0
Autor: Agneta Pleijel
Rating:
Editura: Paralela 45
Anul apariţiei: 2006
Traducere: Mia Morogan
275 pagini
ISBN: 978-973-697-752-7

„Iată identitate cruzimii: cuvîntul ce pufneşte în rîs pe pagina albă.”
(Aurel Dumitraşcu - Fiara melancolică)

Naratorul acestui roman face parte dintre fiinţele marginale, ignorate sau respinse de către lumea normală, însă reabilitate uneori în lumea ficţiunii: Franz Wilhem este urît, sărac, lipsit de iubirea sau grija familiei, nefericit, singuratic. Dacă Mary şi Max şi-au găsit alinarea acestor neajunsuri în prietenia lor, Franz Wilhelm descoperă sensul lucrurilor în conferinţele lui Schopenhauer. Cel puţin aşa îşi explică fascinaţia pentru marele filosof, pe care îl urmează avid de cunoaştere şi zdrobit de ceea ce inţelege: că existenţa umană este suferinţă, că fundamentul lumii este conflictul şi că dorinţa e originea răului, în timp ce doar mila ne face să ne depăşim egoismul.

Ideile filosofului, aşa cum le înţelege tînărul Franz Wilhelm, îl scot pe acesta dintr-o existenţă aproape vegetală, provocîndu-l să simtă şi să gîndească lumea furtunos, contorsionat. Smuls din relaţia sa hipnotică cu natura (de altfel, puteţi vedea în carte ce dezvăluie metafora fungilor), naratorul este pus în faţa voinţei crude a Universului şi condamnat să îi observe formele. Primele sale concluzii sunt confuze, puternic influenţate de umbra maestrului său, căruia îi datorează atît trezirea la realitate, cît şi suferinţa de a fi lucid.

Realitatea îi oferă mai multe lecţii decît conferinţele pătimaşe ale filosofului: în călătoriile sale, Franz Wilhelm învaţă despre amestecul de duioşie şi cruzime care se regăseşte în toţi oamenii, despre devotamentul uman şi sălbăticia naturii şi, nu în ultimul rînd, despre dragoste. Dragostea e un abis în care se aruncă toate acestea: cruzime, sălbăticie, devotament, o forţă de neoprit, care înrobeşte şi face posibile cele mai crunte umilinţe. Ceea ce a uitat să spună filosoful în avertismentul condensat mai sus va trăi Franz Wilhelm, şi anume experienţa intimităţii. Pentru el, relaţia cu Iti va însemna desprinderea de sub tirania ideilor marelui filosof şi curajul de a-şi exprima propria viziune despre lume.

Franz Wilhelm îşi scrie replica, întocmai ca orice discipol care se revoltă. Forma în care o pune este istoria terifiantă a broaştei ţestoase, uriaşa creatură pe care glasul speciei o împinge la moarte. Despre cimitirul broaştelor ţestoase şi semnificaţia lui pentru ceea ce este lumea vă las să citiţi în însemnările lui Franz Wilhelm, e vorba de o poveste pe care fiecare o interpretează potrivit propriilor credinţe. În final, istoria aceasta este trimisă filosofului, care domină încă o dată - sardonic, victorios în războiul său cu lumea -, folosind povestea pentru a-şi întări tezele.

M-am întrebat ce vrea să spună această întîlnire posibilă între două spirite: un Schopenhauer imaginar, dominant şi crud, însă dominat la rîndul său de dorinţă, ameţit de vălul Mayei, şi un tînăr naturalist, care trăieşte lumea mai mult senzorial decît ideatic. Cum ne îndreptăm spre fericire? Transcendem simţurile sau ni le rafinăm? Dacă asta este dilema primei jumătăţi din secolul trecut, m-am întrebat firesc dacă aparţine şi secolului contemporan. Ne bucurăm de vălul amăgitor al lumii, preluîndu-l cu toate simţurile sau ne refugiem în idei, invenţii, instrumente care devin scopuri în sine?

De fapt, cred că marea întrebare pe care o stîrneşte această poveste sensibilă este următoarea: De ce te afli aici, pe lume? Probabil că vedem lumea ca pe un haos îngrozitor sau ca pe un şir implacabil de fapte în funcţie de răspuns. Oricum, cartea Agnetei Pleijel declanşează un val de întrebări şi posibilităţi, pe lîngă plăcerea de a citi o istorie amoroasă neobişnuită. Dar pentru că e o vorba de o poveste discretă, chiar timidă, precum fungii pomeniţi în titlu, se lasă dezvăluită mai greu. Dacă veţi avea răbdare, veţi descoperi că nu toate ciupercile sunt cenuşii, aşa cum nu toată filosofia e copleşitoare.

Scris de Mihaela Butnaru