Nouăzeci și trei la sută indicii non – verbale, șapte la sută cuvinte
Scris de Andra Silivestru • 20 December 2011 • in categoria Dezvoltare personala
Autor: James Borg
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Ianina Marinescu
Numar pagini: 271
ISBN: 978-973-684-734-9
Această carte este pentru toată lumea. Orice ai face, dacă intri în contact cu alți oameni (și puțini dintre noi pot fi excluși din această categorie) și vrei să știi cum să-i citești mai bine și în același timp cum să devii mai eficient, atunci pornește în această călătorie. Deci, iată-ne! Pentru cine cel care se grăbește – bucură-te de călătorie!
De cele mai multe ori vrem să fim mai bine înțeleși de către oamenii pe care îi întâlnim, purtăm conversații sau le cerem sfaturi. Există o categorie de semeni care au latura empatică mult mai pronunțată, lucru care îi face să aibă o intuiție mai bună în ceea ce îi privește pe ceilalți. Aceste persoane au așa-zisul „miros” care îi ajută să depisteze situațiile care ar putea fi nocive pentru ei. În Limbajul trupului James Borg merge mai departe și ne promite că, în urma parcurgerii celor șapte lecții din cartea sa, vom reuși nici mai mult, nici mai puțin decât să citim gândurile celorlalți. Dacă vreți să învățați mai multe despre limbajul non-verbal, dar vă sperie ideea unei cărți sub formă de lecții și teste între capitole, pot să vă spun că vă îngrijorați degeaba. Cartea este frumos scrisă, cu umor, iar spre deosebire de unele lecții din școală, la sfârșit chiar veți înțelege ce a vrut să ne spună autorul.
După ce citești Limbajul trupului, privirile, ascultarea conversațiilor, poziționarea membrelor, depistarea minciunii sau a tentativelor de inducere în eroare vor căpăta un nou înțeles. Cercetătorii au demonstrat că 55% dintr-un mesaj provine din expresii faciale, gesturi și postură, 38% din înțeles este alcătuit din elementele non-verbale care țin de voce (ton, înălțime, ritm) și doar 7% provine din cuvintele propriu-zise. Așadar, de fiecare dată când ignorăm partea non-verbală a comunicării, pierdem 93% din înțelesul unui mesaj. Acesta este, cred eu, cel mai bun argument pentru a lua în considerare cărțile de acest fel, în general, și cartea lui Borg, în special. Autorul reușește să facă din cartea sa un ghid care are la bază o cercetare științifică solidă, dar expusă într-un limbaj accesibil pentru toată lumea.
Vreau să vă avertizez totuși de efectele secundare pe care această carte le poate avea. După ce o veți citi cu atenție, o să fiți atât de curioși să aflați dacă lucrurile funcționează într-adevăr, încât vă veți trezi urmărind oameni care discută doar pentru a depista vreo urmă de minciună, iar acest lucru vă poate trece în ochii altora drept o persoană suspectă. În final, sper că după ce veți citi recenzia de față o veți răsplăti cu un zâmbet Duchenne, veritabil.
-
Plusuri
prezintă lucruri foarte interesante și utile într-un mod familiar
-
Minusuri
unele lucruri sunt reluate des pe parcursul cărții, chiar dacă nu se simte nevoia de a fi reamintite
-
Recomandari
așa cum spune și James Borg, aceasta este o carte pentru toată lumea