Nocturne în pictură şi teatru
Scris de Raisa Stoleriu • 17 December 2013 • in categoria Eseuri
Autor: George Banu
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Dana Monah
Numar pagini: 160
ISBN: 978-606-579-681-2

Ne scufundăm în noapte pentru a uita de noi înşine, pentru a ne căuta sinele pierdut în cotidian, pentru o divinitate care să fie prezentă acolo sau din contra, prin ea ne adâncim în lumea inconştientului. Fie că reprezintă momentul când raţiunea doarme şi monştrii se nasc, sau timpul în care ne refugiem şi ne regăsim pe noi înşine, noaptea a avut numeroase definiţii pentru artişti de-a lungul istoriei.
George Banu scrie despre stranietate, cealaltă parte, ,,faţa străină a zilei” şi reprezentarea ei pe o pânză, în faţa spectatorilor sau pe o simplă coală de hârtie. El arată îmbinarea spiritului epocii cu personalitatea artistului, trecerea de la liniştea şi refugiul oferit de noapte la angoasa şi multiplele niveluri de înţelegere ale acesteia.
Gândirea noastră s-a schimbat de-a lungul timpului odată cu schimbările sociale, cu evoluţia ştiinţei, a psihologiei, a literaturii. Aşa cum Caspar David Friedrich afirma, ,,pictorul nu trebuie să picteze doar ceea ce vede în faţa ochilor, ci şi ceea ce vede în sine. Dacă nu vede nimic în el însuşi, mai bine nu mai pictează nici ceea ce vede în afara sa.” (46) Romanticii au văzut în noapte o ocrotire faţă de oameni, de lucruri, ,,o izolare”, o regăsire a lor înşişi, întrucât ,,în noapte ne regăsim pentru că uităm de noi.”. În această perioadă, natura a fost privilegiată în picturi, iar printre elementele favorizate se numără muntele, marea şi luna. De la divinitatea prezentă în aceste picturi s-a ajuns la căutarea ei, la panteism, la momentul când ,,divinitatea încă nu a părăsit lumea, ci s-a refugiat într-un colț de noapte.” (44) Lăsarea întunericului a început să-l privească pe privitor, si aici regăsim ecourile filosofiei lui Nietzsche: ,,Voi priviţi prăpastia, dar şi prăpastia vă priveşte pe voi.” Noaptea modernă, la fel ca şi literatura modernistă, aşază artistul în faţa unor opoziţii, îl dezarmează, îl confruntă; pentru ,,omul din miez de noapte” noaptea devine continuă, purtată în el însuşi … Nu mai putem vorbi despre ,,noaptea bucolică, senină şi odihnitoare”, aceasta devenind dionisiacă, păgână, timp al tulburărilor, al exceselor, al uitării.
,,Nu mai avem de-a face cu fiinţe care se desluşesc în noapte, ci cu stări care se degajă: astfel începe retragerea din pictură a omului. Nu ne mai îndreptăm spre…, ci ne închidem în…” (60)
De asemenea, dacă în trecut peisajele naturale erau privilegiate, odată cu inventarea electricităţii noaptea s-a urbanizat, atmosfera interioarelor, a străzilor s-a schimbat, iar oraşul a fost adus în prim-plan. Pe de o parte, putem vorbi despre poetica felinarelor, pe de cealaltă parte ni se arată socialul, politicul, istoria reprezentată în artă. Astfel, noaptea înghenunchează (92), muncitorilor le este impusă munca, nopţile devin politice şi sinonime cu teroarea, atât pentru stăpâni, cât şi pentru supuşi, atingând uneori chiar viziuni apocaliptice, ca-n cazul pictorilor Max Beckmann - Noaptea sau Franz Radziwill – Prăbuşirea avionului lui Karl Buckstätter.
Noaptea în teatru este mai vag reprezentată în această carte, accentul căzând pe pictură. Cu toate acestea, Banu explică experienţa teatrului, ,,pe deplin nocturnă”, experienţă de care poate că nu am fost conştienţi – de ce întunericul scufundă sala, de ce spectacolele iau loc de regulă la înserare. Autorul prezintă o scurtă istorie a nocturnului în teatru, ce a început cu Richard Wagner şi a continuat cu nopţile sudului, ale lui Vilar.
Nocturnele lui George Banu prezintă o istorie altfel a Nopţii: presărată cu informaţii din domeniul artistic, lirică în evocările sale, arătând legăturile dintre arte, impregnarea epocii în aceasta şi vocea artistului, cartea ne reaminteşte de noaptea prezentă în fiecare dintre noi.
-
Plusuri
Îmbinarea artelor, prezentarea clară a curentelor artistice, exemplele oferite şi ilustrate.
-
Recomandari
Iubitorilor de artă.