Titlu: Constantin
Autor: Iulian Bocai
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 194
ISBN: 978-973-46-7940-9

Bunica mea are o vorbă pe care o tot repetă de câțiva zeci de ani: tare bine ar fi să nu mai îmbătrânim. Mă indignau aceste cuvinte și ripostam, încercând să o conving că viața este un dar și că trebuie luat ca atare. Odată cu înaintarea în vârstă am înțeles că în mine, la acel moment, se zbătea un copil dornic să-și vadă bunica mereu în viață. Dar cum sunt acei bătrâni marginalizați, uitați de lume și de odrasle? Cum își duc existența încarcerați în propria lor singurătate? O istorie de acest gen este cea din romanul Constantin a lui Iulian Bocai, apărut la editura Polirom, în colecția EGO Proza.

Sinceră să fiu, nu am mai auzit de Iulian Bocai ca autor și cumva debutul său cu romanul Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu din 2018 a trecut neobservat pe lângă mine. Cert este că romanul Constantin este o mostră de ficțiune adultă, domoală. Este, din punctul meu de vedere, o cronică de observare a unui București fatidic, în care penuria, oboseala se împletesc cu dorințele umane.

Mihai este un tânăr care vine în capitală pentru a face studii clasice, adică pentru a deveni un filosof. Copil crescut doar de o mamă care pleacă peste hotare, acesta începe să se integreze în viața adultă și se ciocnește de agresivitatea urbei, loc în care nu se regăsește și din care, probabil, și-ar dori să fugă. Acolo îl cunoaște pe Constantin, un personaj parcă desprins din scriitura lui Turgheniev sau Oblomov. Îmbătrânit, abandonat de unicul său fiu, dar proprietar al unei case în paragină, aflată pe Dealul Mitropoliei, Constantin își caută chiriași. Întâlnirea lor este, după cum ne duce firul poveștii, aproape predestinată.

Proprietarul matusalemic care crede că schimbarea casei presupune un pic de zugrăveală și nițel vin roșu începe să îl fascineze pe tânărul indecis. Acel amestec de milă, compasiune și de dispreț care se naște între cei doi, poartă cititorul spre o lectură lentă, înceată, dar foarte bine structurată din punct de vedere stilistic. Apropo, țin să menționez că Iulian Bocai chiar este un narator foarte talentat. Să poți îngloba câteva teme importante într-un roman de volum mic, dar să nu cazi în patima teribilismului, mi se pare încă o dovadă a talentului său aparte.

Totodată, Constantin reprezintă și o frescă a mediului bucureștean, în care se regăsesc cele mai diverse personaje. Unele tragicomice, altele dramatice – toate se încadrează natural și organic în istoria tânărului student. M-a prins la ideea că acest periplu s-ar potrivi de minune și ca o ilustrare a vremurilor demult apuse, când marii creatori, poeți, scriitori veneau să îmbrățișeze minunile capitalei și se pomeneau împinși în deziluzie.

Romanul Constantin se încadrează perfect în literatura socială, în categoria cărților care încearcă să ne mute atenția spre ceea ce merită completa noastră implicare: marginalizarea. Și da, în acest roman bătrânul Constantin este imaginea perfectă a omului care se ține cu dinții de viață, a omului care încearcă, păstrându-și o doză de demnitate, să fie stăpân pe propriul sine.

Iulian Bocai este încă un autor pe care, cu siguranță, îl voi reciti; mi se pare de-a dreptul uimitor talentul cu care acesta aruncă lumină asupra societății contemporane, fluidizând contrastul dintre săraci și bogați, tineri și vârstnici.