Bărbaţi care urăsc femeile
Scris de Mihaela Butnaru • 16 September 2008 • in categoria Roman politist
0Autor: Stieg Larsson
Rating: 
Editura: Trei
Citind despre dimensiunile manuscrisului (Bărbaţi care urăsc femeile este primul volum din Millennium, o trilogie de aproape 2000 de pagini), dar mai ales despre succesul uluitor al primei cărţi, am avut, şi probabil nu sunt singura, impresii amestecate: tipica respingere (trebuie să fie o carte comercială!) şi o curiozitate devastatoare (cum e cartea pe care o laudă atîţia oameni?). Dacă despre a doua nu trebuie să spun multe, contextul şi titlul puternic, mult mai bun, în opinia mea, decît versiunea engleză - The Girl With The Dragon Tattoo -, fiind explicaţii suficiente pentru atracţie, în ce priveşte prima impresie, cred că între vînzări bune şi calitate îndoielnică nu se pune întotdeauna semnul egal. Felul în care percep oamenii cărţile alese, din literatura înaltă, ţine atît de valoarea în sine a acestora (dacă se poate vorbi de un "în sine" referitor la literatura), cît mai ales de idei, judecăţi şi prejudecăţi proprii, vrînd-nevrînd, de un şablon personal.
Aşteptările mele de la un roman poliţist, pe care le recunosc întreţinute de meta-ficţiunile detective ale lui Paul Auster, au fost uluitor depăşite de prima carte din Millennium. Da, sunt încă o voce în corul celor care susţin că nu au dormit noaptea fiindcă aveau de urmărit acţiunea din carte; sau că au citit-o pe nerăsuflate; sau că nu şi-au dat seama, citind, cum trec timpul şi paginile; sau că au încercat să o povestească entuziaşti altora; sau să le pună volumul în braţe cu forţa.
Povestea apare încurcată şi, în ciuda cîtorva întorsături previzibile, captivantă de la început pînă la final. Începe cu un jurnalist de investigaţie, Mikael Blomkvist, cu reputaţia ruinată în urma unui proces, căruia i se propune o misiune neobişnuită - să cerceteze cauzele unei morţi petrecute cu 40 de ani în urmă -, pe o insulă-univers închis, necunoscut şi ostil. Dulcea manipulare în urmă căreia jurnalistul acceptă să se ocupe de caz este impecabil manevrată de Stieg Larsson prin cîteva elemente: talentul de povestitor al angajatorului Henrik Vanger, misterul florilor presate pe care le primeşte acesta an de an, pretextul scrierii unei biografii, lipsa de opţiuni a lui Blomkvist - pentru un jurnalist justiţiar, încrezător, a nu mai fi credibil nu este o opţiune. Iar aceste "noduri de structură" sunt numai exemple ce pot indica puţin din arhitectura unui text care se citeşte pe nerăsuflate. În spatele unui thriller care dă palpitaţii se află, de cele mai multe ori, o muncă impresionantă, cu atît mai mult cu cît ea trebuie să pară invizibilă.
Cred că orice indiciu referitor la efortul de a construi un puzzle detectiv, personaje credibile în situaţii incredibile, tensiuni şi descărcări, un astfel de indiciu apărut în timpul primei lecturi produce mai mult neplăcere decît admiraţie. Dacă este captiv în acţiunea cărţii, cititorul va gîndi mai mult "abia aştept să văd ce se întîmplă în continuare!" decît "cîte ore i-a luat lui Stieg Larsson să asambleze întreaga maşinărie?" În concluzie, apreciez ordinea perfectă din Bărbaţi care urăsc femeile, munca invizibilă, faptul că "abia aştept să văd ce se întîmplă în continuare" primează. Mai mult, descoperirea ucigaşului trece treptat pe plan secund, în timp ce apar noi legături pe drumuri deja cercetate, noi crime vechi (ştiu că formularea sună sardonic, dar romanul excelează şi pe latura aceasta), dar mai ales un personaj fabulos.
Este vorba despre o fată, care, pe lîngă o inteligenţă care-ţi taie respiraţia, poartă cu ea o istorie întunecată de abuzuri şi marginalizare, precum şi forţa de a le supravieţui. Lisbeth Salander este, fără îndoială, personajul cel mai reuşit al lui Stieg Larsson, o fragilă dezechilibrată cu multe rezerve de curaj şi încăpăţînare pentru a acţiona altfel, pentru a pune lumea sub propria ordine.
