Titlu: Focul
Autor: Daniela Krien
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Ramona Trufin
Numar pagini: 250
ISBN: 978-606-097-381-2

Știți renumita frază tolstoiană Familiile fericite sunt toate la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu? Această paradigmă care semnalează nefericirea ca o condiție maritală inevitabilă se regăsește și în romanul Focul al scriitoarei germane Daniela Krien (volum tradus de Ramona Trufin în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction), o descoperire literară care se încadrează în lista cărților simbolice pe care le-am descoperit în acest an. 

Dincolo de promisiunea de pe copertă care semnalează faptul că romanul a fost nominalizat la Dublin Literary Award, Focul mi s-a părut un veritabil răsfăț literar, o carte din categoria celor despre care vrei să vorbești cu cea mai bună prietenă la o cafea duminicală. 

Rahel, o psihologă trecută de 40 de ani, se confruntă cu o veritabilă stingere a focului în căsnicia sa. Aceasta nu mai face dragoste cu soțul său, Peter, un profesor universitar care traversează renumita criză existențială a bărbaților. Doar că în locul renumitelor cumpărături compulsive și a alegerii unei amante, Peter se închide în sine și ridică între el și consoarta sa un adevărat zid. Se pare că relația lor se îndreaptă cu pași rapizi spre final și că un divorț e tot mai iminent. 

Cei doi decid să își ia o vacanță, doar că pe ultima sută de metri sunt nevoiți să schimbe cabana aleasă, din cauza unui incendiu fulminant, pe ferma aproape părăsită unde trăiesc o iapă fără herghelie, o barză uitată de toți și un stol de rândunele. Toate aceste viețuitoare se înghesuie, aidoma celor de pe Arca lui Noe, în gospodăria unui artist vetust. 

Rahel și Peter se lasă înglobați de energia nostalgică a locului, care îi amintește eroinei noastre de renumita Melancholia, pelicula lui Lars von Trier. Doar că ei nu așteaptă ciocnirea cu o planetă într-un scenariu armaghedonic, ci viețuiesc deja pe acel satelit al singurătății. 

Simbolismul romanului implică analogii cu imaginea berzei, aidoma romanului Abatorul Cinci al americanului Kurt Vonnegut. În roman, Vonnegut introduce o scenă în care o barză apare după bombardament. Apariția berzei este un simbol al reînvierii și al speranței într-un oraș devastat de război. Berzele, asociate tradițional cu nașterea și renașterea, devin un simbol puternic al speranței și al continuității vieții chiar și în fața unei distrugeri masive.

Daniela Krien abordează și ea tema distrugerii, doar că la scară mică, individuală, adică la nivelul rupturii conjugale. Pe de altă parte, acest rapt al fericirii se consumă pe fundalul unor reflecții despre origini, trecut și nevoi rămase fără răspuns. 

Sentimentalismul personajelor se consumă și el cu lentoare, într-un dolce farniente, cu mici puseuri și izbucniri care se domolesc în virtutea vârstei lor. Rahel suferă de premenopauză și stratificările sale emoționale devin dureros de acute, pe când Peter acceptă inevitabilul, disponibilitatea solitudinii. Cei doi par să fie puncte paralele sortite să meargă tot mai departe fără să ajungă unul la celălat. Vor putea oare să se salveze? 

Înscriu romanul Focul în lista cărților despre care trebuie să vorbim mai mult, lista cu cărți care dor, care stârnesc, care deranjează și ne arată cât de vulnerabili suntem în fața singurătății, dar mai ales cum ne autobiciuim în clipele când ar trebui, de fapt, să ne vindecăm.