Titlu: Ultimul dans al lui Charlot
Autor: Fabio Stassi
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Cerasela Barbone
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-46-3438-5

,,Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg.” Charlie Chaplin

Charlie Chaplin reprezintă mai mult decât un nume în lumea actorilor şi a regizorilor. Astăzi ne este aproape imposibil de a ne imagina o lume fără filme, fără Oscaruri, fără cinematograf. În anii ’20, cinematograful se afla abia la începuturile sale, cu puţini oameni care credeau cu adevărat în el, şi cu toate acestea, Chaplin şi-a dedicat întreaga viaţă noii arte. Pe de cealaltă parte, cred că este imposibil să existe o fiinţă umană care să nu fi râs măcar o dată în faţa filmelor sale sau să nu fi auzit binecunoscuta replică ,,o zi în care nu râdem este o zi pierdută”. Şi cu toate acestea, Charlie reprezintă o personalitate complexă, tipul omului care a construit totul din nimic, cu o poveste în faţa căreia cu greu poţi zâmbi sau adăuga ceva. Filmul cu acelaşi nume, realizat în 1992, suprinde la începutul lui ceea ce Fabio Stassi explică în romanul său: omul fără mască, în spatele perfecţiunii şi a zâmbetului său.

Ultimul dans al lui Charlot îmbină elementele reale din viaţa lui Charlie cu cele ficţionale, întrucât, aşa cum scriitorul a mărturisit în interviul acordat Orizonturilor culturale italo-române, ,,creaţia literară înseamnă un amestec de ficţiune şi adevăr istoric”. Păşind astfel cu atenţie în lumea lui Stassi, aflăm de micul Chaplin care şi-a început cariera în teatru pentru a-şi apăra mama atunci când a uitat versurile melodiei lui Jack Jones, de absenţa tatălui din viaţa lui şi moartea timpurie a acestuia, de înstrăinarea de mamă, care ajunge într-un sanatoriu pentru bolnavi mintali, şi despărţirea pentru câţiva ani de fratele său mai mare, Syd.

,,Adevărul e că m-am încredinţat luminilor rampei doar ca să-mi salvez mama de umilire şi nebunie, iar în tot ce am făcut pe urmă a rămas promisiunea aceea furioasă, a unui copil ruşinat, de a deveni cel mai mare actor al lumii.” (21)

Ajuns în America, ţara tututor posibilităţilor îi răpeşte orfanului Charlie dramul de încredere pe care îl avea în el: ,,Îmi trebuise o viaţă ca să-mi construiesc încrederea necesară pentru a urca pe scenă – a fost de-ajuns o singură seară ca s-o pierd.”(40) Cartea schiţează un portet interior al protagonistului, sentimentele pe care uneori îl copleşesc, teama, neputinţa de a crea legături de durată cu cei din jurul lui. Îl găsim astfel pe Charlie colindând America, cunoscând-o cu adevărat, oferindu-ne imaginea Americii văzută de dinafară, cea care i-a oferit gloria şi cea care l-a exilat, America cu noile ei căi ferate, cu primele dirijabile, cu gândirea celor din Ku Klux Klan. În toate aceste schimbări ale secolului, în Lumea Nouă, Charlie îşi caută drumul spre Shangri-La – acasă, spre perfecţiune, spre ceva care să-i aparţină. Încearcă tot felul de meserii, abandonându-le însă mereu, lăsându-le în urmă, căutând altceva. Asta până ce se întoarce în lumea spectacolui.

Elementele autobiografice sunt ţesute de o poveste ficţională: totul se povesteşte într-o scrisoare lungă, scrisă pe parcursul a şase ani, fiului său, Christopher. În parcursul acesta de timp, la fiecare Crăciun, Chaplin îşi ia hainele Vagabondului şi încearcă să o facă pe Moarte să râdă, pentru a i se mai oferi încă un an de viaţă. Nefiind o prea mare fană a romanelor fantastice, aş spune că aceste părţi sunt un pic forţate, rupând un pic din magia creată de simplitatea ce se regăseşte în această scrisoare. De asemenea, cum spuneam la început, numele lui Charlie Chaplin se leagă de naşterea cinematografiei, Stassi legând într-o manieră frumoasă istoria lui Chaplin de-o istorie fictivă a cinema-ului, născut şi acesta, ca şi Charlie, în lumea circului. Cutia uitată de timp, după care Charlie porneşte, este un simbol al lui însuşi; printr-o poveste ficţională, Stassi ne spune că cinematograful nu e o simplă ştiinţă, ci o artă înnăscută din tragedii, comedii, dragoste şi viaţă, căci ,,numai în dezordinea iubirii orice acrobaţie devine posibilă.”

,,Povestea mea era precum calea ferată, Christopher. O tăietură în pământ, o ambiţie nemăsurată, o dorinţă de ceva pe care nu ştiam cum să-l numesc.” (138)

Povestea lui Charlie Chaplin este un paradox de la început şi până la sfârşit: smulgând milioane de râsete prin comedia de a arăta ,,meschina imperfecţiune a lumii”, Charlie a fost ,,un om teribil de serios şi obsedat de perfecţiune” (19), cu o viaţă în care notele de tristeţe sunt mai întâlnite decât zâmbetele, în care problemele de încredere în sine s-au ciocnit de o ambiţie uriaşă, sesizând şi cuprinzând mereu, în viaţă şi pe scenă, ,,spectacolul nebuniei umane.” (71)

• Plusuri

  Imaginea lui Charlie Chaplin, povestea în sine, felul în care realitatea este îmbinată cu ficţiunea, câteva pasaje lirice, care surprind elementele esenţiale ale romanului, felul în care se realizează portretul psihologic al actorului, prezentarea Americii şi a lumii cinematografice.

• Minusuri

  Anumite elemente fantastice rup într-o oarecare măsură stilul din scrisoare, deşi acestea sunt importante în cadrul poveştii.

• Recomandari

  Tuturor celor interesaţi de viaţa lui Charlie Chaplin, pasionaţi de cinematografie, celor care vor să citească o carte simplă, scrisă bine.