Scris de bookblog.ro • 6 April 2010 • in categoria SF/Fantasy
Fiecare secol are parte de ameninţările şi incertitudinile lui, şi Science-Fiction-ul, cu explorarea lui continuă a posibilelor viitoruri, este genul literar care exploatează cel mai frecvent posibilele consecinţe ale pericolelor prezente. În perioada Războiului Rece, teama de un holocaust nuclear a inspirat o serie întreagă de romane, de la Philip K. Dick la Walter M. Miller. În noul mileniu, odată cu prăbuşirea Imperiului Sovietic, agenda s-a reorientat spre problema terorismului, dar şi a degradării mediului înconjurător. În special încălzirea globală este în centrul atenţiei; în jurul unuia dintre multele scenarii posibile îşi construieşte Kim Stanley Robinson povestea din "50 de grade sub zero".
Romanul este de fapt a doua parte a unei trilogii care începe cu "40 de semne de ploaie". Acţiunea continuă aproape fără întrerupere, dar accentul se schimbă faţă de prima parte. Autorul se concentrează mult mai mult pe viaţa lui Frank Vanderwal, cercetător "împrumutat" din însorita Californie pentru un an Fundaţia Naţională de Știinţă. Deşi contractul lui expiră la începutul acestei părţi, el alege să rămână la Washington, pentru a continua lupta de alertare a opiniei publice asupra efectelor încălzirii globale şi a găsi soluţii pentru combaterea efectelor. A, şi să nu uităm de căutarea unei femei misterioase de care se simţise atras de la prima întâlnire într-un lift blocat undeva la începutul primului volum.
După inundaţiile care au devastat oraşul în încheierea romanului precedent, un prim semn al schimbărilor climatice ce mai urmau, căutarea unei locuinţe a devenit o luptă fără speranţă. Iar Frank găseşte o soluţie nonconformistă, inspirată de formaţia lui de antropolog. Devine un semi-nomad ca strămoşii noştri preistorici: îşi construieşte o căsuţă în copac în parcul Rock Creek, mănâncă la restaurante, face duş la sala de sport. Nu povesteşte nici unui prieten sau coleg de serviciu de aranjamentul lui, dar leagă amiciţii cu vagabonzii care se adăpostesc de asemenea în parc şi cu aruncătorii de disc, experienţă pe care o aseamănă cu plăcerea vânătorii pentru omul primitiv. Animalele evadate de la Zoo în timpul inundaţiei şi refugiate în parc devin şi ele obiect de studiu şi fascinaţie, în special rudele noastre cele mai apropiate, grupurile de babuini cu obiceiurile lor sociale.
Iarna neobişnuit de dură îi dă însă peste cap această improvizaţie. Prezicerile unor modele climatice devin realitate în roman. Conform acestora, încălzirea globală poate avea efecte paradoxale în anumite zone. Topirea greţarilor din Groenlanda varsă în Atlanticul de Nord cantităţi mari de apă dulce, scăzând astfel densitatea apei marine şi oprind curentul Golfului. Astfel, căldura transportată de acesta dinspre Ecuator nu mai ajunge în nordul Europei şi Americii, rezultatul fiind o iarnă cumplit de geroasă, cu 50 de grade (Fahrenheit) sub zero (aproximativ -45° C). Iarna friguroasă şi cu multă zăpadă pe care am lăsat-o în urmă de curând e încă blândă în comparaţie. În orice caz, citind cartea chiar în acea perioadă, nu m-am putut abţine să nu mă întreb dacă schimbarea nu a început deja şi pentru noi.
Nu e greu de imaginat că asemenea condiţii extreme ar da peste cap organizarea unui întreg oraş, şi Robinson prezintă problemele cu lux de detalii, de la întreruperea alimentării cu apă şi electricitate la dramele individuale ale locatarilor de nevoie ai parcului, lipsiţi de protecţie adecvată împotriva gerului. Aici personajul Frank are avantajul de a privi problema din ambele perspective, atât de jos în sus, de la nivelul oamenilor afectaţi de catastrofă, implicându-se în acţiunile de ajutorare, cât şi de la nivel global, din cadrul organizaţiei FNS care se luptă să-i diminueze efectele. Văzută de aici, iarna e o şansă de a atrage atenţia asupra cauzei lor, de a obţine sprijin împotriva numeroaselor interese şi organizaţii care neagă problema sau o tergiversează prin birocraţie. Soluţiile propuse în roman sunt de multe ori la o scară gigantică, planetară, în ton cu dimensiunea problemei. Lupta politică îşi are şi ea locul inevitabil în strategia lor, susţinând la început voalat un candidat democrat care şi-a făcut din responsabilitatea climatică punctul central al campaniei sale pentru Preşedinţie.
Deşi acţiunea e plauzibilă, scrisul bine documentat şi gândit în detaliu, eu am simţit că ceva lipseşte. Aş zice că e vorba de un anume grad de implicare emoţională a personajelor şi autorului, aproape inexistent. Nici în alte romane Robinson nu excelează la capitolul ăsta, dar aici consider că era mai necesar decât în alte cazuri. Pentru că autorul nu mai zugrăveşte un ideal îndepărtat al răspândirii umane în Univers, ci încearcă să convingă cititorul de o problemă reală şi urgentă a lumii în care trăim. Argumentul pur ştiinţific are şanse slabe de a avea un impact puternic, mai ales pentru un subiect atât de complex ca încălzirea globală unde fiecare nou model duce la un nou rezultat şi inevitabil la confuzie pentru publicul larg. E nevoie mai degrabă de un argument emoţional puternic, pe care eu nu l-am perceput citind cartea. Și exclusivitatea acordată lui Frank dăunează impresiei generale a romanului, pentru că îi reduce dinamismul şi senzaţia de nou, în special după ce treci de prima sută de pagini. Evenimentele prin care trece nu sunt suficient de convingătoare pentru a susţine un roman de peste 500 de pagini. Până la urmă cititorul îşi va aminti mai puţin de informaţiile ştiinţifice şi ideile sociale cât de o carte care ar fi putut fi mai scurtă şi mai captivantă.
de George Moga
Copyright ©2011 Bookblog.ro