Poate că pînă acum pare că lumea Millenniumului este una a excluşilor, ciudaţilor, asta fără să fi scris despre secretele revoltătoare ale familiei Vanger. Este şi nu este aşa. Întîi, nu trebuie ignorat faptul că romanul poliţist este un univers în sine, cu reguli proprii, cu un anume tipar şi cu limite - nu aş răsfoi un roman de acest tip dacă sunt în căutarea unor scene minimaliste, delicate. Apoi, personajele extreme şi metodele lor de acţiune fac mai neclar contrastul dintre bine şi rău, şi desigur că trăsăturile lor, evidenţa neobişnuitului, excepţiei rămîn mai multă vreme în memoria cititorului.
Ca să concluzionez, Bărbaţi care urăsc femeile este o carte memorabilă. Întîi prin forţa de a captiva un cititor tocit de lecturi, de exemplu; apoi, prin arhitectura subterană, arta autorului de a construi, conecta şi cizela părţile unei lumi acaparante; în fine, printr-un personaj greu de ignorat. Clar, abia aştept continuarea.
Scrisă de Mihaela Butnaru
Categorie: Roman politist | Autor: Stieg Larsson | Editura: TreiCiteste cele 42 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
L. spune:
Tocmai cand citisem articolul asta- http://www.cotidianul.ro/un_roman_de_mana_a_doua_face_vanzari_de_prima_mana-57800.html – si ma hotarasem sa nu cumpar cartea, m-ai facut sa ma razgandesc. :)
-
Mihaela Butnaru spune:
Ionuca: :)
L., am citit şi eu articolul, după ce-am scris. Mi-a fost atrasă atenţia că recenzia mea contrastează atît de evident cu articolul, încît e ciudat :) Eu sunt o cititoare pretenţioasă, dar nu aştept de la un roman poliţist să-mi întoarcă viaţa pe dos sau să dea un alt ritm gîndirii mele. Aştept să mă ţină în suspans, să nu ghicesc, să îmi trîntească veşti incredibile după veşti incredibile şi să aibă logică :) Cartea lui Larsson a făcut aşa. M-am gîndit puţin şi la Magicianul lui Fowles, cu lumea aceea închisă, dar nu mai zic…o să vezi :)-
deea spune:
Ciudat…si eu m-am gandit foarte des la Magicianul citind Barbati care urasc femeile. Sunt muulte asemanari in intriga celor doua romane si stilul de redactare este similar… Ma bucur ca nu sunt singura :) Cea din urma pare totusi mai complexa si mai complicata, insa la baza cred ca au o structura identica.
-
-
Mihai spune:
m-am oprit aseară cu vreo 70 de pagini înainte de final. De pe vremea adolescenţei şi a Oraşului Bântu(IT) nu am mai citit o carte aşa de repede. Vorbeşte despre lucruri grave. Ar fi interesant de citit un astfel de roman transpus (inspriat) de viaţa (jurnalistică) din România. Omul ăsta vorbeşte despre etică profesională. Ce ciudat! Vorbeşte despre tratarea femeilor ca untermensch într-o ţară model de democratie ca Suedia. Mi se pare mult mai interesant de discutat implicaţiile sociale şi etice ale romanului decât faptul ca e un roman poliţist. Doamna sau domnişoara de la Cotidianul nu îmi face impresia ca a citit romanul pentru ca a vrut. Pare un pic enervata… probabil ca a fost întreruptă de la citirea tabloidelor de vreun şef care avea nevoie de o recenzie. Oricum romanul lui Larsson este remarcabil şi îl recomand cu căldură. Aproape că-ţi vine să înveţi suedeză pentru a putea citi şi continuarea înainte de a apărea oficial la noi, aşa cum se exprima cineva intr-un comentariu pe site-ul oficial al autorului.
-
Horia spune:
Si eu am citit cartea pe nerasuflate, desi am cumparat-o cu scepticism, asteptandu-ma la fel, la o chestie foarte comerciala, plus ca genul politist nu ma mai pasioneaza de vreo 15 ani. Ieri m-am oprit tot asa, cu vreo 70 pagini inainte de final, si numai pt ca era ora 3 jumatate noaptea si eram terminat de somn. Recomand cartea oricarui pasionat de carti. De acord ca titlul original e mult mai bun decat cel la editia in engleza si ma bucur ca editura Trei l-a respectat. In schimb, mai au de lucru la corecturi de text, iar traducatoarea trebuie sa mai invete putin despre internet si calculatoare. Recenzia din Cotidianul mi se pare o aberatie cu ifose, cum sa compari asa ceva cu Sandra Brown?? Apropo de comentariul anterior, si eu m-am gandit cum s-ar putea transpune un astfel de subiect in Romania, dar nu cred ca e posibil, jurnalismul romanesc n-o sa ajuna la asemenea concepte de integritate, foarte reale in Suedia, nici in 50 ani. Dar poate pana atunci vom avea si noi macar un scriitor capabil sa scrie o carte cu adevarata priza la public international.
-
Satyr spune:
Am terminat si eu cartea aseara. Apreciez cartile care imi provoaca sentimente, chiar daca acestea sunt de repulsie, scarba, teroare in cazul acesta. Dar aceasta editie mi s-a parut sub orice critica, cu multe greseli de tipar sau typos (in english). De asemene mi sau parut aiurea toate referintele tehnice/informatice, de ex: “el folosea programul PhotoShop” sau accesa pagina “w.w.w.google.com”. Parca ne erau bagate fortat pe gat si nu se potriveau de nici culoare cu restul naratiunii. Nu stiu daca a fost vina traducerii deoarece am citit-o doar pe aceasta de la editura trei…dar insertiile acestea (care se vroiau a fi) tehnice au fost sub toata critica.
-
-
Mirela spune:
Vine si Milenium 2 si 3. In Spania au ajuns deja din primavara , si-a fost “bataie” pe ele.
Eu am vazut filmul.Atat la cinema cat si pe net. E grozav. Iti trimit link-ul daca vrei sa-l vezi.
http://www.dospuntocerovision.com/2009/05/millennium-1-los-hombres-que-no-amaban.html
-
-
Florin spune:
Am cumparat si eu cartea de curand dar fara sa aflu in prealabil de succesul pe care l-a avut in alte tari. Am achizitionat-o in timpul unei vizite obisnuite prin librarii impulsionat doar de titlul de pe coperta care mi-a atras atentia de la inceput. Am citit pe nerasuflate un sfert din carte si pe langa greselile care s-au semnalat mai sus, mi se pare interesanta si captivanta. Eu zic ca merita citita si abia astept diseara sa ajung acasa ca sa o termin.
-
Florin Popa spune:
Exceptionala, de mult nu am mai citit o astfel de carte. Desi nu sunt genul romanelor politiste nu am putut sa o mai las din mana pana nu am terminat-o. Asa m-a apucat ora 4 dimineata si ore de oboseala la servici. Mi-a parut rau ca s-a terminat si astept cu nerabdare celelalte volume din seria Milennium. Stie cineva cand sunt preconizate publicarea lor?
O recomand cu mare placere! -
Mihaela Butnaru spune:
@toată lumea: într-adevăr, cu toate reproşurile, de la typos pînă la evenimente greu credibile, cartea asta este captivantă. Şi pe mine m-a prins dimineaţa cu ea în mînă şi tot aşa, aştept continuarea. Probabil cunoscătorii genului poliţist au observat mai multe neajunsuri decît naivii acestui gen, aşa e?
Dacă ar fi să mă gîndesc la cum s-ar putea transpune subiectul în lumea jurnalistică românească…ar rezulta un erou şi o poveste exact invers faţă de Mikael şi investigaţia lui.
Cît despre celelalte volume, nu apar pe site-ul editurii ca fiind în curs de publicare, dar poate ne lămureşte cineva :)
-
Denis Meraru spune:
Mi-am comandat si eu cartea, mai ales ca am de gand sa scriu un roman politist si am nevoie de modele puternice
-
Birbal spune:
Am citit si volumul 2 din seria Milennium: “Fata care s-a jucat cu focul” care este la fel de bun ca si primul volum. Un pic mi se pare cam de consum dar merita parcursa mai ales ca se citeste foarte repede.
-
alexandra spune:
si eu ma terminat ieri de citit cartea si am mai aveam mai mult de jumatate de citit din ea si ieri pe la pranz am citit un capitol si pana seara tarziu nu am putut s-o las din mana pana ce nu am terminat-o.Este absolut superba cartea si merita citita .Este fascinant atata decorul, intriga mai ales dar si personajele.O recomand tuturor si abia astept sa citesc si uramtorul volum :X
-
-
-
mon spune:
mi a placut mult cartea si abia astept sa vad filmul, desi actrita care joaca rolul lui Lisbeth Salander nu mi se pare atat de potrivita din trailer. Numai bine
-
-
-
LUMINITA spune:
MA GANDEAM SA RECOMAND CARTEA MAMAEI MELE,CARE SIGUR NU I-A ACORDAT NICI UN INTERES FIIND CLASIFICATA ROMAN POLITIST. AM CITIT CELE TREI VOUME IN LIMBA ITALIANA,CU ACEEASI PASIUNE CA TOTI CITITORII DIN ACEASTA PAGINA,IN SCHIMB M-A DEZAMAGIT FILMUL…………FIM CARE TOTUSI A STIMULAT MULTI NOI CITITORI.
-
sims spune:
depinde care varianta cea in suedeza este foarte buna si pe mine m-a dezamagit varianta in engleza a filmului
-
-
Pingback: Me, Myself and Skandalouz » Blog Archive » Jocul lui AlexENDER
-
really not a good book spune:
Cartea e slabuta. De citit in metrou. Serios :) Promit sa nu mai citesc bestsellers.
E in genul Codului lui da Vinci. Daca va place Dan Brown, Stieg Larsson e pe gustul vostru.
Din punctul meu de vedere, e o carte politista si atat. Marketata f bine in Romania cu titlul asta incitant.Eu imi donez cartea cu draga inima. Sau fac schimb cu una a vreunui clasic rus.
-
Mihaela Butnaru spune:
Crezi că romanul e slăbuţ ca literatură sau ca roman poliţist? Eu una am citit cărţi mai proaste de la autori cu pretenţii. Cred că e un pic greşită asta cu „e o carte poliţistă şi atitâ€. O carte poliţistă şi atît înseamnă, de multe ori, mare lucru.
-
really not a good book spune:
1. Ca literatura e o carte slaba. Dar… de gustibus et coloribus… Si Click citesc multi. Si chiar le place. Asta nu inseamna ca e un ziar bun. Sau ca are vreo valoare.
2. Carti politiste bune a scris Conan Doyle, chiar daca sunt cam “prafuite” acum.
Am citit si recenzia de pe Cotidianul. Prea dura din punctul meu de vedere. Adevarul e undeva pe la mijloc – intre acea recenzie si recenzia ta si entuziasmul molipsitor din comentariile de mai sus.
Ca sa concluzionez: e o carte facila, fara veleitati, care nu va lasa urme. Tu ai mai citi o carte scrisa de Dan Brown? La fel va fi fi si cu Larsson, Dumnezeu sa-l ierte.
Teoria mea e ca aceasta carte se bucura de succes tocmai pentru ca a fost publicata postum. Oamenii au citit-o ca sa vada daca nu cumva autorul a scris ceva deranjant. Si pe principiul avalansei, succesul a crescut. Moartea vinde bine :) uita-te la omniprezenta lui Michael la toate chioscurile, librariile etc.
P.S. Oferta mea ramane valabila. Donez cartea.
-
Mihaela Butnaru spune:
Nici eu nu aş compara cartea asta cu vreun roman de Thomas Mann sau Faulkner. Dar în genul ei se încadrează bine, se mai încadrează şi în timpul nostru, care nu e deloc binevoitor. Ne place sau nu, lumea în care trăim sau cel puţin unele părţi din ea arată atît de rău, de pervers şi de iraţional. Asta probabil contribuie la succesul cărţii la fel de mult ca şi moartea subită a autorului: OROAREA. Oamenii caută oroarea, în speranţa de a se vindeca de teama de ea.
Eu am scris în recenzie între ce limite mi se plasează entuziasmul şi bănuiesc că şi ceilalţi cititori şi-au dat seama şi nu pun egal între captivant şi mare literatură (deşi nu scrie nicăieri că marea literatură ar trebui să fie profundă şi plictisitoare).
Nici Click, nici Dan Brown nu există pentru mine. Nu sunt tocmai cititorul pe care să îl prosteşti uşor, iar dacă Larsson a reuşit, felicitările mele, e bun (cam aşa aş rezuma recenzia de mai sus). Pentru mine e în continuare intrigant cum atrage cartea asta oameni foarte diferiţi, de la criticul literar la directoarea de firmă sau o vînzătoare care n-a mai citit nimic în afară de literatura obligatorie de şcoală. De aia zic că secretul e oroarea. Şi toată orchestraţia asta de eroi buni-răi.
E un lucru pe care vreau să îl adaug: nu e nici o ruşine să citeşti pe nerăsuflate o carte facilă, cum spui.
Pentru a dona cartea, poţi merge la un Schimb de Cărţi. Sigur cineva se va bucura.
-
-
-
-
really not a good book spune:
Nice talking to you, Mihaela :) Stieg ar fi mandru de tine! Esti un bun avocat!
Timpurile noastre sunt la fel de nebinevoitoare (sau binevoitoare) ca oricare altele. Diferenta consta in viteza cu care se propaga informatia. Si in antichitate, si in evul mediu, si in timpurile noastre s-au intamplat lucruri cu care umanitatea nu se poate mandri.
Sunt insa de acord cu tine cand spui ca oroarea atrage. Si evident, vinde.
===
In Romania cartea s-a vandut pentru ca a fost trambitata foarte mult, mai ales pe Guerrilla. Dupa aceea, lucrurile au evoluat viral. Asa ca eu zic ca nu e meritul intrinsec al cartii, ci al excelentei campanii de marketing.
Citorii, din diverse nise, au citit datorita “atractiei”. Punct. Eu unul am primit-o cadou si am fost nevoit sa o citesc. De fapt, cred ca e important de vazut daca “promisiunea” cartii a fost indeplinita. Eu cred ca nu.
P.S. Astept sa vad recenzia lui Manolescu sau a unui alt critic literar.
-
Mihaela Butnaru spune:
Sunt convinsă :) Şi mie îmi face plăcere discuţia.
Uite aici, eu o citisem într-un ziar, dar nu mai ştiu care.
Am auzit cîte ceva despre campania de promovare (interesant: cum ar fi să îl avem pe Proust recomandat în aşa reclame, de genul acasă.tv, dacă vrei să afli viaţa saloanelor, cele mai fierbinţi gînduri etc.), dar presupun că e la fel cu cele din alte ţări. Nu? Măcar pentru consistenţă, una din regulile mesajului persuasiv.
-
-
really not a good book spune:
Ei, atunci daca a placut si criticilor, inseamna ca sunt eu un neinteles, nu? :)
De acord cu ideea ta (promovarea cartilor de valoare – nu doar a celor noi – prin mijloace moderne). Chiar si demersurile ziarelor sunt de laudat (cartile Adevarul, Cotidianul etc.), chiar daca pentru trusturi e doar o afacere buna si atat.
P.S. Pe Proust nu ma poti convinge sa-l mai citesc, am incercat vreo 200 de pagini si am capitulat. E un geniu, dar ma oripileaza.
-
Mihaela Butnaru spune:
Nu neapărat. Poate excepţia notabilă?
Păi dacă nu te convinge trustul să îl citeşti, în ideea că s-ar apuca vreodată de aşa ceva, cum oi putea eu, un biet cititor? :)
-
-
really not a good book spune:
Pai pe mine ma convinge mai usor o persoana care vorbeste cu pasiune (ok, si cu argumente :)) decat un trust care urla ca cititul e revenire la normalitate blah blah.
Companiile sunt create sa faca bani, nu sa propovaduiasca bunul-simt. Right?“In cautarea timpului pierdut” nu cred ca va fi dat de ziare. Sumt prea multe volume. Si-ar pierde cumparatorii (printre care mai sunt si cititori) interesul.
