Titlu: Copilăria lui Isus
Autor: J. M. Coetzee
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 296
ISBN: 978-973-689-717-7

Probabil că nicio carte nu este, în esență, comparabilă cu o altă carte. Probabil că, similar, nicio carte nu poate fi cu adevărat încadrată într-o anumită categorie. Dar sunt puține cărți atât de bulversante – din acest punct de vedere – precum Copilăria lui Isus.

Cumpără titlul în engleză

Atât personajele, creații unice care combină reprezentări și caracteristici arhetipale multiple, cât și parcursul lor pe durata poveștii pot sugera un bildungsroman. Doar că vorbim de unul unic, deoarece vorbește mai mult despre formarea personalității celor mai multe dintre personajele secundare și mai puțin a personajului principal. David, personajul copil, adună în personalitatea lui arhetipul copilului geniu, al copilului răzgâiat, al copilului părăsit, și încă multe altele. Simon, autoproclamatul tutore al lui David este și el o combinație de arhetipuri, începând de la individul atoateștiutor, cu o experiență de viață incomensurabilă și ajungând până la tipul de bărbat care caută extrem de discret o femeie care să i se potrivească. Ciudățenia lui constă în faptul că este prezentat când suficient de tânăr ca să-i fie tată lui David, când suficient de bătrân cât să-i fie bunic. Personajele feminine, deși la fel de bogat construite, sunt bazate pe mult mai puține arhetipuri. Toate însă evoluează după o schemă proprie destul de ușor de observat, dar în același timp greu de înțeles.

Copilăria lui Isus ar putea fi o utopie, dacă ar fi să-l considerăm ca ghid pe Alvaro, colegul de muncă al lui Simon, sau pe Elena, amanta lui. Totul este perfect, este așa cum ar trebui să fie, iar sărăcia, austeritatea, nu sunt decât alegeri ale societății, una încremenită într-o etapă pre-mecanizată, unde orice intervenție a tehnologiei distruge. Nici distopia nu este departe de ceea ce ar putea fi romanul. Aparenta perfecțiune devine imediat absurdă în ochii unui Simon intolerant, dornic de a trăi diferit, chiar dacă asta nu înseamnă „mai bine”. Alvaro spune despre această țară: „Aceasta nu este o lume posibilă. Este singura lume. Nu hotărâm noi dacă din cauza asta este cea mai bună, nu tu ai căderea să hotărăști, și nici eu.” Este practic ca un sigiliu pus peste ambele genuri, Alvaro fiind personajul care într-o societate distopică s-ar revolta, dar care aici o declară ca fiind, dacă nu utopie, atunci măcar suficient de suportabilă ca să nu existe motive de revoltă.

Având în vedere multitudinea de evenimente inserate în roman doar de dragul de a fi menționate, nu ca o necesitate clară pentru firul epic, Copilăria lui Isus este și o odisee. Aventuri peste aventuri, personaje peste personaje, iar în centrul lor, un Ulise care nu încearcă „să se întoarcă acasă”, ci mai degrabă „să inventeze un nou acasă”.

Totuși, dacă este să judecăm romanul după titlu, el ar deveni o transpunere într-o modernitate neutră, cumva sterilă, a unor simboluri – mai mult sau mai puțin celebre – din Biblie. Simon este pentru David un soi de tutore care NU îi este tată (negația este ca o obsesie pentru bărbat pe parcursul cărții), la fel cum și Iosef a fost pentru Isus (cu aceeași obsesivă negare). Absurditatea ideii că mama lui David va putea fi găsită în Novilla este, de altfel, similară cu cea a concepției imaculate. Fac parte din același breviar de „minuni” distonante. Plecarea celor trei din Novilla, de la final, nu este altceva decât fuga în Egipt, iar motivul plecării este în Biblie, ca și în roman, dorința unei autorități de a extermina copilul diferit, respectiv de a-l aduce la același numitor comun. Apoi, la o examinare mai atentă, cititorul va descoperi că mai toate personajele au fost create după modele ce pot fi cu ușurință descoperite în aceeași Biblie.

Luată ca ansamblu, Copilăria lui Isus pare a fi un roman fără cauze și fără efecte. Sau, mai bine spus, un roman în care cauzele sunt ne-generatoare de efecte, iar efectele sunt inutile. Este un roman extraordinar în primul rând pentru scriitura de care beneficiază. Ca fir epic, cel mai probabil va dezamăgi. Lipsesc o sumedenie de motivații, lipsește perspectiva, dar totuși ermetismul iese din discuție întrucât există garanția unui exterior, pentru că dintr-un exterior – nedefinit, ce-i drept – vin personajele. Este, într-un fel, un roman gol, ca o scenă necreată în care zac sau se agită câteva personaje, improvizând permanent, în așteptarea unei trame care să le dea un sens. Cred că cea mai bună explicație pentru această viziune o dă tot autorul: „Sperasem ca volumul să apară cu o copertă goală și o pagină de titlu goală, pentru ca abia după lectura ultimei pagini cititorul să dea peste titlu, Copilăria lui Isus. Dar în industria editorială, după cum se prezintă la ora actuală, așa ceva nu este permis.”

• Plusuri

  Deși nu este considerat, în general, un roman foarte bun, Copilăria lui Isus are un potențial extraordinar. Conține, cred, sămânța unui nou tip de roman. Merită citit în primul rând ca bijuterie literară, chiar dacă firul epic va dezamăgi.

• Recomandari

  Romanul este potrivit pentru acei cititori care știu să abia răbdare atunci când citesc și care știu să aprecieze la o carte scriitura, la fel de mult – sau mai mult, chiar – ca acțiunea descrisă în ea. Fanilor lui J. M. Coetzee le-aș recomanda romanul pentru a descoperi vasta dimensiune pe care o are ca scriitor.