Titlu: Cartea caselor
Autor: Andrea Bajani
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Mihai Banciu
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-097-083-5

Cartea caselor, roman finalist la premiile Strega și Campiello, 2021, aflat și pe lista celor mai bune 10 cărți ale anului 2021, deși nu a fost tocmai unul dintre romanele mele preferate, mi-a oferit ocazia să-i apreciez limpezimea prozei, un fel de „scriitură zgârcită”, incisivă și tăioasă, de-a lungul căreia planează un omniprezent sentiment de tristețe, de melancolie.

Fărâme de viață din spațiile cărora le datorăm ceea ce suntem. Vorbind despre casele care au făcut parte din viața lui Io, despre spațiile în care și-a trăit existența, despre cum „era în ele” și cum „era viața”. Bajani povestește anii care au trecut, amintirile care au rămas înrădăcinate în locurile prin care am trecut... Nu există doar casa copilăriei, casa speranței sau casa amintirilor care scapă, dar există, mereu va exista, acel loc în care am descoperit iubirea, acel loc în care am învățat ce este tristețea, acel loc în care scriam în jurnal și ne credeam infiniți, puternici și de neoprit.

Citind această carte mi-am dat seama că datorez atât de multe locurilor în care am crescut și am devenit, atât de multe experiențelor pe care le-am avut sau nu: fiecare m-au ajutat să-mi construiesc această „proprie casă” care sunt, am fost și voi fi.

Poate că lentoarea din proza lui Bajani, această precizie aproape chirurgicală de a descrie locuri și spații, această evidentă și cronică prezență a austerității nu sunt pentru mine. Dar este pentru cei cărora le place să mediteze asupra celor citite (în timpul lecturii, nu după ce o termină), celor care vor să se piardă, de ce nu?, chiar și să plângă puțin. După cum am spus, se simte un sentiment de melancolie în tot & toate, cu toate acestea, o melancolie capabilă să-ți încălzească inima, să-ți îmbrățișeze durerile și rănile (asta după ce, cu o plăcere vinovată, reușește să ți le deschidă).

Bajani a mizat pe o proză simplă, directă, oarecum detașată, pentru a spune povestea de viață a lui „Io” (eu). Ceea ce face din Cartea caselor o lectură potrivită pentru cei ce vor să citească ceva „tihnit”, limpede și fără prea multe podoabe stilistice.

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  O carte despre locurile care ne-au format ca oameni și despre casele în care am trăit și despre cum datorăm ceea ce suntem experiențelor de viață care ne-au încercat.

• Minusuri

  Faptul că proza este (cel puțin pentru mine) mult prea austeră, mult prea „impersonală”.

• Recomandari

  A se citi în tihnă, în deplină liniște și a i se oferi timpul de lectură cuvenit. Chiar nu este o carte pe care ar putea-o aprecia oricine, după părerea mea.