bookblog.ro

Fabrica de lipici

Geniul şi zeiţa

Titlu: Geniul şi zeiţa
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-46-1330-4

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce motivaţie o împinge pe o femeie la adulter, vă sugerez să începeţi cu lectura micului roman mare Geniul şi zeiţa de Aldous Huxley. În ilustrarea acestui fapt, aş aminti că există un punct în care literatura se întâlneşte cu experienţa, în altul cu biologia, într-altul cu psihologia. Şi am putea îndelung continua, mutatis mutandis, dezvoltând celebra expresie a lui Ion Barbu, matematician la origine, care sugestiona că există un punct în care poezia se întâlneşte cu geometria. După ce l-am citit pe Aldous Huxley, un simpatizant al ştiinţelor tot exacte, cu romanul amintit, aş putea afirma cu tărie că există deopotrivă un punct, necunoscut mie până acum, în care literatura se întâlneşte cu fizica. Căci lui Huxley îi reuşeşte performanţa de a explica o scenă de dragoste printr-o teoremă a fizicii, adaptată unui text literar.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

Supraviețuitor

Titlu: Supraviețuitor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 297
ISBN: 978-973-46-1470-7

Un idol superstar versus un servitor psihopat

Totul ar trebui să înceapă cu o numărătoare inversă și prăbușirea unui avion – marca unei sinucideri în forță pentru o celebritate religioasă - de fapt acesta este începutul sfârșitului și modul în care Chuck Palahniuk alege să își deschidă romanul intitulat, în mod aparent paradoxal, Supraviețuitor. Scriitor nihilist și geniu al detaliilor din sfere ale banalului, morbidului, scabrosului și răului uman în genere, Palahniuk reușește să creeze, și de această data, un roman plin de neprevăzut și care provoacă cititorul să strângă din dinți și să își înfrâneze imaginația pentru a nu-și îmbolnăvi stomacul, făcând-o însă într-un mod surprinzător de literar.

Subiectul este unul complicat, ce dezvăluie, pe măsură ce paginile numerotate invers curg, drama unui personaj cu o viață complet bizară, pe care alege să o povestească din perspectiva subiectivă a persoanei întâi, înregistrând-o pe ”banda” cutiei negre a avionului pe care îl deturnase pentru a se sinucide. ”Dacă ascultați, aflați că tocmai ați dat peste povestea tuturor dezastrelor” spune ”eroul” nostru chiar din primele fraze, pentru a suscita interesul, care va fi menținut viu de-a lungul narațiunii pentru că cititorul este provocat să pună cap la cap o sumedenie de informații, pentru a pătrunde în psihicul protagonistului, pentru a încerca să ofere un sens acțiunilor prezentate.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Eseu despre orbire

Titlu: Eseu despre orbire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 344
ISBN: 978-973-46-1268-0

Sub pretextul orbirii, orbim. Aşa m-am trezit, fără voia desprinderii, fără încetarea disperării, fără sensul calmului. Şi totuşi acestui ne-univers îi cunoşteam finalul. Aş fi vrut să râd cu gândul că nu se poate întâmpla aşa ceva, dar n-am râs. Am tras aer în piept şi mi-am îndreptat privirea spre perete.

Ai putea descoperi, privind atent, cum fiecare propoziţie capătă proprietăţile unei celule care într-o simbiotică voită descoperă în final acest univers fără sens, dar cu substrat. Fără detalii exigente, cu o descriere exactă, chirurgical precisă, Jose Saramago descrie liniştea scurtă de dinaintea furtunii, apoi furtuna, apoi ceea ce e mai presus de furtună, apoi furtuna, apoi liniştea de după furtună. Cititorul este antrenat într-un sprint uniform pe creasta unui deal al disperării şi o alunecare liniştită în acalmie datorită unei gradaţii bine construită a
evenimentelor şi a gravităţii acestora. Şi ai putea spune că totul începe obişnuit de la un om obişnuit aflat într-o intersecţie obişnuită într-un trafic obişnuit, dar ce e obişnuit într-o orbire bruscă, moale şi albă „ca laptele”?

