Narcis în faţa propriei creaţii
Scris de Raisa Stoleriu • 8 April 2013 • in categoria Filozofie
Autor: Friederich Nietzsche
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Mircea Ivănescu
Numar pagini: 164
ISBN: 978-973-50-3494-8
Toate cele pe care le-a cumpănit până acum cu seriozitate umanitatea nu sunt nici măcar realităţi, sunt simple închipuiri, mai riguros vorbind minciuni, ieşite din instinctele rele ale unor naturi bolnave, în cel mai profund sens novice. Toate conceptele de ,,Dumnezeu”, ,,suflet”, ,,virtute”, ,,păcat”, ,,lume de dincolo”, ,,adevăr”, ,,viaţă veşnică”...
Ecce Homo. Iată Omul. Atunci când spun „Nietzsche”, probabil că celor mai mulţi dintre noi le răsună în minte cuvinte precum ,,Dumnezeu a murit”, Zarathustra, Supraomul, transmutarea valorilor. Ultima carte scrisă de acesta ar fi trebuit să-i aparţină lui Friederich, fiind considerată o autobiografie de cei mai mulţi dintre cititori. Dar ce reprezintă cu adevărat o autobiografie? Evenimentele comune tuturor, cronologia tipică, sau gândurile care ne caracterizează, cărora le dedicăm o bună parte din propria viaţă? În ciuda faptului că Friederich Nietzsche declară că ,,Una sunt eu, alta sunt scrierile mele”(60), acesta nu poate renunţa la ceea ce este, la a filosofa, la cărţile pe care le-a scris, la ideile prin care a devenit ,,ceea ce este”.
În capitolele intitulate ,,De ce sunt atât de înţelept”, ,,De ce sunt atât de inteligent”, ,,De ce scriu cărţi atât de bune”, ,,De ce sunt un destin”, Nietzsche se autocaracterizează şi îşi recenziază singur propria creaţie. Ideile sunt haotice, trecându-se de la un lucru la altul, iar satira, stilul său rece, auto-admiraţia, ironică sau nu, distanţează cititorul de lumea lui. Cu toate acestea, în iureşul de gânduri găsim imagini din viaţa lui ca Om şi ca Filosof. Astfel, aflăm despre părinţii lui, despre gusturile lui literare şi muzicale, găsim frânturi din viaţa lui ca student şi apoi ca profesor universitar, pagini dedicate filosofiei bolii, menţionată vag, ca făcând totuşi parte din el.
De asemenea, putem găsi patru subiecte la care filosoful se întoarce obsesiv: pe de o parte Germania şi sentimentele sale pentru ea, prietenia şi înstrăinarea de Richard Wagner, pe care ,,l-am venerat ca pe însăşi Străinătatea, ca pe un contrariu, ca pe un protest viu împotriva tuturor virtuţilor germane” (47), iar de cealaltă parte, Zarathustra şi Dionysos. În timp ce Zarathustra apare frecvent menţionat, afirmându-se că prin acesta ,,i-am făcut omenirii darul cel mai înalt care i s-a făcut vreodată”, Nietzsche se declară un discipol al ,,filosofului Dionysos”, preferând să fie ,,mai degrabă un satir decât un sfânt”, iar prin intermediul acestei gândiri, se oferă imaginea creştinismului, a ideii de divinitate, a menirii filosofului: ,,Asemenea lucruri n-au mai fost create în poezie, n-au mai fost simţite, n-au mai fost suferite niciodată: astfel suferă un zeu, un Dionysos.” (125)
Ecce Homo: cum devii ceea ce eşti, este o autobiografie filosofică, a unui om acaparat poate prea mult de lumea ideilor, care la fel ca şi Icarus, menţionat şi-n această scriere, a mers cumva prea departe aici. E o carte a Creatorului pus în faţa propriei Creaţii, a propriului destin, în căutarea totodată a scopului filosofiei, care se întretaie puternic cu menirea personală. Friederich-omul fără Nietzsche-filosoful n-ar fi putut exista.
-
Plusuri
Abordarea autobiografiei dintr-o altă perpectivă, fuziunea dintre aceasta şi filosofie;
-
Minusuri
Ironiile prin care Nietzsche îşi declară superioritatea şi întâietatea în rândul filosofilor, psihologilor, scriitorilor;
-
Recomandari
Celor interesaţi de filosofia lui Nietzsche.