Titlu: Cartea norilor
Autor: Chloe Aridjis
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ioana Pricop
Numar pagini: 169
ISBN: 978-973-724-363-8

Nimic nu devine istorie, trecutul bîntuie prezentul - pare a spune experiența Tatianei în Berlinul conturat ca într-un film noir.

La cîțiva ani după căderea Zidului, Tatiana ajunge, din orășelul ei mexican, cu o bursă în limbi germanice la Berlin, unde decide să rămînă. O observatoare rece și detașată, ea trăiește singurătatea pe care numai marile orașe o oferă, și anume cea cruntă. Anonimă, fără prieteni, fără vreo relație stabilă, cu vecini pe care îi consideră suspecți și legături slabe cu familia din Mexic, Tatiana pare să ducă o viață ternă. Totuși, există un aer ciudat la fiecare mișcare a sa prin Berlin, oricît de banal și-ar duce existența. Ea pare că trăiește atît într-un centru urban, cu forfota lui obișnuită, cît și cu istoria acestuia, ca și cum ar suprapune mai multe filme care se desfășoară în același timp.

Efectul e fascinant, toată istoria - nu prea complicată, de altfel - capătă multiple dimensiuni, iar atmosfera cărții este încărcată de nedefinit, mister, fără artificii ale scrisului.

Tatianei i se întîmplă să ajunga secretara unui bătrîn profesor, Weiss, preocupat de reamintirea trecutului. Munca ei constă în a tehnoredacta informații pe care Weiss le-a înregistrat pe un dictatofon. Profesorul devine enigma care o atrage pe Tatiana, mai mult decît istoria încărcată a Berlinului. Cînd acesta o roagă să ia cîteva interviuri pentru el, Tatiana ajunge să îi pună cîteva întrebări unei femei dintr-o stație din Alexanderplatz, pe care ea o numește Nătînga. Portretul pe care i-l face acesteia este înduioșător, înmuiat de bune intenții și lirism, pentru ca mai apoi să-și dea seama că în realitate lucrurile sunt dezamăgitor de banale, alunecînd către oroare. Interviul este un eșec, însă ea continuă să lucreze pentru Weiss, împreună avînd parte și de un incident violent, care contribuie la plecarea Tatianei din Berlin.

Tot prin intermediul muncii pentru Weiss, ea îl întîlnește pe Jonas, un meteorolog cu o teorie poetică despre nori și vreme. Mergînd împreună la o petrecere, Tatiana se alătură unui grup care vizitează așa-numita popicărie a Gestapo-ului. Inevitabil, rămîne singură la subsol, iar anxietatea își întinde aripile - totul devine sinistru, nu mai găsește drumul de întoarcere în bezna absolută. Coșmarul Tatianei e coșmarul istoriei. Credeți că prezentul e singura certitudine? Mai gîndiți-vă, s-ar putea risipi ca orice iluzie. Scenariul rătăcirii este realizat impecabil în sprijinul acestei idei.

De altfel, ambiguitatea e punctul forte al atmosferei acestui roman. Nu știm dacă tot ce se întîmplă este imaginația Tatianei sau felul ei de a interpreta realitatea, un vis urît sau o iluzie. Nu știm dacă lumea subterană și fantomatică are vreo semnificație dincolo de aspectul dezolant al locurilor părăsite și istoriilor lăsate în urmă. Ceea ce găsesc paradoxal și fascinant este că poveștile capătă semnificație prin coloratura emoțională, iar acest fapt este redat în roman prin perspectiva unui personaj detașat, ambivalent, nu prea emoțional așa cum ne-am aștepta. Ambiguitatea merge mai departe: într-o seară Tatiana surprinde un travestit cu o pelerină roșie, superb și grotesc, în care crede că îl recunoaște pe respectabilul profesor Weiss. Iluzie sau adevăr? Este inteligența neapărat morală? Sau orice lucru are reversul său, iar fiecare om își poartă Umbra? Forfota modernă a orașului este dublată de atmosfera sinistră subterană, un bătrîn profesor se costumează burlesc, însingurarea Tatianei e tulburată de nevoia de a se atașa de ceva, orice - sunt cîteva reflecții declanșate de povestea Tatianei și a Berlinului, o istorie a disocierii și fragmentării.

Chloe Aridjis construiește prin aceste aglomerări de paradoxuri o frumoasă metaforă a sufletului, în sens psihanalitic: normalitatea de zi cu zi mustește de energie inconștientă - pasiuni, dorințe, contradicții, absolutism, moarte, groază, lucruri pe care nu le putem ascunde, nici ignora, așa cum nu putem uita istoria sau, atunci cînd credem că am uitat-o, se întoarce cu efecte devastatoare.

• Plusuri

  Stilul impecabil; Metaforele evocatoare; Alternanța năucitoare Eu-lume; Atmosfera noir

• Recomandari

  O carte complexă, rafinată, neobișnuită pentru oricine apreciază ceva special.