
“Îmi aduc aminte că în primii ani ai copilăriei, tata era foarte trist. Într-o zi nu am mai rezistat și am întrebat-o pe mama de ce tata este nefericit. “Pentru că a pierdut o țară” mi-a spus ea. Eram mică și asta mi-a sunat ciudat. Nu prea înțelegeam cum poate cineva să piardă o țară, și, în inocența mea de copil, i-am cules tatei niște flori de câmp, ca să-l înveselesc. Cred însă că undeva această replică a mamei m-a pus pe gânduri. Încet încet, părinții și bunica ne-au făcut să înțelegem că, de fapt, țara noastră nu era locul unde trăiam, ci un altul, unde nu aveam voie să mergem…” (Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei) [Citeste tot Articolul]