Arta metaforei cu Nicole Krauss
Scris de Anca Giura • 24 May 2012 • in categoria Lit. contemporana
Titlu: Marea Casă
Autor: Nicole Krauss
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Carmen Toader
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-488-6
Autor: Nicole Krauss
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Carmen Toader
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-488-6
,,Altfel spus, domnule judecător, aceasta e povestea despre cum am devenit scriitoare’’.( Nicole Krauss, Great House)
Demnă urmaşă a unei Virginia Woolf, scriitura sa are textura unei metaforice mătăsi cu reflexe din Baudelaire, din Poe, din Faulkner sau din Kafka. Născută în Brooklyn, crescută în Long Island, şcolită la Stanford, Nicole Krauss este un produs genealogic complex, cu rădăcini englezeşti, semitice, germane, maghiare şi slave. Este doar unul dintre motivele pentru care ea îi asimilează pe emigranţi şi pe dezrădăcinaţi în scriitura ei.
Marea casă, ultima traducere din Nicole Krauss de la Editura Humanitas, este un roman scris din perspectiva unei tinere femei literate care răspunde unui imaginar judecător (al literaturii, nu-i aşa?) ca dintr-o perspectivă postkafkiană. Justificările sale sunt cu privire la eşecurile emoţionale şi la dependenţa de literatură.
Asezonat cu câteva episoade de dragoste, romanul este un pretext pentru meditaţii subtile asupra rostului literaturii. Dacă Baudelaire s-a lăsat fascinat de secretele dulapurilor şi ale scrinurilor, Nicole Krauss face dintr-un birou vechi un personaj prilejuind nostalgii faţă de arta scriitoricească în care pana, hârtia şi biroul erau elementele esenţiale. Cele mai reuşite momente din carte sunt acelea în care Krauss, care a debutat ca şi poetă, face dovada stăpânirii depline a artei metaforei şi acelea în care exprimă dificultăţile emoţionale şi sentimentale ale unei femei-scriitor: ,,De-a lungul anilor am învăţat să-mi apăr intimitatea, nu fiindcă atât de mulţi au încercat s-o invadeze (unii aşa au făcut), ci pentru că atunci când scrii este nevoie să fii atât de ferm şi să ai un asemenea instinct de conservare încât o anumită rezervă înnăscută faţă de strigătele de ajutor ale celorlalţi se extinde şi în situaţille când nu este necesară.’’ În prelungirea acestei declaraţii pro-interiorizare, Nadia, alter ego-ul Nicole-ei Krauss din carte, deplânge felul în care o femeie-scriitor îşi sacrifică relaţia cu un bărbat iubit sau cu un soţ în virtutea singurătăţii care îi este înscrisă în ,,fişa postului’’.
-
Plusuri
Beneficiind de o traducere excelentă, volumul oferă o lectură frumoasă.
-
Recomandari
Pasionaţilor de antichităţi şi nu numai lor.
Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
anca giura spune:
D-le comentator negativ şi agresiv de profesie, sunteţi într-o mare eroare. Din nou. Krauss este mai mult poetă decât prozatoare în sângele ei de scriitoare. Pentru lirism( unul excelent de altfel) i-am dat rating maxim, nu pentru construcţia epică destul de confuză. N-o supraevaluaţi, nu în acest roman.
Reluaţi Faulkner şi Baudelaire, totuşi, şi cenzuraţi-vă ieşirile paradoxale, incongruente cu adevărul şi cu mine însămi.
cristian sirb spune:
6 June 2012 | 9:27 am
Bonjour! dai asa, in mod evidet la plesneala, cu `(post)kafkienele` si cu `baudelairienele` – cum numai la distinsa Cesereanu am mai vazut (odata, spre necinstea mea, v-am si confundat, si nu e deloc magulitor pentru tine) , adjective care nu spun nimic, si nu au nimic de-a face cu acest roman, despre care incerci sa incropesti o opinie pertinenta (dar nu-ti iese deloc).
Kafkian, baudelaireian si gata, am aratat despre noi cititorilor ca suntem niste eruditi, am rezolvat acest aspect deosebit de insemnat, mai ramane sa scriem cite ceva despre carte si despre Krauss, dar nu mare lucru. Mai bine alegem un singur episod si-l povestim pe acela in mod vulgarizant, ca si cind am avea de-a face cu un roman din seria Twilight.
Doua fraze de teorie literara, probabil ca ramase in caietele de notite de la Cesereanu, care se potrivesc oriunde, daca te pricepi unde sa le tai si cum sa le dai `paste`…
Si nu, nu este recomandata cartea pasionatilor de antichitati. Omul acela, care aduna obiecte de mobilier, o face intr-o tentativa disperata de a-si `repara` trecutul, de a-si recupera copilaria ciuntita, de a-si reinvia familia executata de nazisti, in extremis. Dar nu dezvaluim mai multe.
Oricum, exista deja o recenzie la acest roman, aceasta de mai sus ii face aproape o defavoare. E mai ales o impaunare uscata cu notiuni si termeni `cesereanieni`, mai nimic despre opera in sine.