Tu nu esti un biet cititor. Faci si recenzii. Te iei de guler cu cititorii care iti contrazic parerile. Esti formator de opinie. :)
Iti dau tie cartea, ai castigat. Ca sa ai doua. Serios.
-
Mihaela Butnaru spune:
Right. Doar glumeam :) E amuzant cum în ziua de azi poţi vinde orice, de aia l-am dat exemplu pe Proust, poate indigest. Însă colecţiile ziarelor fac ceva bun, măcar am avut ocazia să văd în tren cîţiva cititori de cărţi printre cei de Click. Nu că ar fi regulă generală.
Eh, nu am ce face cu două cărţi la fel, poate primeşti cadou şi volumul II. Alte dureri de cap, alte aventuri :)
-
G. Albina spune:
Am citit cartea la insistentele unui prieten, care nu avea decit cuvinte de lauda pentru ea. Intr-adevar, are actiune. Imi aminteste de cartile lui Sidney Sheldon pe care le citeam pe nerasuflate in adolescenta. Doar ca intre timp am trecut la altfel de literatura si astept de la o carte ceva mai mult decit actiune si dialog. Vreau sa ramin cu ceva dupa lectura cartii, iar acest volum nu mi-a trezit decit un soi de repulsie. Un criminal in serie, violenta asupra femeilor, hackeri in actiune… Ma rog, de gustibus. Daca va plac senzatiile tari, merge. Totusi in acest caz vi-l recomand mai degraba pe Stephen King. Inteleg succescul comercial al cartii, dar eu ma opresc cu lectura la volumul 1.
-
Independenta Film spune:
Va anuntam cu aceasta ocazie ca filmul adaptat dupa romanul lui Steig Larsson, Barbati care urasc femeile, va avea premiera in cinematografe pe 10 septembrie. Filmul va fi distribuit de Independenta Film.
-
Pingback: Ce mai citește omul în ultima vreme… | Marius' Blog
-
MaxX S. spune:
Deci cartea e foarte tare…. urmeaza sa vad filmul sa vad daca raman asa de placut impresionat precum am ramas dupa ce am citit…
-
iblis spune:
Ca la toate cartile “de senzatie, best seller mondial” gen Dan Brown, Coelho si chiar ultraplictisitorul si netalentatul Cartarescu, am evitat sa cumpar “capodopera”.Mai ales ca un diletant ca Dan C.Mihailescu, sau publicatii americane complet “pe langa” literatura (Times sau Washinton Post) o laudau cu frenezie.Clar ca e o manevra publicitara, mai ales cand am aflat ca autorul a murit.Deci, un Michael Jackson al literaturii.AM vazut filmul acum 2 luni, penibil.Absolut plictisitor, deloc tensiune, mister.Am citit cartea, cadou de la serviciu.PAre o compunere de clasa a 8-a, sau scrisa de un student la jurnalism netalentat.Detalii inutile si plictisitoare, situatii absolut neverosimile, coincidente bizare, lipsa msiterului si a suspensului, toate plus stereotipiile tipic jurnaliste fac din romanul asta o lectura de mana adoua, cum a spus cineva.Usoara, de citi in tren si de uitat cum ai coborat in gara.Un singur lucru ma intristeaza:daca asta a ajuns sa fie un roman de succes, atunci asistam la sfarsitul literaturii politiste.Iar daca lumea se entuziasmeaza la asa fituica modesta, inseamna ca nivelul cititorilor e teribil de scazut.
Larsson asta e ZERO ABSOLUT pe langa mare maestra a romanului politist tomanesc, dna RODICA OJOC-BRASOVEANU, ale carei romane te tineau in suspans de la prima la ultima pagina….dar dansa era romanca si e moarta.Iar regizorii nostri prea slabi pt a realiza filme dupa romanele ei.
Concluzia? mergeti si luati o carte de la anticari, colectia Enigma! -
tipograf ieromonah spune:
E uluitor ca oamenii mai citesc beletristica. Cu Youtube alaturi de MTV. Cu ecranul e greu sa te pui. Pe de alta parte de ce ai citi romane politiste? Cu ce ramai? Prefer sa citesc manuale tehnice. Am sentimentul unei acumulari mai durabile.
ionuca spune:
16 September 2008 | 1:09 pm
Am pus-o pe lista de shopping :)