O întâlnire ca niciuna
Scris de bookblog.ro • 5 June 2024 • in categoria Jurnal de calatorie
Autor: Jay Parini
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Mihnea Gafița
Numar pagini: 340
ISBN: 978-606-097-331-7
Acesta este o documentare despre scriitori: un tânăr poet, mentorul său de vârstă mijlocie și, în centrul palid și luminos al poveștii, un vrăjitor al limbajului în vârstă de 71 de ani. Dorind să scape de proiect, precum și de familia sa sufocantă din Pennsylvania, tânărul narator, Jay Parini, se înscrie la un program de doctorat la Universitatea St. Andrews din Scoția.
Norocul lovește, însă, sub forma unei prietenii cu scriitorul Alastair Reid. Reid combină severitatea unui scoțian cu veselia anti-burgheză a unui beatnik. Este o gazdă excelentă care își răsfață oaspeții cu tocane copioase, vin și brownie-uri cu hash. El este, de asemenea, traducătorul poetului, eseistului și povestitorului argentinian Jorge Luis Borges, care, după cum se întâmplă, va veni în curând să locuiască cu el la St. Andrews.
Când apare Borges, aproape orb și îmbrăcat într-un costum și cravată maro (uniforma modestă a unui bibliotecar și scriitor din clasa de mijloc, a explicat el odată), memoria își ia zborul. El devorează cu bucurie brownies-urile lui Reid și, sub influența lor îmbătătoare, își balansează bastonul spre Marea Nordului ca o sabie arthuriană benignă care deține cheia misterelor și ghicitorilor vieții. În prezența lui, mondenul dispare și realitatea explodează cu un nou sens. Deși Borges este la apogeul faimei sale, Parini nu a auzit niciodată de el și întârzie să cedeze excentricităților sale fermecătoare.
Când o urgență de familie îl cheamă pe Reid la Londra, el îi cere lui Parini să aibă grijă de Borges până se întoarce. Plin de energie, Borges le propune să facă o excursie prin Highlands. Parini va asigura transportul și va juca rolul ochilor însoțitorului său, descriind ceea ce vede. Borges nu a fost niciodată în Scoția, dar cunoștințele sale despre istoria și literatura locului sunt profunde. „Doar a citi o hartă a Highlands înseamnă a recita poezie”, spune el, care a învățat singur anglo-saxon și cunoaște epopeele antice pe de rost. Vocabularul lor de lucruri reale grele – „sabie”, „sămânță”, „scut”, „lemn” – îl încântă și și-a petrecut o viață întreagă modelând spaniola pe acel ideal lingvistic tactil.
Parini, la rândul său, este enervat de perspectiva ca acest bătrân „obsedat de sine” să-i distragă atenția de la fata de care este îndrăgostit și de la cercetarea sa de doctorat. Această rezistență este o lovitură narativă fină. Îi permite autorului să recreeze întâlnirea lor ca pe un inconvenient, mai degrabă decât un privilegiu. Un poet calm, flămând de îndrumare, este singur cu unul dintre cei mai formidabili scriitori ai secolului al XX-lea; sarcina lui este să-și deschidă ochii și să descopere strălucirea orbului. Parini îl descrie minunat pe Borges așa cum îl trăiește, fără reverență sau venerație.
Ceea ce urmează este o călătorie distractivă în mașina uzată a lui Parini. Călătoria lor în Highlands devine un tur prin lumea singulară a lui Borges. Discursul său este o reflectare a minții sale cele mai lăuntrice și există o puritate ciudată în ceea ce privește nevoia lui de neoprit de a comunica ceea ce gândește și simte. Limbajul oferă un peisaj infinit (și sfânt) de asociere, nu numai pentru că numește lumea, ci pentru că este mijlocul prin care putem extrage adevărul din ea.
Acesta este punctul central al filosofiei literaturii lui Borges. Cultul geniului individual este o iluzie. Poezia este circulară: fiecare dintre noi repetă emoțiile și experiențele celor care au venit înainte, indiferent dacă știm că o facem sau nu. Într-o conversație obișnuită, el recită pasaje din Auden, Shakespeare, Milton, epopee anglo-saxone și sud-americane, de parcă ar fi fost scrise într-o singură carte de un singur autor. Pare să-și smulgă din aer asociațiile care se împletesc, ca cineva care prinde o muscă în mână. Întrebat dacă crede în îngeri, Borges spune: „Cred în toate, băiete dragă. Este secretul vieții.” Apoi explică că sensul „credinței” în anglo-saxon (gelefen) este „a ține cu drag”.
Un aspect încântător al acestui portret este lipsa completă de snobism a lui Borges. Este curios despre toți cei pe care îi întâlnesc, oferindu-se deschis. Această generozitate se extinde asupra lui Parini, pe care îl tratează ca pe un egal, recunoscător pentru compania sa și nederanjat de ignoranța tânărului față de munca sa. Adesea este capabil să intuiască nesiguranța și fricile de tinerețe ale lui Parini.
Această reminiscență a lui Parini, care este acum un prolific romancier, biograf și poet, îl aduce pe Borges la viață mai clar decât orice relatare. În acest sens, memoriile reprezintă o contribuție importantă la biografia unui scriitor important. Legătura pe care Borges și Parini o creează în timpul călătoriei lor improbabile este emoționantă, cu momentele ei neașteptate de mărturisire și fragilitatea împărtășită. Unele scene, amintite la 50 de ani după fapte, pot fi citite ca niște datorii, unele conversații pot părea prea bine compuse, dar spiritul lui Borges sună adevărat. Fanii ar putea observa că conversația lui este presărată de citate din eseurile sale și se întreabă dacă Parini a pus pasaje în gura subiectului său. Dar așa vorbea Borges: a existat puțină separare între ceea ce el a citit, trăit și scris.
Pentru cititorii care îl admiră deja pe Borges, acest memoriu va fi un răsfăț delicios. Pentru cei care nu l-au citit încă, Parini oferă punctul de intrare perfect pentru un scriitor care a schimbat modul în care mulți gândesc literatura.
Text scris de Stella Popa.