bookblog.ro

Disperare

Scris de • 22 April 2010 • in categoria

Titlu: Disperare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-46-1353-3

(ediţia în limba engleză)

Dacă titlul promite o experienţă tulburătoare, aceasta nu se compară nici pe departe cu ceea ce se ascunde între copertele cărţii. Trebuie făcut avertismentul că diperarea care poate aparţine personajului poate fi atât de uşor transferată celui care este nominalizat pe această cale drept martor al celor întâmplate.

Personajul poartă încă de la început un dialog cu cititorul-martor-judecător, în care intenţionează să-i expună detaliile crimei pe care nu numai că o are în gând, dar o şi săvârşeşte. Aparent fără defect, planul lui Hermann este acela de a-şi înscena propria moarte folosindu-se de Felix, un vagabond pe care îl întâlneşte accidental şi care, spre ghinionul său, are calitatea de a avea exact înfăţişarea împricinatului autor.

Am spus mai devreme "intenţionează" referindu-mă la expunerea detaliilor deoarece, deşi faptele ne sunt prezentate, modul în care acest lucru este realizat este unul care mai mult leagă în detrimentul dezlegărilor. Scrisul, sub forma unui flux al gîndirii, este implicit dezorganizat, reuşind să distragă de cele mai multe ori atenţia de la ceea ce este relevant, fiind mai mult ca o călătorie făcută cu un montagne-russe în mintea autorului. Pe o pagină găsim amănunte ale relaţiei sale cu soţia pentru ca pe următoarea să se afle tocmai deconspirarea metodelor de a captiva un posibil cititor la manuscrisului de faţă. Uneori găsim astfel de alternanţe şi divagări de la paragraf la paragraf, fapt ce nu face dificilă atât urmărirea textului, cât acordarea unui minim de credibilitate celui care scrie.

Accentul nu cade pe fapte sau pe evidenţierea conflictului cu dublul, care ipotetic este declanşatorul întregii poveşti, ci pe felul în care se manifestă acest caracter arogant, sigur pe sine şi pe acţiunile sale. Dar până şi această certitudine pe care am putea-o avea la începutul romanului ajunge să fie demontată într-un fel sau altul la sfârşitul romanului. S-ar putea spune de fapt că singura certitudine pe care o poţi păstra este aceea că nu există nici o certitudine. Nici măcar existenţa dublului nu este sigură, cu excepţia minţii lui Hermann - singurul loc în care toate par a avea un sens şi un firesc al lor.

Deşi am putea asemăna până la un punct personajul cu un gen de Raskolnikov - sugestie a însuşi autorului -comparaţia nu poate fi făcută decât în modul în care Hermann îl parodiază pe primul (referirea la Dostoievski fiind făcută ca Dusty - prăfuitul). Iar referirile, nu în mod necesar pozitive, nu se opresc aici, fiind prezente şi alte nume cum ar fi: Gogol, Turgheniev, Conan Doyle sau Oscar Wilde.

Cei care îşi doresc o carte care să conţină descrierea unei crime perfecte sau a trăirilor pe care am fi tentaţi a le numi fireşti într-un astfel de context, aparţinând tipologiei clasice, nu cred că ar trebui să se îndrepte către Disperare. Dacă totuşi este căutată explorarea, deşi sub formă haotică, a psihicului aparţinând unui om capabil de aşa ceva, singura atenţionare de făcut este următoarea: deşi indiciile sunt explicite, cu cât numărul paginilor se împuţinează până la sfârşit, cu atât numărul întrebărilor creşte.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Alexxei spune:

      Excelenta carte! Am vazut ca s-a facut si un film in 1978, cu acelasi titlu. Sunt curios cum sunt prezentati Hermann si Felix in film din punct de vedere vizual.

      raspunde

    2. Pingback: bookblog (bookblog)

    3. Pingback: Tina_Stanciu (Cristina Stanciu)

    4. Gaynell Minnis spune:

      I just could not depart your site prior to suggesting that I extremely loved the standard info a person provide in your guests? Is going to be back frequently to check out new posts.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro