Titlu: Iartă-mă, ajută-mă
Autor: Frédéric Beigbeder
Rating:
Editura: Pandora-M
Anul aparitiei: 2003
Numar pagini: 195
ISBN: 978-973-88543-0-7

După ce a criticat cu duritate lumea publicităţii, Octave Parango revine în Iartă-mă, ajută-mă pentru a elucida întunecimile ce se ascund în spatele glamour-ului de pe catwalk. Acelaşi limbaj fără perdea, dar metaforic şi chiar liric, dacă putem spune aşa, însă un liric aplecat spre scabros, cu care ne-a obişnuit Beigbeder, este pus în slujba personajului principal pentru a-şi descrie trăirile pe măsură ce se afundă în viaţa de noapte a Rusiei spre a descoperi frumuseţi gata să îşi "vândă" trupul şi sufletul pentru celebritate pe tărâmuri occidentale.

Pe parcursul unui an, cartea fiind împărţită în 4 părţi ce corespund celor 4 anotimpuri, însă într-o succesiune atipică - povestea începe iarna şi se încheie toamna - Octave prezintă cititorului faptele într-un amalgam de constatări, efuziuni sentimentale şi divagaţii despre istorie, geografie, politică, modă etc., într-un monolog confesional adeseori halucinant. Paradoxal, monologul său confesiv în faţa preotului de la Catedrala lui Iisus Mântuitorul din Moscova, ale cărui cuvinte le aflăm tot din mărturiile lui Octave, nu face decât să întărească singurătatea bărbatului care aparent duce o viaţă de invidiat.

Totul porneşte de la îndrăgostirea subită a lui Octave de tânăra adolescentă Lena, o Lolită modernă, care stârneşte în el obsesii, dar care se dovedeşte a fi doar un pretext pentru ca personajul principal să-şi poată declama "principiile" şi "perspectivele" asupra comercialismului şi superficialului visurilor promise de industria fashion-ului. Printre cluburi de noapte, orgii scăldate în droguri şi băutură, concursuri de modă, iahturi şi avioane particulare, Octave este un adevărat suflet pierdut, iar singura lui scăpare devine însăşi chinul său - Lena - şi, în cele din urmă, chiar sfârşitul său. Iar cel ce trebuia să îl izbăvească de povara celor lumeşti, este cel care îl înşeală şi îl conduce către pierzanie - figura preotului se transformă în figura mefistofelică, a omului care distruge destine pentru a se răzbuna.

Probabil că totul sună destul de obscur, dar vă îndemn să citiţi cartea dacă vreţi să înţelegeţi mai mult, pentru că finalul este unul neaşteptat, "exploziv" din foarte multe puncte de vedere şi merită să treceţi dincolo de fapte şi de limbajul licenţios pentru a-l descoperi pe omul Octave, pentru a descoperi alter-ego-ul lui Beigbeder. Este o poveste profundă despre superficialitate, al cărui comic are note de tragic, şi nici măcar dragostea nu este ceea ce pare a fi în acest roman. Titlul romanului devine cu atât mai sugestiv, cu cât strigătul de ajutor al personajului principal se transformă în strigătul general al unei omeniri care îşi pierde adâncimile şi se mulţumeşte cu strălucirea materialismului.

Nu am decât un singur ţel: să fiu liber. Și pentru acesta am sacrificat totul. Însă tare, tare des mă gândesc la ceea ce libertatea îmi va aduce...ce mă voi face singur, în mijlocul mulţimii necunoscute?, acesta este motto-ul cu care se deschide romanul (citat dintr-o scrisoare de-a lui Dostoievski adresată fratelui său), iar finalul, din punctul meu de vedere, reprezintă obţinerea libertăţii absolute, însă cu preţul singurătăţii absolute. Cât despre sacrificii, Octave pare a le face la fiecare pas, dar încă nu îmi dau seama dacă aş putea decodifica faptele din acest roman drept sacrificii care îl aduc aproape de izbăvire...