Un mister medieval

0Autor: Barry Unsworth
Rating:
Editura: Leda

Am început cartea cu un aer de suspiciune dat de către titlu, ce mă trimitea cu gândul la misterele cavalerilor templieri. Chiar şi apoi, după primele pagini, aerul nu s-a risipit, chiar dimpotrivă, deoarece mi se descria în detaliu moartea unui om. Apoi am început să înţeleg, uşor, ce vrea autorul să-mi povestească şi am început să găsesc pasaje frumoase, de ţinut minte. Am început să pun semne între pagini, iar acum dacă mă uit la carte, văd semne puse cam o dată la cinci sau zece pagini.

Ce a vrut autorul să ne povestească

Am încadrat cartea la categoria "roman poliţist", deşi nu poate fi vorba de poliţişti sau detectivi, deoarece suntem în epoca medievală. Totuşi, avem de-a face cu un narator-personaj, care ne păstrează atenţia cu fraze ce ridică semne de întrebare la sfârşitul fiecărui capitol, ţinându-ne astfel în suspans. Acesta urmăreşte traseul unei crime şi a unor dispariţii, alături de prietenii săi, însă din perspectiva unor actori. Iar aceasta este în fapt miza cărţii. Ni se prezintă viaţa actorilor aşa cum era atunci şi mutaţiile care s-au produs în cadrul ei, la un moment dat.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

Ragtime

0Autor: E. L. Doctorow
Rating:
Editura: Leda

Cum începe un secol

Aparent, cu cît ne îndepărtăm de secolul XX, cu atît avem tendinţa să îl recuperăm în ficţiune, să îl imaginăm sau să apelăm la reprezentări deja comune, confortabile, care arată că pe-atunci era mai bine, cu alte cuvinte, avem tendinţa de a-l idealiza. Romanul lui E. L. Doctorow, apărut în 1975, tratează chiar acest pe-atunci era mai bine, cu referire la America din primele două decenii ale secolului, cu o excelentă economie în mijloace şi un stil pe cît de onest, pe atît de clar.

Citind strict pe această linie a iluzionării, pe-atunci nu era mai bine. Începutul secolului XX în America, arată romanul lui Doctorow, înseamnă rasism, înseamnă sărăcie şi mizerie, înseamnă inegalitate şi discriminare. Pe de altă parte şi poate mai important, anii ragtime sunt ei înşişi un amestec de realitate şi ficţiune, o lume în care orice este posibil, prin urmare, în care se pot pune speranţe în orice imposibilitate, în care se crede sincer şi se trăieşte impulsiv.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cartea asta îţi va salva viaţa

0Autor: A.M. Homes
Rating:
Editura: Leda

Viaţa se dovedeşte a avea calitatea de a se face uitată şi ignorată. Trăim zi de zi ca şi cum viaţa ni se cuvine, este a noastră fără de tăgadă, este infinită şi nu cere nimic în schimb. Ţesem în jurul nostru un cocon care să ne ferească de lumea exterioară şi îl "decorăm" cu tot ceea ce credem noi că ne asigură o viaţă îndestulată.
Urmărim ca şi ţel suprem confortul personal, iar egocentrismul nostru ne izolează complet de tot ceea ce este de fapt în jurul nostru. Ne construim ziduri de apărare pentru a ne proteja şi ne trezim că suntem singuri şi reci în spatele lor.

Şi ce facem atunci când privim moartea în ochi? Cum ne mai apărăm? Unde ne mai ascundem? Şi cum ne trăim viaţa în continuare?

La aceste întrebări este nevoit să-şi răspundă Richard Novak, un prosper om de afaceri din Los Angeles, pe care o durere de origine necunoscută îl face conştient că poate muri în orice clipă.

Richard se poate numi un om realizat: câştigă bani cu un minim de efort, trăieşte o viaţă foarte organizată şi sănătoasă, are o casă pe dealurile Los Angeles-ului, o maşina scumpă, o menajeră, un nutriţionist şi un antrenor personal.

Vizita lui Richard la urgenţă îi schimbă total cursul vieţii şi îl propulsează într-o aventură ce sfidează limitele raţiunii. Întâmplările narate de Homes, cu o voce constantă şi fără inflexiuni, ne zugrăvesc un Los Angeles supranatural, putrezit şi hilar, presărat cu tipologii tradiţionale de personaje.

Alături de omul bogat şi însingurat, Homes aduce în scenă nevasta nevrotică şi frustrată, steaua de cinema modestă, imigrantul filozofic, scriitorul celebru şi o serie de personaje secundare aflate în căutarea celebrităţii în cetatea filmului.

