0Autor: Mori ÅŒgai
Rating:
Editura: Humanitas
(ediţia în limba engleză)

Nu am început să citesc nuvela lui Mori ÅŒgai având aşteptări prea mari. Vorbisem despre el la cursul de istoria literaturii japoneze, tradusesem câteva fragmente, cunoşteam subiectele unora din scrierile sale; mai pe scurt, ştiam "ce-i poate pielea". Dezavantajul acestei situaţii este acela că aveam părerea deja formată, lipsea curiozitatea aceea specifică pe care o ai când deschizi o carte despre care nu ştii mai nimic, gândurile nu stăteau ca la linia de start, gata să se succeada deodată cu rândurile.

Dacă în privinţa poveştii în sine lucrurile au decurs aşa cum m-am aşteptat, adică nimic extraordinar (voi reveni asupra acestei afirmaţii), m-a surprins naturaleţea cu care este descrisă perioada în care se petrec evenimentele. Mori (căci acesta îi este numele de familie) conturează foarte frumos şi cu acurateţe -cum ar fi putut altfel?- o perioadă de tranziţie în Japonia, şi anume începutul Perioadei Meiji. Povestea, după gândirea mea "occidentalistă", vag de dragoste, este doar un pretext pentru autor de a îşi exersa talentul artistic pornind de la perioada studiilor sale la Medicină- ceea ce, să nu fiu înţeleasă greşit, nu e nicidecum un lucru rău.

Începutul Epocii Meiji (1868) a fost caracterizat de o uşoară debusolare. După 250 de ani de guvernare militară a shōgunilor, timp în care Împăratul devenise un simplu simbol al Japoniei, fără prea multă putere, noul Împărat lua frâiele puterii, instaurând un nou Guvern şi stabilindu-şi propriile obiective. După regulile stricte şi stilul autoritar al shōgunilor, după ce străinilor le fusese interzisă intrarea în ţară şi japonezilor ieşirea, acum lumea putea răsufla uşurată în timp ce odată cu valul de străini îşi făceau loc influenţele occidentale.

Acestea însă sunt doar puţin prezente în Gâsca sălbatică. Pe ici, pe colo apare câte un profesor neamţ sau o călătorie la Leipzig. Mori însă se concentrează pe spiritul japonez (încă) nealterat. Pe regulile societăţii care nu permit femeii să abordeze un bărbat fără un motiv destul de însemnat, pe multitudinea de semnificaţii pe care le poate avea o fereastră deschisă, pe ce presupune a fi o femeie întreţinută (sau o metresă), haine, încălţăminte, mentalitate, adică pe ceea ce mulţi occidentali numesc "ciudăţenii".

Nu pot să nu recunosc aici meritul traducătoarei, care nu s-a ferit deloc de subsolul paginilor. Haine, tipuri de mâncare, obiceiuri, opere literare faimoase şi autori cunoscuţi ai vremii, spune câteva cuvinte despre fiecare, exact atât cât să nu devină plictisitoare.

În cazul în care încă vă întrebaţi ce este cu povestea de dragoste şi de ce spuneam la început că nu este nimic extraordinar, am să explic: Okada e student la Medicină şi se plimbă zilnic pe acelaşi traseu. La un moment dat o vede pe Otama la o fereastră şi de atunci se salută în fiecare zi. Vorbesc o singură dată, când el omoară un şarpe ce îi intrase acesteia pe fereastră. Okada este fascinat de frumuseţea ei, iar ea se îndrăgosteşte (?) de el. Copilăresc, dar japonez (şi specific acelei perioade).

Dacă ea îi vorbeşte până la urmă şi ce caută gâsca în titlu va trebui să aflaţi singuri. Dacă însă vă aşteptaţi la vreun seppuku, secrete sau trăiri intense ar trebui să vă reorientaţi. Gâsca sălbatică este pentru cei interesaţi de cultura şi spiritul japonez.

Vă las cu o mostră de gândire japoneză a vremii:
"Anumiţi pedagogi îi sfătuiesc pe tineri să adoarmă de îndată ce sunt în pat şi să se ridice din aşternut imediat ce s-au trezit, pentru a evita orice gând pervers. Când un trup tânăr se află în toropeala patului, gândurile se nasc în sufletul său ca plantele veninoase care înfloresc la căldură. Imaginaţia lui Otama devenea uneori foarte dezlănţuită în asemenea momente."

Scrisă de Raluca Alexe