Titlu: Verişoara mea Rachel
Autor: Daphne Du Maurier
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Paul B. Marian
Numar pagini: 432
ISBN: 978-606-33-6977-3

„- Există femei, Philip, remarcă el, femei bune, poate, care, fără să aibă vreo vină personală, provoacă nenorocirea. Orice ating se preface, într-un fel sau altul, în tragedie. Nu ştiu de ce îţi spun asta ţie, dar mi se pare că-i de datoria mea. ”

A fost sau nu a fost vinovată? Aceasta este întrebarea care îl macină pe Philip Ashley, personajul central al romanului. Însă întrebarea te va măcina şi pe tine, dragă cititorule, pentru că vei trece prin aceleaşi nelinişti, dezamăgiri şi confuzii odată cu parcurgerea paginilor acestei cărţi. Poate vei obţine un răspuns, poate nu, dar vei înţelege cât de relativă poate fi realitatea pe care o trăim şi acţiunile oamenilor cu care interacţionăm.

Philip, rămas orfan de mic copil, va fi crescut de vărul său mai mare, Ambrose. Acesta devine figura paternă pe care copilul simte nevoia să o imite şi să i se asemene. Cumva, nu am putut să nu asociez această tendinţă a lui cu întâmplările de mai târziu. Vei vedea la ce mă refer.

Ambrose era un burlac convins. Considera că femeile aduc probleme în casă, de aceea până şi servitorii săi erau toţi bărbaţi. Acesta deţinea o moşie profitabilă în Cornwall, pe care îşi propunea să o lase moştenire vărului adoptat.

Viaţa lui Ambrose se va schimba radical atunci când va pleca la Florenţa. Acolo o cunoaşte pe Rachel, o văduvă tânără, pe care o prezintă în scrisorile către Philip drept o femeie încântătoare:

„Într-o zi, Philip, o zi nu prea depărtată, sper că o să faci cunoştinţă cu ea. Ţi-aş putea trimite lungi descrieri care te-ar plictisi, ţi-aş putea vorbi despre bunătatea, sinceritatea, tandreţea ei. Toate acestea le vei judeca tu însuţi. De ce m-a ales, dintre atâţia bărbaţi, pe mine, misogin inveterat şi cinic, cum am fost, n-aş putea spune. Mă tachinează şi eu îmi recunosc înfrângerea. Să fii învins de o făptură ca ea este, într-un anumit sens, o victorie. M-aş declara victorios şi nu învins, dacă o astfel de declaraţie n-ar fi îngrozitor de pretenţioasă.”

Astfel, Philip află cu mirare că cei doi s-au căsătorit. Iar momentul întâlnirii cu Rachel într-adevăr se apropia, însă nu aşa cum s-ar fi aşteptat. Treptat încep să ajungă scrisori în care Ambrose îşi prezintă neîncrederea în proaspăta lui soţie, pe care o acuză de secrete, complot şi cheltuirea averii. Tonul scrisorilor va deveni unul confuz, în care se simte frica, paranoia şi teama că ar fi otrăvit.

Philip ia decizia să meargă în Florenţa pentru a vedea ce se întâmplă. Ajunge însă prea târziu: Ambrose murise deja. Găseşte o casă goală, în care Rachel nu mai stătea. Se întoarce abătut la Cornwall şi încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Iar lumea lui va fi tulburată din nou atunci când află că văduva îi va vizita.

El îşi crează diverse scenarii şi portrete posibile ale acestei femei pe care nu o văzuse niciodată până atunci. Închipuirile lui erau dintre cele mai groaznice, cu o femeie zugrăvită într-un stil grotesc. Astfel, nimic nu îl va pregăti pentru ceea ce va urma. Va cunoaşte o Rachel blândă, fragilă şi frumoasă, care îi zâmbeşte cu bunătate şi care îi devine o companie plăcută. Philip se simte dezarmat în faţa acestei fiinţe venite parcă dintr-un univers paralel, pe care nu reuşeşte deloc să o înţeleagă pe deplin.

„Dacă Ambrose nu ştiuse mare lucru despre femei, eu ştiam şi mai puţin. Căldura aceea, atât de neaşteptată, care îl surprinde pe un bărbat şi-l înalţă spre extaz, apoi, fulgerător, fără nici o pricină, dispoziţia aceea schimbătoare, azvârlindu-l în locul unde se aflase mai înainte. Ce înlănţuire de gânduri, confuze şi întortocheate, trece prin minţile femeilor, ca să le întunece judecata? Ce valuri de impulsuri tălăzuiesc peste fiinţele lor, instigându-le spre mânie şi retragere sau, dimpotrivă, către o bruscă generozitate? Cu siguranţă că noi, bărbaţii, ne deosebim de ele, cu înţelegerea noastră mai obtuză, intervenţiile noastre lente şi precise, în timp ce ele, stranii şi instabile, sunt aruncate încoace şi încolo, în drumul vieţii lor, de vânturile fanteziei.”

Rachel Weisz as "Rachel Ashley" in MY COUSIN RACHEL. Photo by Nicola Dove. © 2016 Twentieth Century Fox Film Corporation All Rights Reserved

Însă, tocmai faptul că nu reuşeşte să înţeleagă firea feminină îl face pe Philip mai curios şi mai atras de Rachel. Ca şi Ambrose, va fi prins în vraja sirenei, care îl va înlănţui cu cântecul ei. Viaţa lui Philip se va concentra doar pe momentele petrecute cu Rachel. O vrea doar pentru el, simte că respiră doar când se află în preajma ei, se simte mândru atunci când se prezintă în societate cu ea la braţ şi doar conversaţiile cu ea îi par interesante.

Ca şi în cazul lui Ambrose, Philip începe să fie bântuit de gânduri de gelozie şi de suspiciuni, la care contribuie şi alte frânturi de scrisori de la Ambrose descoperite ulterior. Începe şi el să fie temător în privinţa otrăvirii, iar lucrurile devin tot mai confuze odată cu trecerea lui printr-o boală lungă şi grea.

Finalul romanului pune mari întrebări în privinţa lui Rachel şi a felului în care cei doi bărbaţi au perceput-o. A fost o femeie crudă sau o femeie care a iubit, dar a fost greşit înţeleasă? Boala i-a făcut pe cei doi bărbaţi să vadă lucrurile într-o manieră distorsionată sau nu? Rachel a urmărit doar averea sau totul a fost perceput aşa de cei doi bărbaţi avari care nu fuseseră obişnuiţi să îşi împartă viaţa cu o femeie?

Îţi recomand să urmăreşti şi filmul „My cousin Rachel” din 2017, cu Rachel Weisz şi Sam Claflin în rolurile principale. Poţi viziona trailerul mai jos:

• Plusuri

  Lectura este una activă, vei dori să citeşti cât mai repede fiecare nouă pagină. Ca şi personajele, te străduieşti permanent să o înţelegi pe Rachel şi să vezi adevărul ascuns în faptele şi cuvintele ei.

• Recomandari

  Iubitorilor de cărţi de dragoste, dar şi celor pasionaţi de beletristica în care se pune accent pe componenta psihologică.