Golul din viaţa lui Richard se reflectă în groapa care se cască lângă locuinţa sa, în liniştea artificială pentru care se luptă, în dieta lipsită de arome pe care şi-o impune. Dar viaţa îşi cere tributul de zgomot, de glasuri şi arome, iar Richard caută acum să se înconjoare de oameni, de atenţie, de mâncare.

Homes nu arată acuzator cu degetul către defectele ce deformează chipul fermecător al înaltei societăţi americane, ci păstrează o distanţă de la care istoriseşte cu imparţialitate toate excentrităţile lumii bolnave în care trăieşte Richard. Cititorului îi revine astfel sarcina să observe, să analizeze şi să judece.

Un plus al cărţii îl reprezintă coperta, cu atenţie asamblată, sub forma unei hărţi cu indicii ce te ajută să te ghidezi pe întreg parcursul romanului. Simbolistica prezentă pe copertă este inspirată şi intrigantă.

Deşi cu un titlu ce urlă a carte self-help, Cartea asta îţi va salva viaţa nu vă va schimba cu nimic existenţa. Nu este o carte care să şocheze, care să vă zguduie din temelii sau care să traseze noi coordonate după care să trăiţi o viaţă mai împlinită. Dar este o carte care să vă dea o serioasă temă de gândire şi să vă facă recunoscători pentru viaţa pe care o aveţi.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Ochi-de-pisică

0Autor: Margaret Atwood
Rating:
Editura: Leda

"Dincolo de toate chestiile astea, normal că am şi eu o viaţă reală. Uneori mi-e greu să cred în ea, fiindcă nu mi se pare stilul de viaţă pe care să reuşesc să îl perpetuez, sau pe care să îl merit. Sentimentul acesta se îngemănează cu o altă credinţă de-a mea: că toţi cei de vîrsta mea sunt adulţi, în timp ce eu doar m-am deghizat într-unul." (pagina 39)

De aici consider că începe retrospectiva care o are în centru pe Elaine Risley, pictoriţă, privirea în trecut pe verticală, indusă abil de motivul unei expoziţii finale, adică o confirmare a statutului de artist venerabil, a reputaţiei artistice. Aceasta e una din sclipitoarele ironii ale cărţii, atît timp cît Elaine, mereu confuză cu privire la rolurile sociale care i se impun, în acelaşi timp revoltată de cît de strîmte sunt aceste roluri, refuză subtil şi încăpăţînat orice etichetă, orice fixare între ceilalţi; mă gîndesc la artista venerabilă, aşa cum apare ea în Cat"™s Eye, ca la o fiinţă fragilizată de lupta pentru individualitate, pentru nevoia de a fi altfel, ca la o persoană copleşită totuşi de un conformism pe care nu l-a simţit insinuîndu-se decît prea tîrziu, atunci cînd dorinţa de a se face plăcută le surclasează pe celelalte. Pentru că în roman se discută mult despre arta vizuală, despre imagine şi pictură, trebuie să o vezi pe Elaine, o bătrînă în trening albastru spălăcit, o bătrînă cu sclipirea subversivă în ochi, pe care am clasa-o imediat ca "ţicnită" sau "excentrică"; şi mă gîndesc, fără a fi prea departe de adevăr, la Margaret Atwood însăşi.

Biografia aceasta inventată nu curge cronologic, ci inghite cronologia aducînd în prezentul povestirii fapte şi personaje din trecutul naratoarei, împreună cu gînduri, planuri care aparţin viitorului acelor personaje, în plus, acelaşi prezent cuprinde posibilităţi, fantasme, lucruri care nu se întîmplă. Pe lîngă faptul că tonul ironic, complice face ca lectură să fie captivantă, Ochi-de-pisică tentează cu întrebări mari, probleme inevitabile într-un Bildungsroman, de fapt, problemele ale căror rezolvări nu se găsesc nicăieri, în nici o carte de reţete.

Cît de mare e distanţa între ceea ce eşti şi ceea ce ai visat să fii? Dar între ceea ce eşti şi ce au visat alţii că vei fi? este una dintre ele, te gîndeşti poate de zeci de ori la ea şi nici un răspuns nu e mulţumitor, ci numai ameninţat de spectrul lui "ar fi putut fi mai...". Viaţa reală despre care scrie Elaine, nesigură de realitatea ei, de autenticitatea ei, începe în Toronto, cu părinţi excentrici şi un frate, Stephen, care colecţionează stele şi susţine că timpul nu este o linie, iar prima traumă e legată de "intrarea in rîndul lumii". A avea prietene la 8-9 ani este o obligaţie, a respecta ritualuri şi experimenta temeri nebuloase- de asemenea. Aici apare Cordelia, prietena-despot, cameleonicul altera-ego sau antagonista sau ceea care ar fi dorit Elaine să fie: că nu se poate alege dintre aceşti termen e un semn al complexităţii relaţiei dintre cele două femei; un raport de putere existent atît în copilărie, cînd micile cruzimi ale Cordeliei sunt la fel de imprevizibile şi devastatoare ca fenomenele naturale, dar la fel de viu şi de strîns şi în absenţa Cordeliei, la mult timp după ce Cordelia îşi pierde tendinţa de a exista şi chiar după ce Elaine se eliberează simbolic de ea (Eşti moartă, Cordelia, îşi spune Elaine către final). Poate că, la un nivel, Elaine şi Cordelia nu sunt două persoane diferite, ci una cu două feţe, o construcţie duală indestructibilă.

Se susţine că Margaret Atwood provoacă, în Ochi-de-pisică, atît feminismul, cît şi viziunile conformiste despre artă, pentru că accentuează lipsa de egalitate în relaţiile dintre femei, pentru că nu neagă şi nu trece sub tăcere răutăţile gratuite dintre acestea, răzbunările şi înspăimîntările, slăbiciunile, sclifoseala şi snobismul; pe de cealaltă parte, picturile lui Elaine sunt mijloc pentru exorcizare, pentru a se elibera de personaje fantomatice, precum mama lui Grace, o copilă din grupul torţionar al prietenelor din copilărie, pentru a-şi găsi o identitate din care Cordelia e alungată, pentru a găsi un spirit protector, incert, golit de obscuritatea feminină. Şi peste toate acestea, bila ochi-de-pisică cu miezul albastru, forma particulară de a vedea lumea, Al Treilea Ochi sau poate globul magic, un reper prin lumea feminină viscerală, greoaie, devoratoare, acaparantă.

Ca şi în cartea lui Siri Hustvedt, descrierea tablourilor lui Elaine, ironia tonică a naratoarei, le dau o consistenţă care trece de schema naraţiunii, mai simplu spus, ies din carte, par atît de reale că regreţi că nu există într-o sală de expoziţii. Deşi începuse cu o promiţătoare pasiune pentru biologie (cunoaşterea pînă în cele mai mici amănunte a lumii vizibile), Elaine se orientează spre pictură poate tot ca reacţie împotriva lumii reale. Surprinzător însă, arta ei exprimă propriul real mai autentic, mai viu şi mai clar decît o disecţie. La limită, desenele detaliate cu sistemul digestiv al viermilor şi teoriile tatălui naratoarei despre omizi şi încălzirea globală nu sunt doar elemente picante, care să stîrnească zîmbetul sau să accentueze un contrast, ci detalii ale aceluiaşi tablou, ale Marelui Tablou văzut prin ochiul-de-pisică.

În fine, multele straturi ale romanului, continua pendulare între miturile copilăriei şi miturile adulţilor, luciditatea care face din carte şi o istorie a uzurii, a degradării fiinţei umane, a declinului nu pot fi umbrite de stîngăcia traducerii. Chiar dacă unele alegeri ale traducătorului apar nepotrivite, nefireşti, aceasta nu deturnează tonul general al cărţii, umorul amar şi seninătatea, autoironia. Ochi-de-pisică este un roman pe care îl recomand ferm, atît pentru siguranţa şi fineţea scriiturii lui Margaret Atwood, cît şi pentru lumea ficţională în sine, autonom văzută.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

Magazinul magic de jucării

0Autor: Angela Carter
Rating:
Editura: Leda

Vă mai amintiţi descrierea casei lui Moş Costache din Enigma Otiliei? Sigur o ţineţi minte, descrierea aceea minuţioasă, în stil balzacian, a tuturor ungherelor casei, menită să creeze imaginea locuitorilor săi. Ei bine, ceva asemănător veţi citi şi în Magazinul magic de jucării, cu diferenţa că în loc de câteva pagini, descrierile atente se întind cam pe jumătate din roman. Efectul este însă unul pozitiv, şi aş merge mai departe spunând că este cel scontat, însă voi reveni asupra acestui aspect puţin mai încolo.

