Cele mai frumoase povestiri
Autor: Dino Buzzati
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2005
Traducere: Mara Chiriţescu
Numar pagini: 360
ISBN: 973-681-510-2
Dino Buzzati este un autor care a marcat literatura secolului XX printr-o scriitură limpede şi intensă. Prefer să o taxonomiez în acest fel, mai degrabă decât prin uzuala etichetă aplicată ei de către critică în general şi anume aceea de ,,fantastică’’. Cu nu puţini ani în urmă, când am citit Secretul Pădurii Bătrâne, îmi amintesc că volumul acela vechi care îmi ajunsese în mână nu avea vreo fotografie a autorului pe niciuna dintre coperte. În lipsa internetului încă neinventat şi a altor surse la îndemână, mi l-am imaginat pe Buzzati, care devenise subit unul dintre scriitorii mei favoriţi, ca pe un scriitor foarte a l’italienne, destins, bonom şi glumeţ. Abia de curând, revenind la el cu încântare şi cu ocazia cărţii de faţă, am descoperit două fotografii ale scriitorului în fluxul de nestăvilit al internetului. Mi s-a părut emblematic şi surprinzător profilul său sobru de efigie romană (Dino Buzzati a fost un aristocrat, după genealogia mamei sale, Alba Mantovani). Scriitorul este imortalizat cu o expresie concentrată, lipsită de orice facilă jovialitate. Mi se pare abia acum, în fine, că exact aceasta este portretizarea adecvată specificului operei sale.
[Citeste tot Articolul]
Marele portret
Autor: Dino Buzzati
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Cornel Mihai Ionescu
Numar pagini: 184
ISBN: 973-681-384-3
Știinţă ce se manifestă prin artă, tehnică devenită suport al vieţii, materie convertită în sentiment- astfel de paradoxuri se regăsesc în romanul lui Dino Buzzati, ce se dovedeşte a fi nu un SF, ci un compromis al secolului XX între cele două mari "inamice": arta şi realul (înţeles în sens şcolăresc). Marele portret distruge, în manieră modernistă, orice orizont de aşteptare pentru că titlul nu face trimitere la pictură, portretul femeii iubite conturându-se prin maşinării şi zgomote reunite într-o imagine brută, compusă oarecum aleatoriu.
Subiectul pare desprins dintr-un fantezism futurist: un proiect ultrasecret nu este ceea ce se spune a fi, un om de ştiinţă, rămas văduv, reuşeşte să recreeze prin intermediul unei maşinării gigantice o conştiinţă virtuală ce comunică prin sunete necunoscute omului, care, însă, lui i se revelează, pentru că maşinăria este noul trup al sufletului soţiei defuncte, format din circuite electrice şi beton. Odată ce "femeia" dobândeşte conştiinţa de sine, drama se declanşează, redată, de scriitor, prin tehnica monologului: "Nu mai înţeleg nimic. Nu mai sunt cea de dinainte. Ce s-a întâmplat? M-au legat. M-au închis. Sângele. De ce oare nu mai simt cum îmi bate sângele în vene? Am murit (") O trupul nu-l mai simt. Parcă aş fi de piatră, lungă şi tare. M-am îmbrăcat cu o cămaşă de fier, oh, lăsaţi-mă să mă întorc acasă!"
[Citeste tot Articolul]