Titlu: Abatorul cinci
Autor: Kurt Vonnegut
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Rodica Mihăilă
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-124-975-9

Prin subiectul delicat pe care îl abordează, Abatorul cinci este considerat unul dintre cele mai importante romane anti război scrise vreodată. O combinație stranie între S.F. și realism, cartea lui Vonnegut prezintă bombardarea Dresdei – eveniment la care a fost martor – într-un mod aproape comic, dar care nu distrage atenția de la nenorocirile abătute asupra omenirii odată cu începerea unui război.

Cumpără titlul în engleză

Abatorul cinci este, oricât de ciudat ar suna, o carte într-o carte. Primul capitol este narat la persoana I de către un autor – posibil chiar Vonnegut – care încearcă să-și publice romanul bazat pe propriile sale experiențe din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, intitulat Cruciada copiilor (subtitlul folosit de Vonnegut și pentru Abatorul cinci), restul cărții fiind chiar Cruciada, respectiv momentele prin care personajul principal, Billy Pilgrim, trece de-a lungul unei vieți foarte... încărcate, ca să zicem așa.

Primul lucru care mi-a atras atenția la Abatorul cinci a fost coperta. Mi s-a părut bizar cum, în marea de portocaliu și roșu închis, siluetele aparent aleatorii a trei proiectile au fost decupate special pentru a lăsa vederii o părticică neclară a imaginii de dedesubtul supracoperții. A fost o surpriză plăcută (pe care nu vreau să o stric) să descopăr ce se află în spatele acesteia și, stăpânindu-mi cu mare dificultate entuziasmul mereu crescând față de carte, am început să o citesc.

Deși Abatorul cinci este un roman destul de scurt, mi-a dat ceva bătăi de cap. Felul în care a fost scris mi s-a părut ciudat și abia după ce am trecut de jumătatea cărții pot spune că am fost captivat de poveste. În primul rând, Abatorul cinci vorbește despre sindromul stresului post-traumatic, acest lucru fiind mascat sub forma multiplelor călătorii în timp pe care Billy le întreprinde aproape constant, dar și prin existența planetei Tralfamadore, unde acesta își petrece o bună bucată din viață ca exponat într-o grădină zoologică.

Mi s-a părut ingenios felul în care autorul a reușit să amestece două concepte atât de diferite: călătoriile în timp și planetele extraterestre fiind întâlnite îndeosebi în scrierile științifico-fantastice, restul romanului încadrându-se în sfera realismului. Relatarea haotică a vieții lui Billy Pilgrim a fost modalitatea perfectă de a-i arăta cititorului efectele dezastruoase pe care participarea la un război le poate avea asupra unei persoane, totul fiind sugerat într-un mod subtil și de efect. Am apreciat această abordare a tulburării psihice de care suferă protagonistul tocmai pentru că nu a fost ceva direct și nu ni s-a dat totul „mură-n gură”. Totuși, există și un revers al medaliei: călătoriile în timp sunt dese și bruște, de multe ori nici nu mi-am dat seama când s-a trecut de la un plan temporal la altul și nu de puține ori a făcut ca evenimentele marcante din viața eroului să-și piardă din importanță.

Un alt lucru care nu mi-a plăcut a fost că, fiind destul de scurt și încercând să acopere cât mai mult din viața lui Billy, sărind constant de la un moment crucial la unul mai lipsit de importanță, Abatorul cinci nu mi-a transmis acel mesaj anti război promis pe coperta a patra, iar evenimentul central – scheletul pe care a fost construită intriga romanului: bombardarea Dresdei – a fost aproape ignorat. Da, ne sunt relatate foarte multe situații pur și simplu oribile pe care autorul însuși poate că le-a trăit pe viu, doar că trecerea aproape continuă de la un moment din viața lui Billy la altul mi-a lăsat impresia unei „diluări” forțate a importanței nenorocirilor la care acesta a fost martor.

Personal, aș fi preferat o abordare mai clasică a subiectului, în sensul că mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fi fost relatată în ordine cronologică și să se fi insistat mai mult pe evenimetele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar viața de după a lui Billy să ne fi fost prezentată într-un ultim capitol sau chiar sub forma unui epilog satisfăcător. Și, cu toate că mie nu mi-a plăcut chiar atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, cred cu tărie că Abatorul cinci este acel gen de carte pe care fiecare ar trebui să o citească măcar pentru a vedea cum rezonează cu subiectul și modul în care este prezentat.

• Plusuri

  Coperta absolut genială; ingeniozitatea mascării sindromului stresului post-traumatic sub forma călătoriilor în timp/pe altă planetă.

• Minusuri

  Repetarea sintagmei „așa merg lucrurile”, care succede fiecare tragedie prezentată în carte, devine obositoare, chiar enervantă, după prima jumătate a romanului; am avut impresia că ororile trăite de Billy Pilgrim au fost oarecum umbrite de multiplele călătorii în timp pe care acesta le întreprinde și de excentricitățile tralfamadorienilor, iar din această cauză nu le-am simțit cu adevărat gravitatea.

• Recomandari

  După cum am spus la sfârșitul recenziei, recomand Abatorul cinci tuturor, fiind o carte subțire și care, după ce te obișnuiești cu modul original în care autorul tratează un subiect atât de delicat, se citește foarte repede.