Am avut nevoie de aproape o săptămână pentru a-mi aduna gândurile legate de primul volum al trilogiei Materiile întunecate și a le concentra sub forma unei recenzii. Încă nu știu sigur dacă sunt pregătit pentru această sarcină, deoarece am adorat romanul lui Philip Pullman și mi-e teamă ca nu cumva să ratez unele aspecte importante ale acestuia încercând să aștern totul într-un document.
Am făcut cunoștință cu Coraline mai întâi prin intermediul filmului și abia mai târziu am citit cartea. Ambele m-au fascinat foarte mult. În cazul filmului, pe lângă faptul că a fost vorba de experiența inedită, personajele au o forță deosebită, iar vocile le ajută mult să fie așa. Jocul scenic, deși vorbim de o animație, s-a imprimat în memoria mea ca ceva extrem de natural.Pe de altă parte, am perceput cartea ca pe un fel de completare la film (știu, sună anacronic, dar asta din cauză că am văzut filmul și apoi am citit cartea). Nu am fost avertizat de lipsa unor detalii care în film au reprezentat o bună parte a spectacolului, iar ilustrațiile (realizate de Chris Riddell) – diferite dar, în același timp, asemănătoare cu cele din film – au fost cumva surprinzătoare. Din aceste motive cred că toți cei care vor să trăiască experiența Coraline ar trebui s-o facă atât cu ajutorul filmului, cât și al cărții.
Cărțile pentru cei mici pot fi o surpriză plăcută chiar și pentru adulți, în special pentru cei dornici să evadeze pentru câteva ore într-o lume a inocenței, în care încă mai există onoare, altruism și curaj fără margini. [Citeste tot Articolul]
Darul lui Jonas este una dintre distopiile clasice care a rămas în permanență în atenția publicului de-a lungul timpului. Ecranizarea din 2014 a readus cartea în lumina reflectoarelor și am profitat de lansarea volumului și în România pentru a-l citi în sfârșit.
De câțiva ani, am observat un nou trend în literatura de afară, care devine din ce în ce mai populară: basmele reinterpretate. De la o Psyche modernă sau o Alice care pătrunde în Zombieland, la o Dorothy ce joacă rolul antagonistului și până la Albă ca Zăpada care este (cum altfel?) un vampir înfiorător, puține povești clasice au scăpat de imaginația scriitorilor contemporani care le-au răsucit în cele mai surprinzătoare moduri. Atunci când am citit descrierea romanului Și v-am spus povestea așa, nu am putut rezista tentației, deși mă așteptau deja vreo 15 cărți așezate în teancuri pe lângă pat.
De câte ori nu v-ați dorit să puteți sta de vorbă cu personajele dintr-o carte? Cred că pot spune în numele oricărui cititor că dorința de a petrece măcar câteva minute în compania unui erou de roman a încolțit în sufletul fiecăruia dintre noi, cel puțin o dată. Și cum orice scriitor este, înainte de toate, un cititor pasionat, Cornelia Funke s-a lăsat, la rândul ei, purtată de această premisă mai mult decât intrigantă. Rezultatul? O trilogie care reușește să captureze atenția fiecărui copil și iubitor de fantasy și care ne poartă pe tărâmurile infinite ale imaginației. Pentru că, datorită autoarei de origine germană, ni se răspunde în final cu o poveste plină de ingeniozitate la întrebarea nerostită. Cum ar fi dacă am putea aduce personajele în lumea noastră? Minunat, ați raspunde cei mai mulți dintre voi. Însă personajele din Inimă de cerneală sunt de altă părere...
Am observat, în ultima vreme, un trend în rândul scriitorilor de fantasy, și anume acela de a se folosi de legende și mituri deja existente, provenind de la diverse culturi ale lumii, și de a le transpune într-un decor modern. Cele mai cunoscute sunt, cu siguranță, legendele grecești, care au inspirat o multitudine de autori și operele lor. Rick Riordan, probabil fascinat de abundența de material din mitologia egipteană, a scris o trilogie bazându-se pe bogata moștenire culturală provenind din Țara Nilului. În Piramida roșie, primul volum al Cronicilor familiei Kane, zeii și creaturile fantastice din vremuri de mult apuse, pe când faraonii încă mai existau, își dezlănțuie puterile în lumea de azi. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro
