Titlu: Iarna vrajbei noastre
Autor: John Steinbeck
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Mihu Dragomir si Tatiana Malița
Numar pagini: 392
ISBN: 978-973-46-3390-6

Când se stinge o flacără, întunericul este mult mai profund, decât dacă flacăra n-ar fi strălucit niciodată. Lumea e plină de reziduuri întunecate.

Mereu am crezut că oamenii cinstiți sunt niște ființe cu un caracter foarte puternic, ancore ce oferă siguranță într-o lume ce pare că plutește în derivă. Pentru prima dată admit că se poate să mă fi înșelat. Poate că a fi cinstit nu are nimic de-a face cu puterea de caracter, ci cu frica sau cu imposibilitatea de a fi altfel.

Acest gând s-a născut la finalul cărții Iarna vrajbei noastre. Autorul, John Steinbeck, nu a ales deloc întâmplător acest nume, care a fost inspirat de opera lui Shakespeare, „Richard al III-lea”. Piesa se deschide cu cuvintele: „Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat/ Prin soarele luiYork, în toi de vară”, rostite de Glocester, un maestru al intrigii și înșelăciunii pe care se clădește întreaga piesă.

Dar personajul lui Steinbeck, Ethan Allan Hawley, este un om cinstit, după toate aparențele o specie pe cale de dispariție în America începutului anilor ‘60. Însă un om subapreciat și desconsiderat, paradoxal, tocmai datorită acestei calități. Propiul lui fiu nu-l respectă, lucru ce reiese din faptul că uită mereu să-i spună „domnule”. Mândru de numele pe care îl poartă, care are rezonanța pe care doar averea i-o poate da, Hawley este măcinat de gândul că acest nume își pierde valoarea din cauza lui și a tatălui său, care au fost prea cinstiți pentru a supraviețui în lumea afacerilor. Durerea lui este accentuată si de gluma proastă pe care viața i-o face, el ajungând un simplu vânzător în băcănia pe care cândva o deținea. Însă Ethan se bazează exact pe numele său atunci când hotărăște că această stare a lucrurilor nu mai poate continua.

Ceva în el se schimbă cu câteva zile înainte de sărbătoarea Paștelui, iar Ethan începe să facă pași foarte mici, subtil, spre a schimba situatia care îl macină în ciuda atitudinii pozitive și-a firii glumețe pe care o adoptă, mai ales, în fața soției lui. În mintea lui ia naștere un plan, însă cititorul nu are decât un acces limitat în gândurile acestui personaj complex, iar acesta este unul din aspectele care fac lectura cu atât mai captivantă.

„Era o perioadă bizară. Se părea că o forță sau o voință exterioară conducea desfășurarea evenimentelor, și ele se îngrămădeau unul după altul, ca vitele pe platforma de încărcare.”

Foarte înțelept, Ethan alege să nu se confeseze nimănui, însă modul lui de a ține totul ascuns este acela de a pune totul pe tavă. Pentru că, așa cum observă de mai multe ori, nimeni nu-l crede pe cel care spune adevărul. Chiar și cititorul are doar vagi indicii pe ici pe colo despre ceea ce acest om pune la cale, astfel că deznodământul este și nu este, în același timp, anticipat.

Ethan este un om care își iubește familia. Mai exact, își iubește foarte mult soția. Însă, mi s-a părut, nu o cunoaște mai deloc. A plasat-o în cutiuța cu numele „floricică plăpândă” și o tratează ca atare. O ferește de adevărurile crude ale vieții și nu-i împărtășește din grijile și gândurile sale. În schimb, își cunoaște foarte bine copiii. Chiar și în momentul în care este luat prin surprindere de reacțiile lor și se îndoiește de faptul că i-ar cunoaște, ajunge în cele din urmă la concluzia că nu s-a înșelat deloc în privința lor. Asemănarea dintre numele celor doi, băiatul Allan și fata Ellen, nu este nici întâmplătoare și nici lipsită de sens. La fel ca toate detaliile din această carte, ele sunt indicii pentru înțelegerea personajului principal și a trăirilor sale. De fapt, Steinbeck a creat un mozaic ce se formează sub ochii cititorului și fiecare piesă contează.

Iarna vrajbei noastre este un roman complex, captivant nu prin ritmul alert al povestirii, pentru că, vă spun de pe acum, nu veți găsi așa ceva, ci prin atenția la detalii, prin naturalețea personajelor ce par rupte din realitate și prin senzația de anticipare care crește tot mai mult cu fiecare pagină. Dacă pe tot parcursul cărții am savurat, dincolo de poveste, stilul și frumusețea scriiturii, ultimele două pagini le-am citit cu sufletul la gură.

Steinbeck este un maestru desăvârșit. Sunt de parere că unul dintre profesorii mei de limbă engleză din facultate, Horia Nașcu, a reușit să surprindă în câteva cuvinte esența operelor acestui autor și o spune mult mai bine decât aș putea eu:

„Steinbeck writes to create, most naturally, a humanity which is lost elsewhere. His characters are genuinely nice and delicate (which kind of renders them somewhat naive), which is why they are also vulnerable. Very. Their small problems change dramatically their universe, which is small, yet most complex. And Steinbeck's children characters are totally unique. With a grasp of the world specific to those who have lost something most dear, yet at the same time still utterly innocent and able to enjoy living in the moment, they strike one as more real than mostly any other one could think of in the literature of the world.”

• Plusuri

  Lirismul frazelor, naturalețea și veridicitatea personajelor și a evoluției lor

• Minusuri

  Nu am găsit

• Recomandari

  Celor cărora le este dor să se îndrăgostească de o carte