Titlu: Femeia în fața oglinzii
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Daniel Nicolescu
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-689-988-1

„- De ce a fost inventat cinematrograful? Ca să-i convingă pe oameni că viața îmbracă forma unei povești. Ca să susțină că, printre evenimentele confuze pe care le îndurăm, există un început, un conținut și un sfârșit. Cinematograful înlocuiește religiile, ordonează haosul, strecoară rațiunea în absurd. Cele mai multe bilete se cumpără duminica! Spectatorii au nevoie de asta, după cum ai și tu nevoie, nutrie mică! Pretinzi un scenariu care să-ți descrie punctul de plecare și pe cel de sosire, care să-ți deseneze traseul, să-ți arate ce trebuie să spui, să simți, să faci, care să-ți indice suișurile și coborâșurile. Trebuie să ai în fața ta harta, pentru că, altfel, o iei la vale. Ești un geniu, anaconda mea, ce tristețe! Mai bine ai fi mediocră... vei lăsa îndărătul tău o dâră imensă de lumină, dar nu vei fi fericită.”

Ultimul roman tradus la noi al lui Eric-Emmanuel Schimtt, Femeia în fața oglinzii, a rupt tiparele cărților sale anterioare, cu care eram obișnuită, și care m-au făcut să i le citesc cu interes. Îndepărtându-se de stilul nuvelelor sale și apropiindu-se mai mult ca stil de Elixirul iubirii, cu cinismul său mușcător, romanul de față este o împletire a unor teme ca religia, identitatea proprie și iubirea pe care le așează în destinele celor trei femei ce servesc drept personaje principale.

Întâi avem de a face cu Anne, o tânără din Bruge-ul secolului XVI care fuge din calea destinului prestabilit, părăsindu-și logodnicul în ziua nunții pentru a-și găsi chemarea în sânul naturii și mai apoi al comunității beghinelor, respingând conceptul rigid de religie și Dumnezeu ca să-și trăiască viața asemeni unei călugărițe care nu și-a depus jurămintele. Apoi e Hanna von Waldberg, o tânără aparținând aristocrației vieneze care se plimbă cu ușurința unei lebede prin înalta societate, dar care recunoaște față de sine că poartă doar o mască și care caută adevăratul sens al propriei existențe. Asemeni lui Anne, respinge subjugarea matrimonială și își părăsește soțul și vechea viață o dată ce psihanaliza scoate la

iveala aspecte reprimate ale sinelui și capătă un rol central, ea însăși ajungând mai apoi terapeut. Cea din urmă e Annie Lee, o tânără starletă hollywoodiană care bea cu nesaț din cupa vieții încât cu cât steaua ei urcă mai sus pe firmament cu atât e chitită să se autodistrugă prin droguri și alcool, încercând din răsputeri să umple un gol interior în brațele oricărui actor, regizor sau bărbat dispus să îi acorde atenție.

Și dacă ați ajuns la fel ca mine să vă întrebați ce leagă cele trei povești să sțiti că vă înțeleg frustrarea pentru că am trăit-o pe pielea mea și fiecare nou capitol era citit mai degrabă în încercarea de a descoperi un indiciu cât de mic spre a o pistă pentru a elucida nodul care le leagă pe cele trei.

Din pacate misterul persistă până la final. De fapt sunt trei cărți nu una singură, fiecare urmându-și făgașul ca la sfârșit să fie aduse aproape forțat într-un punct comun. Pe de altă parte ar trebui să apreciez talentul autorului de a mă face să speculez pe marginea legăturii și de a mă mâna aproape obsesiv să termin cartea doar din dorința de a vedea dacă am avut dreptate sau nu și dacă am descoperit latura comună.

Din punct de vedere al scriiturii cele trei povești nu sunt egale ca valoare, poate și din perspectiva epocii pe care o descriu, dar și din facilitatea cu care fiecare din cele trei lumi poate fi redusă la un cuvânt – beatitudine, complexitate și superficialitate.

Dacă ar fi să aleg una dintre ele, de departe lumea Hannei este cea mai interesantă, modul în care este scrisă în stil epistolar amintind din nou de Elixirul iubirii.

Ce nu îi pot reproșa în schimb autorului este felul în care și-a creat personajele. Tridimensionale, empatice sau detestabile de-a dreptul, însuflețite de o viață interioară bogată, care se mișcă în narațiune după propria voință și nu ghidate de un narator omniscient care le mută automat pe o tablă de șah.

De această dată concluzia a fost cel mai greu de tras pentru că încă nu pot dibui în ce măsură mi-a plăcut și mi-a displăcut romanul, o sumă a contradicțiilor, a poveștilor ușurele și totuși complexe, a dusului de nas și al păstrării secretului pentru marea dezvăluire de la final.

• Plusuri

  Povestea Hannei, a Vienei aurite care se transformă într-o colivie, a felului brutal în care evadează, a faptelor care șochează în contextul perioadei istorice și care fac din personaj cea mai memorabilă versiune a „femeii altfel”.

• Minusuri

  Povestea Annei care m-a dus cu gândul la un fel de Fata babei și fata moșneagului.

• Recomandari

  E un roman de citit la final de săptămână. Fără mari revelații.