Titlu: Către frumusețe
Autor: David Foenkinos
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Daniel Nicolescu
Numar pagini: 232
ISBN: 978-606-779-634-6

Cartea „Către frumusețe” de David Foenkinos este un roman impresionant, sensibil, cu un stil simplu de scriitură care reușește să-ți ajungă la suflet foarte repede. Mulți cititori susțin că autorul are un scris asemănător cu Fyodor Dostoievski.

Născut la Paris în 1974, David Foenkinos a fost student la literatură la Sorbona, a urmat în paralel cursuri de muzică și a visat să își înființeze o trupă. În anul 2001, a scris romanul „Inversion de  l’idiotie” și a fost recompensat cu Premiul François Mauriac, iar în 2002 a obținut premiul Entre les oreilles. În anul 2004 a publicat „Le potentiel érotique de ma femme” și la puțin timp a obținut Premiul Roger-Nimier. Pe lângă cele două romane, David Foenkinos a mai redactat zeci de cărți care au fost la rândul lor premiate.

„Când două persoane se înțeleg, se zice că vorbesc aceeași limbă. Nu o limbă care ar putea fi învățată, ci o limbă întemeiată pe complicitate intelectuală sau pe afinitate emoțională. De altfel, această limbă este adesea alcătuită din tăceri.”

La începutul cărții îl întâlnim pe Antoine Duris, un profesor universitar de la Beaux-Arts din Lyon. Acesta, în mijlocul nopții, decide să plece, lăsând în urmă cariera lui profesională pentru a deveni paznic la Muzeul Orsay. Nimeni nu poate să-și explice drumul ales de acesta sau prin ce a trecut. În carte, aflăm că Antoine a suferit un dezechilibru sufletesc, dar el ne spune că se îndreaptă spre frumusețe pentru a se liniști.

Șefa personalului de la muzeu, Mathilde, deși știa că Antoine este mai mult decât un simplu paznic necalificat, decide totuși să-l angajeze, dar în același timp, rămâne cu un sentiment de mirare pe care nu și-l poate explica.

Aici intră în scenă ghizii prea plictisiți să le mai explice turiștilor fiecare operă din muzeu și a căror pasiune pentru meseria lor a murit de mult. Ei sunt factorul declanșator, Antoine nu se mai poate abține și începe să completeze informațiile date de ghizi, din postul lui de paznic, punând în aceste comentarii toată dragostea lui pentru artă.

„Înțelegea puterea tămăduitoare a picturii. Când ne aflăm în fața unui tablou, nu suntem supuși unei judecăți, dialogul e pur, opera pare să ne înțeleagă suferința și ne consolează prin tăcere, rămâne într-o eternitate neclintită și liniștitoare, singurul ei țel fiind să ne copleșească cu vibrațiile frumuseții. Cu Boticelli uiți de tristețe, spaimele se domolesc cu Rembrandt, iar supărările se împuținează cu Chagall.”

Dar după ce Antoine reușește să treacă peste prima etapă a vindecării lui sufletești, trebuia să treacă la pasul următor. Pe parcursul cărții, descoperim că în spatele secretului pe care Antoine îl poartă, se mai ascunde ceva. E vorba despre o fată tânără, Camille, ce a avut un destin tragic.

A doua parte a cărții îi este dedicată trecutul lui Antoine. De la dezamăgirea pe care a avut-o după ce a fost părăsit de logodnica lui, Louise, cu care a avut o relație de peste 7 ani, la ultimii ani din viața lui Camille.

Drama din spatele deciziei surprinzătoare a personajului nostru ne arată cum comunicarea și relațiile pe care trebuie să le legăm cu cei dragi sunt cele mai importante lucruri în viață. La un moment dat destinele lui Camille și al lui Antoine erau asemănătoare, amândoi degajând o pozitivitate de nedescris când erau împreună, dar ceva s-a întâmplat…

Dacă doriți să aflați prin ce chinuri a trecut Camille și care era trecutul lui Antoine, vă invit să citiți cartea. Vă asigur că, deși pare că este o carte tristă, avem parte de un final cald și plin de optimism la care nici unul dintre noi nu s-ar fi așteptat.

„Frumusețea rămâne cel mai bun leac pe care-l avem împotriva incertitudinii.”

• Plusuri

  Descoperi arta mai frumoasă decât credeai că este.

• Minusuri

  Poate puțin prea profundă pentru cei ce caută lecturi ușoare.

• Recomandari

  A se citi bând o cană mare de vin fiert cu clementine și scorțișoară.