Bărbaţi care urăsc femeile
0Autor: Stieg Larsson
Rating:
Editura: Trei
Citind despre dimensiunile manuscrisului (Bărbaţi care urăsc femeile este primul volum din Millennium, o trilogie de aproape 2000 de pagini), dar mai ales despre succesul uluitor al primei cărţi, am avut, şi probabil nu sunt singura, impresii amestecate: tipica respingere (trebuie să fie o carte comercială!) şi o curiozitate devastatoare (cum e cartea pe care o laudă atîţia oameni?). Dacă despre a doua nu trebuie să spun multe, contextul şi titlul puternic, mult mai bun, în opinia mea, decît versiunea engleză - The Girl With The Dragon Tattoo -, fiind explicaţii suficiente pentru atracţie, în ce priveşte prima impresie, cred că între vînzări bune şi calitate îndoielnică nu se pune întotdeauna semnul egal. Felul în care percep oamenii cărţile alese, din literatura înaltă, ţine atît de valoarea în sine a acestora (dacă se poate vorbi de un "în sine" referitor la literatura), cît mai ales de idei, judecăţi şi prejudecăţi proprii, vrînd-nevrînd, de un şablon personal.
Aşteptările mele de la un roman poliţist, pe care le recunosc întreţinute de meta-ficţiunile detective ale lui Paul Auster, au fost uluitor depăşite de prima carte din Millennium. Da, sunt încă o voce în corul celor care susţin că nu au dormit noaptea fiindcă aveau de urmărit acţiunea din carte; sau că au citit-o pe nerăsuflate; sau că nu şi-au dat seama, citind, cum trec timpul şi paginile; sau că au încercat să o povestească entuziaşti altora; sau să le pună volumul în braţe cu forţa.
[Citeste tot Articolul]