O recenzie pofticioasă
Scris de Calina Matei • 17 September 2015 • in categoria Gastronomie
Autor: Antonio Carluccio și Gennaro Contaldo
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 208
ISBN: 978-606-686-480-0
Am numit recenzia „O recenzie pofticioasă” pentru că nu am putut să o numesc „Îmi plouă în gură”. Și, sincer, m-au trecut toate poftele doar citind și văzând pozele mâncărurilor lui Antonio Carluccio și ale lui Gennaro Contaldo, cei Doi intalieni cu bun gust.
E prima dată când recenzez o carte de bucate așa că nu știu cât m-am abătut de la calea clasică și nici nu îmi e prea clar dacă e un tipar de urmat așa că am să vă spun cu ce-am rămas după lecturarea ei, în afară de înghițitul în sec.
În primul și în primul rând, trebuie să menționez că sunt o mare fană a mâncărurilor italienești, în speță orice înseamnă paste. Dacă e cu carbohidrați din plin, atunci eu sunt mai mult decât fericită. Deci este lesne de înțeles că am fost foooarte fericită când am descoperit toate rețetele de paste puse la dispoziție.
Dar până la rețete avem așezarea pe secțiuni de aperitive, felul întâi, felul principal, garnituri, fructe și deserturi și gustări. Iar acestea au fost preferatele mele, acele pagini de istorie culinară care au făcut lumină în capul meu (antipasti nu e un fel de mâncare de dinainte de paste ci un aperitiv), care mi-au explicat că Italia are mai degrabă o bucătărie regională și nu națională datorită principatelor și ducatelor care au fost unificate sub o singură țară abia în 1861 și ce presupune fiecare fel de mâncare și mai ales cum se servesc.
Dincolo de a fi o simplă carte de bucate, Carluccio și Contaldo te scot din bucătărie și te plimbă prin obiceiurile culinare ale italienilor explicând și zonele unde poți găsi și cea mai bună variantă a unui anumit fel de mâncare, de exemplu Pesto pe care îl găsești în Liguria.
Revenind la rețete, aici lucrurile sunt simple și pe înțelesul tuturor - ingredientele sunt menționate în ordinea încorporării lor în rețetă iar instrucțiunile pentru gătit sunt simple și ușor de urmat fără a omite ceva din ordinea logică.
Pe lângă rețeta clasică, uneori sunt oferite și sugestii de servire cum ar fi chifteluțele de vinete care merg cu sosul de roșii și ierburi aromatice sau tarta cu ricotta și lămâie care se îmbină perfect cu perele la cuptor.
Iar ca bonus unele rețete oferă în josul paginii și mici note informative de tipul „știați că?” referitoare la ingrediente ca pastele, orezul, uleiul de măsline etc.
Singura penalizare pe care o voi face se referă la secțiunea începătorului care lipsește în cartea de față și care ar trebui să explice tehnicile de bază ale preparării mâncarii – cum se taie legumele, cât se prăjesc diferite tipuri de carne, ce mirodenii merg cu ce mâncăruri, indicații privind ustensilele folosite sau cum trebuie făcut focul pentru grătar.
Așa că, dacă v-ați săturat de aceleași rețete și vreți ceva gustos și sănătos, vă recomand să vă alăturați celor Doi italieni cu bun gust și să luați în seamă sfaturile oferite.
-
Plusuri
Explicațiile din cadrul secțiunilor fac din cartea de față mai mult decât o simplă carte de bucate și te introduc în bucătăria italiană.
-
Minusuri
Lipsa unei secțiuni pentru începători cu instrucțiunile de bază aferente.
-
Recomandari
Gurmanzilor, novicilor în ale bucătăriei, iubitorilor de mâncare italiană.
Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Nu va incurcati in van cu cartea. Puteti sa aveti o experienta infint mai ampla urmarindu-i de Youtube. Ii veti gasi usor atat pe ei ,cat si pe Jamie,da Oliver,caci el a fost elevul lui Gennaro. Cautati Two Greedy Italians.
Aida spune:
17 September 2015 | 3:40 pm
Multumim pentru recenzie, pare a fi o carte interesanta, ccred ca o sa o cumpar pentru a o adauga colectiei mele.