Millennium fantasy & science fiction
0
Editori: Michael Haulică, Horia Ursu
Rating: 
Editura: Millennium Press
Anul apariţiei: 2009
332 pagini
ISBN: 978-973-88934-3-6
Nu este un secret că, de foarte multă vreme, proza scurtă pierde teren în faţa romanului. Acest fenomen trist este mult mai vizibil în literatura de nişă, în cazul de faţă fantasy şi science fiction, unde revistele dau faliment de douăzeci de ani încoace şi se refugiază, cu mai mult sau mai puţin succes, pe internet. Chiar şi antologiile editate de nume mari se descurcă greu, iar la sfârşitul zilei trebuie să acceptăm că seriile de romane se vând mult mai bine şi se promovează mai uşor (faci publicitate la primul, ai public pentru următoarele).
Această migraţie spre roman poate să facă numai rău unor genuri literare precum cel fantastic şi science fiction-ului, unde densitatea de idei este foarte importantă pentru evoluţia sănătoasă a speciei. Unor genuri care s-au născut sub forma povestirilor scurte din reviste, o asemenea mutare le-ar fi probabil fatală, de aceea editorii din toată lumea se încăpăţânează să ţină în viaţă revistele şi antologiile. La noi, primii printre asemenea editori se numără Michael Haulică şi Horia Ursu, a căror antologie, Millennium fantasy & science fiction s-a lansat luna aceasta. [Citeste tot Articolul]
The Year's Best Fantasy and Horror, 19th annual collection
0
Coordonatori: Ellen Datlow, Kelly Link, Gavin J. Grant
Rating: 
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Roxana Brinceanu
448 pagini
ISBN: 978-973-143-202-1
Poate că e vina mea. Poate devin prea bătrân pentru genul acesta de poveşti. Am citit o antologie de fantasy şi horror zilele trecute, în pauzele dintre meciurile de la Roland Garros, şi nu sunt teribil de impresionat. Nu sunt nici foarte dezamăgit. