Titlu: Cu cele mai rele intenţii
Autor: Alessandro Piperno
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Dragos Cojocaru
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-689-265-3

Îmi place nonşalanţa literaturii italiene. Şi gust din plin şi cinismul intelectual, altă faţă a nonşalanţei amintite, marca Alessandro Piperno. Căci trebuie să ai ceva tupeu ca să debutezi cu un roman ca o sagă, după, nota bene, anul 2000. Şi să mai şi alegi ca temă generală: aristocraţia decadentă a vremii noastre, motiv pentru care Piperno se numeşte aşa cu P de la Proust, aş opina. Am mai spus-o şi cu alt prilej: maniera realistă de a scrie literatură se transformă, se metamorfozează, dar nu va pieri curând. Plasată în Roma neodecadentă a ultimelor patru decenii, povestea începe cu ipostazierea lui Bepy Sonnino, bunicul lui Daniel, naratorul-personaj. Pe scurt, bunicul Bepy a fost un crai italian al anilor şaizeci care a acumulat pe lângă datorii enorme şi o mitologică experienţă cu femeile. Din acest bunic priapic, hedonist şi vitalist, se naşte Luca, tatăl albinos şi snob al celui destinat actului mărturisirii, Daniel. În fine, nepotul însumează o poftă sexuală debordantă de la bunic, dar un fizic modest de la tată, plus o sensibilitate vag nevrotică pe filieră maternă. Şi ce-ar putea să ajungă atunci? Aţi ghicit: un universitar şi un scriitor.

Titlul cărţii este unul căutat obraznic. Se întâmplă aşa deoarece generaţia lui Daniel beneficiază de o imortalizare grotescă în tuşele groase ale unui consumerism despiritualizant. Ne aflăm în Roma, anii nouăzeci spre începutul celui de al treilea mileniu, şi decadenţa este atotstăpânitoare. Dar ia să vedem dacă nu depistăm nişte cauze ale acestei stări de fapt în istoria familiei evreieşti-catolice Sonnino? Totul începe cu diagnosticarea lui Bepy Sonnino cu un cancer la vezică. Prima grijă a acestui bunic încă şic este: voi mai putea iubi femei?( Nota noastră: verbul ,,a iubi’’ este utilizat eufemistic aici de către autoarea recenziei pentru a evita numirea unei atât de omenşti porniri instinctuale care aduce împreună un bărbat şi o femeie.) Bepy Sonnino are un trecut glorios într-ale amorului. Evreu roman, aparţinând generaţiei de după război, el nutreşte euforia supravieţuirii. Este un vitalist şi un histrion care se bucură de viaţă. Hedonist, pentru Bepy totul e ,,splendid’’ şi ,,inimitabil’’. Chiar şi când se ruinează financiar nu renunţă la adulter, la parfumul cu esenţă de chitră şi la trabucul toscan. Arbiter elegantiarum, rămâne şic chiar şi în postura de îmbălsămat în sicriu în urma refuzului de a se opera pentru a nu îşi afecta epopeea falică neîncheiată încă. Nepotul îl cataloghează, după moarte, cu o necontrolată duioşie: ,, colecţionar de mituri de tinichea şi de platinate trageri pe sfoară’’. Neîndoielnic, Bepy Sonnino a reprezentat în toată concreteţea sa o epocă, un stil de viaţă pe care deja nu-l mai regăsim la Teo şi la Luca, fiii acelui Midas evreu care a fost Bepy.

Luca Sonnino, tatăl naratorului, moşteneşte de la antecesorul său masculin doar gustul pentru hainele frumoase şi datoriile pe care acela le-a făcut. Are un fizic neavantajos, foarte înalt şi aproape albinos, dar asta nu o opreşte pe catolica Sabrina, al cărei model este Audrey Hepburn, să facă una nefăcută, adică să se mărite cu acest evreu, siderând astfel două familii, ajunse între timp în relaţii de încuscrire. Portretul tatălui rămâne destul de şters. Frecvent plecat cu afaceri, absent de lângă soţie şi copii, nu întreţine nici cu Daniel o relaţie prea specială. Manifestă accese de snobism şi este unul dintre cei mai eleganţi bărbaţi din Roma, dar în rest nu face pasiune pentru mai nimeni şi nimic. În schimb, fiul îi reproşează indirect năruirea viselor acelei mame hepburniene care ajunge să dezvolte griji nevrotice în privinţa viitorului celor doi fii. O bine disimulată furie contra tatălui transpare din toate paginile închinate mamei, o femeie fină care ajunge să se devitalizeze din cauza vieţii lipsite de ideal din zona marii burghezii din care familia face parte.

Moştenind mai degrabă accesele nevrotice ale mamei, Daniel Sonnino deţine şi ceva din genele bunicului Bepy. Şi anume o insaţiabilitate faţă de atractivitatea feminină. Germenele decadenţei sfârşitului de veac se insinuează şi aici însă şi rezultă o metamorfoză a pansexualismului bunicului în fetişismul nepotului Daniel. Cu o fulminantă autoironie, el se descrie pe sine traversând drama banală a adolescenţei ca înotând până la sufocare într-o mocirlă de bâjbâieli erotice. Studiind la un liceu de prestigiu, are un anturaj format din odraslele celor mai bogate familii romane, dintre care se detaşează David Ruben, frumos ca un zeu, şi Gaia Cittadini al cărei bunic, un fel de vero Il Padrino, o răsfaţă la modul fabulos. Revistele gossip îşi revendică întâietatea asupra majoratelor mai mult decât luxuriante ale acestei „generaţii X” europene. Cu un fizic modest şi cu o avere şi ea modestă comparativ cu imperiile industriale ale celorlalţi, Daniel adună frustrări peste frustrări în aceşti ani ai unei dificile formări. Îndrăgostit de insensibila Gaia, trăind zile de chin şi de nebăgare în seamă în camera personală de adolescent care se perindă între o masturbare şi o repriză de vizionare tv cu o cola şi un pumn de arahide în preajmă, Daniel se exersează într-un cinism tăios cu privire la absenţa sensului şi a fericirii din lume. De fapt, drama adolescenţei nu se va încheia niciodată, căci Daniel învaţă acum că viaţa este iremediabil injustă, că lumea este fascinată de bogăţie şi de lux, că strălucirea de zei a lui David şi a Gaiei sunt eternizate mediatic. Ei pot cumpăra orice, ei sunt revelaţia petrecerilor fabuloase din Roma sfârşitului de secol XX. Ei sunt un fel de postmodern cuplu aristocratic tolstoian menit să te facă să simţi că eşti un nimeni cu aferenta stare ,,de inadecvare, de insuficienţă respiratorie’’. (p. 218) a aceluia care după ce observă ce bogăţii deţin alţii, trăieşte o răsturnare năucitoare. După petrecerea de majorat a unei Gaia, sau a unui Dav, Daniel se gândeşte că ,,De acum înainte, casa unde locuisem întotdeauna, unde mă născusem şi pe care nu încetasem o clipă s-o consider splendidă avea să mi se pară un bordei jalnic.’’( p. 218) Carevasăzică, iată ce tulburare profundă produce această discrepanţă financiară în inima unei generaţii bine hrănite. Daniel nu va scăpa niciodată de acest complex nu doar al evreului-catolic care este, dar şi al băiatului înstărit, dar niciodată la fel de înstărit ca alţii. O temă foarte contemporană, emergentă unei societăţi concurenţiale şi consumeriste, de care Alesandro Piperno se achită exemplar. Acurateţea cu care scriitorul surprinde drama nevrotică a lui Daniel îl consacră ca artist al esenţialului, al detaliilor greu de numit şi de surprins.

Ca reacţie de autoapărare la această nedreptate a lumii actuale care îi ambiţionează pe toţi să devină câştigătorii cursei, dar numai un infim procent dintre ei ajunge la această reuşită, şi nu chiar prin merite personale, Daniel alege sfidarea, cinismul, sarcasmul. Suntem departe de lina iubire de aproapele care a calmat multe tensiuni între clase în ultimii două mii de ani. Daniel alege gestul iconoclast faţă de zeii şi de valorile autocelebrate ale vremii noastre. Cu cele mai rele intenţii este o carte cu un mesaj puternic şi provocator, care ne face să ne întrebăm: în ce valori mai credem, care sunt zeii consacraţi recent şi de ce ne închinăm lor? Mai degrabă atunci, intenţiile cărţii sunt benefice, propunându-ne astfel o purificare de mentalitate. Iată de ce cartea lui Alessandro Piperno a fost premiată şi primită cu entuziasm încă de la apariţie.

Scris de Anca Giura