Titlu: Pe aici au trecut Cuţitarii
Autor: Jennifer Egan
Rating:
Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Laura Sandu
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-1989-13-6

I am the passenger/And I ride and I ride/ I ride through the city’s backside/ I see the stars come out of the sky… Iggy Pop.

Cu toţii suntem pasageri ȋn propria viaţă. Fie că o acceptăm sau nu, evenimentele, chipurile, timpul, totul trece fulgerător pe lângă noi, lăsând ȋn noi doar dâre de amintiri, prin care ne conturăm identitatea. A fi scriitor ȋn ziua de azi – unul de valoare, care să iasă ȋn evidenţă din nenumăratele nume apărute astăzi pe piaţă - ȋnseamnă nu doar a avea o poveste sau o idee de zis, ci şi un stil altfel, un joc al cuvintelor, al limbajului. Câştigătoarea premiului Pulitzer din 2011, Jennifer Egan, se joacă cu forma romanului, cu timpul, şi nu ȋn ultimul rând, cu ceea ce numim personaj principal.

,,Lumea e, de fapt, imensă” (p.63), aşa că de ce să existe un singur personaj pe care să ne focalizăm? Ȋn prima poveste-capitol o găsim pe Sasha ȋn cabinetul unui psiholog, vorbind despre cleptomania ei şi evitând orice ȋntrebare legată de trecutul ei. Ȋn următorul capitol, Bennie, şeful Sashei, este cel care ne descrie o frântură din viaţa lui, scăpând mici detalii despre personajul precedent. Ȋn următorul capitol, ne ȋntoarcem ȋn trecut, prin ochii unui personaj necunoscut, fără voce până acum, ce ni-l prezintă printre rânduri pe un Bennie mai tânâr cu 20 de ani. Pendulăm astfel printre flashback-uri şi flashforward-uri ȋntr-un prezent, trecut şi viitor dinamic, descifrând astfel treptat traumele şi evoluţia câtorva caractere prezente ȋn roman.

Ȋn această ciclicitate a timpului, ȋn care fiecare persoană ȋşi poartă cu ea nu doar povestea sa, dar şi un stil propriu – liric, melodramatic, minimalistic, sau din contra, maximalistic – găsim mereu un element nou ȋn construcţia personajului absent. Adeseori, ele sunt oglinzi răsturnate ale celuilalt – Jocelyn şi Rhea, Bennie şi Sasha, Sasha şi Rob, Bennie şi Scotty. Unul din cele mai diferite stiluri este reprezentat de fetiţa din 202-, de 12 ani, care-şi descrie familia ȋntr-un jurnal electronic, sub forma de slide-uri. Cele 50 de pagini, inserate aproape de sfârşitul romanului, aduc un plus de noutate stilistică, iar pentru cititorii ,,clasici”, acest experiment ar putea fi văzut ca exagerat din partea scriitoarei. Dacă ȋnsă observăm lirismul şi cruzimea limbajului din această nouă generaţie a calculatorului, găsim din contra, o nota de suprarealism şi coeziune ȋntre ficţiune şi viaţă.

A Visit from the Goon Squad, tradus ȋn română Pe unde au trecut Cuţitarii, se axează pe schimbările aduse de timp ȋn viaţa omului. Scotty, om de servici ȋntr-o şcoală din oraş, se ȋntreabă cum de fostul său prieten, Bennie, cu care a ȋmpărţit drogurile şi a cutreierat străzile şi barurile ȋn adolescenţă, a ajuns acum un mogul ȋn industria muzicală, având aproape totul. Cum pot doi oameni, veniţi dintr-un punct A, ȋn care nu au nimic, să ajungă ȋntr-un punct B, total diferit faţă de al celuilalt? Sau din contra, cum putem avea totul pentru a rămâne ȋn final cu nimic?

Un alt aspect interesant ce Jennifer Egan ȋl explorează subtil prin amintirile adolescenţilor ce ne amintesc de personajele lui Kerouac din On the Road, prin prezentarea relaţiilor cu părinţii şi prin nenumărate tendinţe autodistructive, e imaginea Americii ȋn suburbiile ei, ȋn lumea showbiz-ului, şi-n cea a familiei. La un anumit punct, unul dintre personaje afirmă: ,,Sunt ca America […] nu avem conştiinţa curată.” (p.133)

Ȋn toată această energie, experimentalism şi lirism simplu, ȋntr-un limbaj accesibil tuturor, fără ȋncărcături inutile, Jennifer Egan ne descrie voinţa de a crede, dorinţa de a continua, şi ȋncrederea ȋn viitor. Este o carte despre Artă – muzică, sculptură, şi cuvânt – despre puterea de a crea ȋntr-o lume haotică, traumatizantă, a căsniciilor eşuate, şi a căutării permanente de sine.

,,Ȋn Napoli, erau nişte puşti care erau complet pierduţi. Te uitai la ei şi-ţi dădeai seama că n-or să mai fie niciodată ca ȋnainte, că n-or să mai aibă niciodată o viaţă normală. Dar mai erau şi alţii la care, când te uitai, te gândeai că e posibil să-şi revină. […] noi suntem nişte supravieţuitori. Nu toată lumea e aşa. Dar noi suntem. OK?” (pp.205-206)

• Plusuri

  dinamismul, construcţia psihologică, mozaicul de stiluri;

• Recomandari

  iubitorilor de proză modernistă, a celor interesaţi de jocurile literaturii, a timpului, şi de labirintul minţii umane.