Viaţa Melaniei, personajul principal, pare a fi desprinsă din rubrica "Înainte/ După" a unei reviste de femei. Numai că în locul şedinţei de machiaj sau a operatiei estetice, este moartea părinţilor ei. Înainte este o viaţă luxoasa, cu băi zilnice în apă caldă, parfumuri, rochii şi o casă superbă; o mamă elegantă, un tată puţin excentric, dar destul de nesăbuiţi încât să nu pună nimic deoparte pentru copii lor. O viaţă fericită, lipsită de griji, care se sfârşeşte tocmai când Melanie începe să se descopere pe ea însăşi, la vârsta de cincisprezece ani. După este o viaţă într-o casă macabră, mizerabilă, cu un boiler ruginit pe care e o aventură să îl porneşti, cu o coajă de săpun de casă în care se văd urmele de unghii şi cu miros de aer stătut.

Lucrurile poate nu ar fi la fel de grave dacă locuitorii ei nu ar forma o "casă de nebuni". Casa este a unchiului său, proprietarul magazinului de jucării, pe care le confectioneaza împreună cu ucenicul său. Cu toate ascestea este o prezenţă terifiantă, un om violent şi autoritar de care se tem toţi cei din casă şi care şi-a pus în cap să şteargă din Melanie şi din fratele şi surioară ei orice urmă a tatălui lor, pe care nu l-a putut suferi. Mătuşa Maggie, care a amuţit în noaptea nunţii, şi fraţii ei, Francie şi Finn, sunt marionetele unchiului. Nu ies din cuvântul lui şi sunt prezenţe la fel de stranii ca restul casei.

Ce devine însă clar este că cei trei au un secret. Pe măsură ce trece timpul, cititorul îi descoperă prin ochii lui Melanie, care notează atent fiecare detaliu, în timp ce aceştia îi devin apropiaţi, Finn mai mult decât ceilalţi doi. Toate aceste detalii creează o atmosferă grea, apăsătoare, asupra căreia planează imaginea unchiului, şi în timp ce paginile rămase se împuţinează îţi dai seama că se apropie dezastrul. Acesta este efectul despre care vorbeam la început. Privind din această perspectivă, toate acele descrieri nu devin atât de plictisitoare pe cât te-ai aştepta.

Dezastrul se produce, secretul iese la iveală, însă finalul este dezarmant. Pe cât îţi sunt întinse pe tavă sufletele personajelor, pe atât de mut este finalul. Este clar că singura magie pe care a făcut-o magazinul este maturizarea lui Melanie, dar oare chiar aşa, maturizarea să fi ajuns deja la nepăsare?

Văzând expresia terifiată a lui Melanie de pe coperta care ilustrează chiar punctul culminant al cărţii, momentul în care o joacă pe Leda în sceneta unchiului său, îmi dau seama că am găsit în sfârşit o copertă care are legătură cu conţinutul cărţii. Nu reuşesc însă să o întrezăresc pe fata resemnată din final. Dacă ar mai fi fost măcar încă o pagină...

Scrisă de Raluca Alexe

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

In vara aceea verde…

Titlu: In vara aceea verde...
Autor: Carson McCullers
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Maria Valer
Numar pagini: 235
ISBN: 973-7624-16-5

În vara aceea verde" este un titlu de carte măcar atractiv, deşi se află departe de originalul The Member of the Wedding. Opţiunea traducătoarei îşi găseşte o explicaţie chiar în primele rînduri ale romanului: "S-a întâmplat în vara aceea verde şi năucitoare, când Frankie avea doisprezece ani.", iar mai apoi : "La urma urmei, vara semăna cu un vis dezgustător, verde, sau cu o junglă nebună, tăcută, văzută prin sticlă."
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Dinți albi

Titlu: Dinti albi
Autor: Zadie Smith
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Alina Scurtu
Numar pagini: 568
ISBN: 973-102-078-5

(ediţia în limba engleză)

Răul se taie din rădăcină, spun oamenii. Şi cînd te dor dinţii înfiorător, problema e la rădăcină. Nu este de mirare că personajele din romanul Dinţi albi caută întreaga viaţă rădăcini: culturale, etnice, istorice, de vreme ce trăiesc într-o lume inexplicabilă, în care nimic nu poate fi prezis sau ghicit şi nimic nu poate fi controlat. Explicaţia trebuie să stea undeva, neapărat în trecut. Timp de aproape douăzeci şi cinci de ani, familiile Jones şi Iqbal desfăşoară o saga ce trece din tragic în hilar, de la fleacuri la marea istorie.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!