Titlu: Să-ți ucizi tatăl
Autor: Amelie Nothomb
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Valentina Chirita
Numar pagini: 157
ISBN: 978-973-46-2895-7

“Tăcere. Joe s-a fâstâcit.
-Ca să arăţi că eşti cel mai bun? continuă Norman. Ca să ajungi vedetă?
Tăcere grăitoare.
-Care este scopul magiei? reia adultul.
După un moment de linişte, îşi răspunde singur la întrebare:
-Scopul magiei este să îl facă pe celălalt să se îndoiască de realitate.
Joe dă din cap.
-Aşa că, urmează Norman, magia e pentru celălalt, nu pentru tine.”

O nouă senzaţie

Amélie Nothomb ne-a deprins cu succesul ei zdrobitor. Best-selleruri peste best-selleruri şi cifre de vânzare impresionante. Aceasta este reţeta către diluarea operei unui scriitor. Treptat, profunzimea narativă e înlocuită de stereotipii adunate laolaltă într-un amalgam erudit şi violent. Acesta este cazul celui mai recent roman al scriitoarei, „Să-ţi ucizi tatăl”, un exemplu relevant al literaturii scrise în numele publicului.

Povestea pe care autoarea o comunică prin intermediul protagonistului, tânărul Joe Whip, este o compilare a mitului lui Oedip, cu influenţe din anii ’50, când tinerii furioşi iniţiau o altfel de cultură. Relaţia dintre personaje este schiţată inteligent. În 150 de pagini, acestea nu ajung să schimbe prea multe replici cu sens, iar sentimentele apar şi dispar cu viteza ameţitoare a unui carusel care nu are de gând să întârzie nicăieri, dar în ciuda conciziei aproape exagerate, triunghiul amoros dintre Joe Whip, magicianul Norman Terence şi Christina Terence este frumos sugerat. Ceea ce rămâne după o primă lectura este violenţa orchestrată foarte inspirat în pasajele-cheie ale cărţii. Avem de-a face cu o trădare, cu un eşec financiar, apoi cu o revenire în forţă, toate ducând pe nesimţite la sentimentul inutilităţii.

Cu toate acestea, romanul nu e unul foarte valoros căci impresia pe care o creează este aceea a unei senzaţii noi. Personajul se evaporă imediat din mintea cititorului şi parcă nu îi e destinat să surprindă prea mult... e o conştiinţă diabolică şi atât, ca multe alte figuri din secolul XXI: mândru, alienat, orgolios şi sadic.

Un foc de artificii

Chiar dacă Joe Whip nu e la fel de bine conturat ca tânăra din „Jurnalul rândunicii”, el este un tip special, atras de magie şi amintind de cerbicia alchimiştilor din vechime. Singur şi privat de iubirea părinţilor, acest adolescent sălbăticit, de 14-15 ani, are nevoie de un maestru, dar înainte de toate are nevoie de un tată. De aici începe nebunia!

Nevoia de afecţiune, îmbinată nefericit cu acea singurătate dăunătoare, caustică aproape, care distruge sufletul (singurătate similiară cu cea a pianistei din filmul lui M. Haneke), îl determină pe băiat să calce în picioare emoţii mai puternice decât el însuşi. Ce înseamnă alegere şi cum creşte o obsesie în mintea unui tânăr? La aceste întrebări-cheie încearcă să răspundă romanul şi uneori, fraza curgătoare, lipsită de acrobaţii stilistice, îşi permite câteva referinţe etimologice despre foc, dans, artă, magie şi iluzie. Una peste alta, ca să mă menţin în tematica volumului, scriitura lui Nothomb se dovedeşte un reuşit foc de artificii, care orbeşte prin splendoarea sa de suprafaţă, dar care se stinge fără repercusiuni.

• Plusuri

  O lectură lejeră, rapidă, plăcută, poate din când în când picantă.

• Minusuri

  Scrierea programată, care uneori se împiedică în propria-i formulă.

• Recomandari

  Pentru toţi cei care au o oră liberă şi mai specific, pentru aceia care au trăit cândva mirajul unei obsesii, această experienţă îi va ajuta să înţeleagă ritmul nebunesc al personajului principal, Joe Whip.