„Dumnezeu nu e orb”

Primplanul cade pe „primul orb”, a cărui orbire dă tonul următoarelor cecităţi. Fenomenul capătă treptat amploare, noi victime capitulând „răului alb”: hoţul de maşini care a profitat de „primul orb”, oftalmologul ce a săvârşit consultaţia, băieţelul strabic şi tânăra cu ochelari negri (pacienţi ai aceluiaşi oftalmolog). Doctorul lovit de conştientizarea unei posibile epidemii avizează organele guvernamentale care, deşi neîncrezătoare la început, iau măsuri drastice asupra evenimentelor aflate în cauză. Nu e de mirare că s-a ordonat izolarea tuturor celor care prezintă orbirea albă şi simptomele acesteia. Într-un moment de inspiraţie, la ridicarea doctorului, soţia acestuia declară o falsă orbire astfel putându-i fi mai de folos doctorului trimis în izolare. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Teorema

0Personajele unui roman aparte scris de un regizor italian cu stil răvăşitor se recunosc de la distanţă, sunt cinematice. Cei patru membri ai „sfintei familii burgheze de Milano” din Teorema beneficiază de o descriere precisă cu privire la detaliul semnificant şi la diferenţa specifică, cum numai un cineast ar fi capabil să ofere. În calitate de cititoare, deşi cartea este spaţiul unor ample şi simbolice tăceri, am avut senzaţia că aud paşii Odettei( fiica) pe caldarâm revenind de la Şcoala Surorilor Marceline sau că o remarc oftând vag de la un burghez snobism pe Lucia (mama) când „aceasta s-a ridicat leneş şi a aruncat la fel de leneş cartea în locul cel mai puţin potrivit, eventual lăsând-o pur şi simplu să cadă pe jos.” (p. 18)

Fabula romanului este simplă precum o teoremă: cinci personaje (Mama, Tata, Odette, Pietro şi servitoarea Emilia) sunt tulburate profund şi ireversibil de apariţia celui de al şasele personaj, intitulat Oaspetele. Deşi titlul cărţii ar sugestiona o interpretare filozofică şi parabolică, volumul este în primul şi în primul rând un roman libidinal. Argumentez această aserţiune prin faptul că toţi cei cinci, după ce Oaspetele soseşte în chiar casa lor, sunt devoraţi de un libido inconturnabil, sfârşind în consumarea actului. Tema dinamitării liniştii meschine a unei „familii italiene burgheze de deceniul şapte”, sec. XX, este una reconfortantă pentru Pier Paolo Pasolini. Şi pentru mulţi cititori, nădăjduiesc. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cimitirul de piane

Titlu: Cimitirul de piane
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 283
ISBN: 978-973-46-1750-0

Voci; voce și tăcere. Pagini ale privirilor fără grai. Amintiri lăptoase, mai intense decât faptele din trecut care le-au iscat. Imagini mnezice din care izvorăsc forțe care au lipsit impresiei inițiale. Suferințe și iubiri rememorate cu greu, dar vii, vii – inexprimabile. ”Nu e nici o diferență între ce s-a întâmplat cu adevărat și ceea ce am deformat treptat cu imaginația mea... Nu e nici o diferență între imaginile tulburi pe care mi le amintesc și vorbele crude, pline de cruzime, pe care cred că mi le amintesc, dar care sunt doar reflexe care formează vina.” Timpul care șterge diferențele dintre adevăr și minciună. Dintre dragoste și putreziciunea violenței din cuplu.

Dimineți. ”Claritatea difuză a luminii.” Ani și vieți făcute doar din luni cu nume de mai, iunie, iulie. Ici-colo, câte un septembrie și apoi, din nou, iulie. Vară. Dizolvare. Mirosuri tari, parfumuri și impresii care se metamorfozează în amintiri, în idei și abia apoi în cuvinte. Cuvinte cumpănite la marginea rațiunii. Cuvinte în placentă. Har scriitoricesc și stil fărâmițat.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

O pasăre pe sârmă

Titlu: O pasăre pe sârmă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-46-1100-3

A fost o vreme în ţara asta când doar Bucureştiul, Clujul, Iaşiul şi Timişoara erau considerate mari centre universitare. Tot pe atunci, studenţii se descurcau fără internet, laptop, telefon mobil,„ mec, mol& stic”, card de studii, de cumpărături sau de îngrijire medicală. Chiar şi studentele din anul I se dovedeau virgine în proporţie de peste jumătate pe atunci. Mda, erau vremuri preistorice, datate cu imprecizie cam ca anii `90-`95 ai secolului trecut.

Despre această realitate verificabilă, precum şi despre multe altele congruente cu ea, scrie Ioana Nicolae în cartea sa, O pasăre pe sârmă. Vorbim aici despre un roman pretabil a fi luat în vacanţă, oferind o lectură şi o scriitură lejere, corecte, morale, emoţionale, închegate, dar deopotrivă previzibile. Scenaristic bine de tot, cartea prezintă povestea unei blondine din Nordul ţării, venită la 19 ani în Bucureşti la Universitate. Cu multe elemente bănuit autobiografice, Ioana Nicolae îşi populează cartea cu personaje-studenţi trăind cu pasiune vremuri tulburi de incertitudini, sărăcie şi inflaţie. În centrul structurii romaneşti este mereu Sabina, cu a sa poveste de iubire cu Eman şi cu tribulaţiile vieţii ei de studentă bursieră, care îşi calculează zilnic banii de iaurt simplu şi de cartofi prăjiţi. La aceasta se adaugă trimiterile la o copilărie de premiantă neiubită de tată, într-un mic şi gri orăşel minier.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Discipolul

Titlu: Discipolul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 612
ISBN: 978-973-46-0742-6

Mica Rusie din Marea Britanie

Trebuie să-i fi citit temeinic pe scriitorii ruși doamna Iris Murdoch, Discipolul ei fiind un fel de dovadă că, deși a mai existat literatură și după moartea lui Dostoievski, aceasta încă mai are de plătit un tribut al originalității ”capilor de opere” numiți, (cum altfel?): Dostoievski, Cehov, Flaubert, Maupassant, Faulkner, H. James, Proust, Joyce etc. E un exercițiu de lector deosebit de incitant să dai peste niște eroi literari, britanici spilcuiți, hăituiți de trăiri abisale, unele greu verosimile, puțin cam ”forjate”, luând în seamă specificul cultural-genetic al ”insulei”. O Mare Britanie, comprimată la dimensiunile unui mic oraș. O mică Rusie, cu apucături nihiliste, de secol XIX, strămutată în conștiința zbuciumată a fiecărui personaj semnificativ.

Promiscuitate pudică. Împăcați-vă cu paradoxul acestei expresii. E ceea ce emană, la întoarcerea fiecărei file, din însăși plasma acestui roman. Autoarea, mi-e limpede acum, are o altă optică referitoare la sexualitate decât cea a majorității contemporanilor săi. Nu ți-o devoalează de-a dreptul, dacă ar fi fost în stare de asta, de directețe, ar fi avut, pesemne, un loc rezervat și-o audiență, numai ale ei, în Hyde Park. Ceva îmi spune, însă, că, dacă s-ar fi priceput, dacă ar fi avut curajul să-și clameze simțirile ”necuviincioase”, nu ne-ar mai fi delectat cu cartea aceasta – pe alocuri, sufocantă, ermetică până-n prag de implozie, alteori, complăcându-se în pasaje asumat frivole, și totuși consistentă, forțoasă. O rescriere deloc umilă a Demonilor lui Fiodor Mihailovici. Să vedem ce și cum.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro