Titlu: O telenovelă socialistă
Autor: Doru Pop
Rating:
Editura: Cartea Românească
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 260
ISBN: 978-973-23-3000-5

„Gospodina era un ideal greu de atins.”

Specia telenovelei: prelungă, neesenţială, e şi ea acolo şi dacă tot e, nu se ruşinează cu sine. „Telenovelă” nu e chiar termenul prin care ai spera în mod normal să atragi publicul cititor. Am putea spune că decizia de a include termenul în titlul romanului tău de debut este o dovadă de curaj – sau asumarea unui risc gratuit. Doru Pop îşi asumă mai multe riscuri, printre care destul de grav mi se pare acela al „autenticismului aproape sălbatic” despre care vorbeşte coperta a patra (în mod ciudat, nesemnată).

De ce autenticism? Pentru că Doru-naratorul, deşi foloseşte persoana I şi coincide în diverse aspecte cu autorul romanului, nu este sprijinit nicăieri de pretenţia autobiografică; unele amănunte, precum fiul căruia îi adresează naraţiunea, sunt voit neconcordante cu realitatea. Dar de unde până unde „aproape sălbatic”? Să vă explic.

Aţi auzit-o pe-aia cu „viaţa bate filmul”. Aţi şi trecut prin situaţii pe care le-aţi clasat drept greu imaginabile unui scenarist: coincidenţe absurde, dificultăţi nesfârşite în confruntarea cu prostia omenească şi aşa mai departe. Ce le-a diferenţiat de majoritatea naraţiunilor? O lipsă de coeziune, senzaţia că lipseşte spectatorul din umbră care să caute şi, în cele din urmă, să dea la iveală sensul (un sens oarecare). Ei bine, autenticismul lui Doru Pop cam asta înseamnă. Protagonistul rememorează amănunte ale convieţuirii cu bunicii, cu mama, cu tatăl vitreg detestat, ale prieteniilor de la bloc, ale procesului educaţional socialist, ale chinurilor din armată.

Cineva îşi vizitează bunica sperând să afle o anecdotă despre bunicul trecut la cele veşnice. Aceasta, mărturisind că niciodată nu a aruncat nimic, îl conduce până în camera din spate, desface misterios o plasă încăpătoare şi dă la iveală nişte suluri de hârtie igienică achiziţionate de bunicul în discuţie cu treizeci de ani mai devreme. La Revoluţie, acelaşi cineva, student în Cluj, îşi simte viaţa în pericol: „Lângă mine o doamnă frumos îmbrăcată, cu o blană elegantă, venită şi ea să vadă cum e la Revoluţie, urina încontinuu. M-am târât pe burtă câţiva metri să nu mă murdărească.” M-a intritat aici aspectul temporal, cum adică „încontinuu”, cât a putut dura acest „încontinuu” şi ce să înţelegem din el? Scatologicul ca simbol al întregii ere comuniste, eşecul întâlnirii cu celălalt, scârba şi plictisul fără margini?

Interludiile oferite de finul Rebeleş iau forma remake-urilor după poveşti clasice. Cenuşăreasa este fiica Secretarului de Partid pe judeţ, are tot ce îşi doreşte, dar nu poate primi prieteni la ea acasă; îşi pierde minţile din cauză că nu se poate mândri cu ce are. Bestia se rade pe tot corpul pentru ca Frumoasa să-l accepte drept iubit, dar aceasta se simte acum ruşinată de propria pilozitate şi îl împinge pe pretendent înspre alcoolism cu firea ei rea. Finul Rebeleş îi dezvăluie astfel protagonistului câte un secret de familie sau câte o realitate socială despre care nu se poate vorbi limpede, iar dacă umorul lui e puţin descentrat, nu avem ce-i face – este, în definitiv, personajul care oferă o oarecare logică firului poveştii.

Cartea „s-a născut dintr-un lung proces de autoanaliză” şi se pare că i-a permis autorului înţelegerea lumii în care s-a format. Cel puţin o altă persoană a avut un fel de revelaţie citind-o, căci „aerul proaspăt respirat de fiecare scenă şi o memorie prodigioasă transformă acest debut în bildungsromanul unei întregi generaţii” (citez pentru a doua oară din textul nesemnat de pe coperta a patra). Titlul este cât se poate de nimerit.

• Plusuri

  Spre deosebire de o telenovelă adevărată, cărticica asta este destul de scurtă şi destul de inegal construită încât să nu obosească. Cine a apucat măcar un deceniu comunist va recunoaşte sintagme, obiecte, tipologii.

• Minusuri

  O mare doză de autenticism nu duce automat la o poveste interesantă. Ceea ce nu este o problemă, dacă nu încerci să spui o poveste interesantă, ci să înţelegi de unde ai plecat, precum mărturiseşte autorul.

• Recomandari

  Cui este interesat de o perspectivă individuală asupra comunismului din România anilor ’70-’80, împănată de imagini scabroase – dar, bănuim, autentice.