Titlu: Ea. Perspective feministe asupra societății românești
Autor: Oana Zamfirache
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 204
ISBN: 978 606 44-0161-8

Nu știu dacă până nu demult m-aș fi putut numi feministă în deplinătatea sensurilor pe care le îmbracă acest cuvânt. Mai degrabă mă regăseam în idealul de femeie anticipată, femeie liberă și dezinhibată de concepțiile cu care ne alimentează societatea. Consider și acum că noi, femeile, suntem ținta unei discriminări continue, mai ales pentru că permitem ca acest lucru să se întâmple. Da, la acest punct îmi puteți sări în cap, dar anume noi alimentăm plenipotența bărbaților. Când zic asta mă gândesc, în primul rând, la acele mămici atotștiutoare, care își contaminează fii cu ideea de perfecțiune masculină, iar fetele – cu datoria sfântă a obedienței. Puse cap – coadă, toate aceste fenomene au ajuns la un punct zero, dincolo de care vine o totală stare de abnegație, în care nu mai există egalitate de șanse sau gen.

Să revenim însă la motivul acestei recenzii, care, între noi fie vorba, nu e generat doar de o lectură interesantă, ci mai ales de dorința de a împărtăși cu voi o experiență inedită: înțelegerea deplină a fenomenului feminismului. Anume această reușită a fost atinsă, când am întors ultima filă din volumul „Ea. Perspective feministe asupra societății românești”, coordonat de Oana Zamfirache și apărut la editura Curtea Veche. Prezenta carte înglobează o serie de reflecții ale celor mai diferite activiste feministe din mediul cultural/antreprenorial/editorial românesc. Voci proeminente, care au reușit să se facă auzite prin cele mai diverse proiecte de anvergură. Nu aveți în față o carte academică, ci mai degrabă un soi de reprezentare sociologică a dimensiunilor multilaterale a fenomenului de feminism românesc. Deviat cumva de la originea sa inițială, aceasta ia în spațiul românesc o turnură mai puțin dură, dar la fel de durută, deoarece dincolo de incisiva luptă dusă cu sexul tare, feminismul este pus în fața unor idei fixe, născute în spațiul comunist românesc.

Fiecare istorie este scrisă la rece. Fiecare eroină vine în fața eșafodului cititorului (da, un eșafod pe care își condamnă fricile) și își rostește clar parcursul propriu. Încet sau dinamic, fiecare eseu este scris cu atenție față de detaliu, transmițându-ne din cele mai directe surse, o realitate aparte, covârșitoare. O realitate în care mii de femei din întreaga Românie își duc traiul. „...într-o societate patriarhală, femeile au tendința de a-și educa fii conform modelului de mascul dominat din respectiva societate, ajungând să perpetueze complice hegemonia masculină prin educație”. Tristă realitate, nu? Sau: „La ultimul Eurobarometru, România s-a clasat pe primul loc în ceea ce privește numărul indivizilor care sunt de acord cu ideea că femeile nu își au locul în politică (nu au abilitățile necesare în domeniul politic) și nu sunt capabile să reprezinte interesele populației”. Toate aceste observații sunt relevante mai ales pentru că ne aruncă sub un duș rece, care are menirea să spargă gheața impotenței noastre feministe.

Femeile continuă să-și propage neputința, admițând acea doză de nedreptate pe care ne-o tot pune în cârcă figura patriarhală. „Feminismul nu urăște bărbații, doar arată istoria a zeci de mii de ani în care aceștia au avut mai multe drepturi decât femeile”, iată concluzia cu care orice cititor poate încheia lectura acestei cărți.  Să fim corect înțeleși, scopul acestui volum nu este de a trâmbița succesul feminismului sau de a continua șirul interminabil al victimizării. Nici pe departe. Are mai degrabă rolul de a incita dezbateri, de a pune în lumina reflectoarelor anumite subiecte sensibile, incomode. Mă refer la ideea de patriarhat, la construcția familiei, la așa-numitele obligații feminine și, de ce nu, la obligativitatea prezenței femeii în spatele unui bărbat puternic.

Realitățile prezente dictează cu totul alte reguli de joc, pe care noi, femeile, ni le putem asuma. Important în acest sens este să parcurgem o veritabilă educație feministă, care ar contracara cele mai înveterate complexe, cele mai puternic înrădăcinate idei despre cum trebuie să fie/să procedeze o femeie, dar mai ales despre cum trebuie să își construiască o femeie viața.

Meritul editorului coordonator, Oana Zamfirache, este că a unit mai multe vorbitoare sub o copertină a discursului pașnic. Le-a permis să-și rostească oful, nu doar pentru că o meritau, ci mai ales pentru că era vital. Așa se face că după finalizarea lecturii, rămâi cu un gust amar și înțelegerea acestui fapt te aduce cu un pas mai aproape de sesizarea întregii perspective a feminismului. Probabil va suna destul de tare, dar aș oferi această carte cadou fiecărei adolescente, fiecărei mămici tinere, fiecărei femei care și-a consumat viața în umbra unui bărbat mai mult sau mai puțin puternic. De ce? Simplu. Deoarece anume după astfel de cărți, poți înțelege cu adevărat dimensiunea responsabilității care îți revine, și anume cea de a fi femeie fericită și împlinită. Da, în special această misiune este vitală pentru noi, deoarece ei îi datorăm garanția unui viitor bun, în care nu va mai rămâne loc de incertitudine și nedreptate.