Titlu: Vremea luminii care pălește
Autor: Eugen Ruge
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Oana Nora Căpățână
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-588-524-0

„Apăru și Bunke, la fel de jumulit ca și buchetul de flori, cu o cravată închisă la culoare, o parte a gulerului de la cămașă ieșit deasupra reverului. De cum intră în salon începu să-și tamponeze fruntea transpirată. Unul ca ăsta era colonel de securitate – în timp ce pe el, Wilhelm, nu voiseră atunci să-l accepte: emigrant din Vest! Până în ziua de astăzi era jignit. Și el ar fi preferat să rămână la Moscova. Dar Partidul îl trimisese în Germania, iar el făcuse ce îi cerea Partidul. O viață întreagă făcuse ce îi cerea Partidul, ca să-l facă ei acum: emigrant din Vest!
- Du zarzavatul la cimitir.
Bunke își tamponă fruntea transpirată și zise:
- Mai bine aș rămâne pe acolo.
- … ”

Cumpără titlul în engleză

Să vorbești despre Vremea luminii care pălește fără a vorbi de Eugen Ruge ar fi pur și simplu incomplet. Asta în primul rând pentru că acesta este primul lui roman. Apoi, pentru că este, în parte, autobiografic. Tatăl său a fost prizonier de război – la fel ca personajul Kurt din roman – iar mama sa, rusoaică, pare să fi servit ca model pentru personajul Irina. Autorul și-a trăit viața între dragostea față de țară, dorința de a trăi mai bine și dezamăgirea pe care viața i-o servește, mai mult sau mai puțin, oricărui om. În plus, Alexander – personajul care este fiul lui Kurt și al Irinei – emigrează în Germania de Est, exact ca și autorul, cu puțin timp înainte de căderea Zidului Berlinului.

Povestea ne poartă pe tot mapamondul, din Mexic în Rusia și până în Germania de Est. În plus, se întinde din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și până în perioada de după 1989. Și acest lucru nu este întâmplător. Toată această sinuozitate servește ca pretext pentru coliziunea dintre mentalități – Willhelm și Charlotte sunt comuniști convinși, Markus este educat în spirit capitalist, în Kurt se întrezărește un anticomunist (a petrecut un deceniu într-un gulag din Siberia), Alexander este un comunist fără voia lui, cu aspirații capitaliste – și dintre naționalități – Irina este rusoaică, soțul ei, Kurt, precum și părinții lui, sunt nemți – dar și dintre oameni în cel mai simplu sens, oameni care au visele, dezamăgirile, mândriile și orgoliile lor.

Drama acestor valori umane, care sunt apreciate sau detestate în funcție de vremurile în care încearcă să se afirme sau de oamenii care sunt la putere, care reușesc în viață sau nu, în funcție de felul în care pot să se impună sau să se facă văzuți, este de o individualitate extraordinară. Personalitățile care se conturează ca personaje ale romanului sunt deosebit de bine închegate, fiecare cu particularitățile lui bine ancorate în mediul în care au fost concepute.

O rusoaică aflată în mediul ostil pe care îl reprezintă RDG-ul, va avea o anumită personalitate. Atunci când o are după ea pe mama ei, o eternă neadaptată, personalitatea i se va contura cu atât mai mult. Iar când mai apare și un copil, ea devine inconfundabilă. În același fel, un comunist convins, adaptat perfect în societatea închisă pe care o reprezintă comunismul, va deraia serios atunci când, poate mult prea târziu pentru a se putea readapta, regimul care l-a ajutat să se propulseze și în care a ajuns să se miște ca peștele în apă, a dispărut fără urmă. Drama inadaptatului care a trăit o perioadă sub regimul comunist și care, brusc, s-a trezit într-o libertate pe care toată viața și-a dorit-o, însă care nu este ceea ce s-a așteptat el să fie, conturează un personaj a cărui complexitate, perfect justificată, îi va conferi un rol central. El este omul care trăiește în societatea postcomunistă, după ce a primit o anumită educație în comunism, el va fi un veșnic inadaptat, iar încărcătura cu care vine în societatea modernă îl va măcina ca un cancer.

Societatea pe care o prezintă Ruge în Vremea luminii care pălește este una de perpetuă tranziție, în care oamenii nu se pot adapta fără a face o serie de compromisuri care nici măcar nu sunt percepute ca atare, iar viziunea asupra vieții în general este dictată de societate, scăpând complet de sub controlul individului. Nu avem de-a face în mod explicit cu o analiză a societății comuniste RDG-iste, ci mai degrabă cu o incompatibilitate între om și societate, izvorâtă din incapacitatea de adaptare a individului, ale cărui vise nu se vor împlini niciodată exact din cauza acestei incompatibilități.

Intercalarea capitolelor care analizează diferite perioade de timp și diferite zone geografice reușesc să creeze acea atmosferă de nesiguranță în care par să trăiască personajele romanului. Cititorul se va adapta la fel de greu ritmului în care trebuie citit romanul, ca și personajele la viața pe care trebuie să o trăiască. Viziunea pe care ne-o prezintă Eugen Ruge asupra a ceea ce a însemnat comunismul, nu pentru societate, ci pentru indivizii care au constituit acea societate, este incredibil de realistă. Imaginile pe care le prezintă își păstrează aerul vetust, de relicvă bizară, care chiar dacă demult reprezenta culmea modernității, acum apare ca ceva atât de perimat, încât devine deprimant.

• Plusuri

  Aș spune că Vremea luminii care pălește este un roman foarte realist. Prezintă cu foarte mare sinceritate efectul pe care l-a avut comunismul asupra vieților a milioane de oameni simpli cât și felul în care i-a afectat căderea acestui regim.

• Recomandari

  Recomand acest roman celor care vor să înțeleagă fenomenul sociologic pe care l-a reprezentat comunismul și în special efectul pe care l-a avut asupra oamenilor după dispariția lui. Și îl recomand și celor care vor să citească un roman de o calitate deosebită, indiferent de tema pe care o tratează.