„E limpede că ansamblul condițiilor care fac posibilă existența unei culturi de specialitate formează ceea ce în economie se cheamă, funcțional vorbind, o piață liberă – cu mențiunea că obiectele schimbate într-o cultură de specialitate sunt idei, iar criteriul de validare nu este prețul (respectiv profitul), așa cum este acesta stabilit prin procesul de vânzare-cumpărare, ci constă în satisfacerea standardelor critice de validare. Piața de idei nu este o piață comercială și, de aceea, succesul comercial, pentru un produs cultural, nu este deloc echivalent cu valoarea lui culturală. Succesul comercial poate însoți valoarea culturală, dar nu este niciodată baza ei și nu o determină. O poate pune în lumină, dar nu o poate nici confirma, nici infirma.”
În De ce nu avem o piață a ideilor, Horia-Roman Patapievici exprimă o idee destul de vehiculată „în popor”, adică în discuțiile amicale ale multor români, dar care nu prinde cu adevărat contur, nu i se dă o față concretă, aproape niciodată: în România ideile nu sunt urmate, în ele nu se investește, nu sunt considerate activ, un bun de preț al societății și al membrilor ei. De această dată, cristalizarea ideii a avut succes: s-a închegat într-o carte. În sfârșit ni se vorbește clar despre mai multe lucruri care fac ca o idee se fie idee și nu bazaconie, despre mediul în care se naște, se dezvoltă și moare o idee sau despre felul în care ideile se propagă în societate. Și într-adevăr, este extrem de importantă înțelegerea mediului ideii românești – sau mediului românesc al ideii, care, chiar dacă nu e totuna, are aceeași valoare în contextul de față.
H. P. Patapievici a mai tratat acest subiect în 2007, într-o primă ediție a cărții de față, lansată la acea vreme sub titlul Despre idei & blocaje. Această a doua ediție a fost scoasă – iar din acest punct de vedere, titlul este sugestiv – „pentru a consemna faptul că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește piața ideilor din România”. Acest aspect este unul dureros, reprezentând, în accepția autorului – și în realitate, de fapt – unul dintre multele motive care au adus România la stadiul prezent.
Printre zecile de simptome (sau sunt, de fapt, cauze?) ale acestei boli sociale pe care ni le oferă în stilu-i foarte doct autorul – și din care nu am de gând să enumăr decât două, pentru că m-au fascinat în mod deosebit – se numără și cel de plafonare. Cazul prezentat pentru exemplificarea situației este acela al fizicianului Emanoil Bacaloglu, care după întoarcerea din Franța care avea – și continuă să aibă evident – un mediu intelectual foarte fertil, foarte profesional pentru științe, „se relaxează până la deprofesionalizare”. În cazul fizicianului, plafonarea a dus la obliterarea lui și a operei sale (poate „obliterare” sună prea radical, dar vorbim, oricum, de o nerecunoaștere a meritelor sale), în consecință la pierderea pentru România – înainte de a fi câștigată – a unei poziții de frunte în Panteonul științelor. Plafonarea fizicianului a apărut, de fapt, pe fondul a două situații: lipsa unor minți la fel de luminate și de bine pregătite ca a lui, cu care să facă schimb de idei (lipsa deci, de fertilitate a mediului de dezvoltare a ideilor) și lipsa condițiilor de desfășurare a cunoștințelor pe care le-a dobândit în occident, care l-a dus la cheltuirea energiei sale creative pentru dezvoltarea unor condiții în care un eventual alt geniu conațional (care însă nu și-a mai făcut apariția în timp util) să aibă unde să prindă rădăcini și să se dezvolte.
O altă problemă, pe care o are societatea românească este obsesia pentru „cultura generală”. Avem, pe de o parte, concurența la români în a acumula și etala cunoștințele generale (știm puțin despre toate, dar nimic cu adevărat profund despre nimic) iar de cealaltă parte percepția futilității unei astfel de culturi în occident. Autorul îl citează, pentru a exemplifica această percepție, pe Ion Vianu care spune că acea cultură generală cu care românii se etalau în occident „trezea o anumită admirație, ba chiar invidie, dar amestecată cu ironie; pentru aceia care se mirau atât de politicos câte știm și cum le știm, cunoștințele noastre păreau ușor inutile, lipsite de valoare practică”. Acesta, din păcate, este în România „un model dominant” de intelectual.
De ce nu avem o piață a ideilor este o carte care merită o promovare deluxe, indiferent de cât de costisitoare ar fi. Atâta timp cât, în sfârșit sunt descoperite și prezentate – extrem de facil de înțeles, aș adăuga – motivele pentru care cultura și știința românească stagnează. Va fi descoperit Horia-Roman Patapievici peste câteva secole ca fiind cel care a diagnosticat corect lipsa pieței ideilor în România, la fel ca și matematicianul indian pe care îl dă ca exemplu la începutul cărții: ideile lui, deși la lansare erau originale și corecte, vor fi fost redescoperite ulterior și puse în practică în alt mod, în alt loc, eventual după ce societatea română și piața de idei își va fi revenit în mod natural.
-
Plusuri
De ce nu avem o piață a ideilor este o carte din zona în sfârșit! Valoarea ei este mare, iar soluțiile pe care le sugerează („propune” este prea pretențios spus) sunt și ele valoroase, în special datorită faptului că sunt realiste. Ca și diagnoză a pieței ideilor în România, cartea lui H. P. Patapievici este una de referință.
-
Minusuri
În primul rând, decât o reeditare a unui volum care nu s-a bucurat de mare succes, ar fi fost de preferat o dezvoltare amplă a lui. În al doilea rând, promovarea – atât a primei ediții, cât și a celei de-a doua – este extrem de necesară. Cât timp acest lucru nu se va întâmpla, cartea va friza futilitatea.
-
Recomandari
În general Horia-Roman Patapievici este un autor care ar trebui citit de toți românii. Această carte ar trebui să intre pe mâna multor români, în special a celor care se erijează în formatori, profesori, dascăli, conducători, lideri de opinie sau promotori de idei. În plus, celor ce le recomand cartea, le recomand și acțiunea pe baza cărții. Ea spune multe multora, fiecăruia după propria formație intelectuală. Doar că își pierde valoarea dacă sfârșește drept carte bifată în lista de lecturi obligatorii. Este nevoie de follow up.
Categorie: Eseu | Autor: Horia-Roman Patapievici | Editura: Humanitas
