurică și adăpost și își dorește totul pentru el. Iar de acolo pleacă de fapt toată povestea.

În fapt, sunt reacții perfect normale pentru orice ființă umană smulsă din mediul ei și care s-a trezit în fața unor schimbări colosale. Parte confesiune dezarmant de sinceră, parte strigăt de frustrare din pricina neputinței, a neajutorării provocate de faptul că viața întreagă i-a fost complet dată peste cap, povestea protagonistei Arianei Harwicz nu reprezintă o lectură facilă, nici antrenantă, dar nici aridă. Limbajul spumos, adesea de-un umor amarnic, face ca totul să alunece parcă ceva mai ușor decât te-ai aștepta de la un asemenea subiect.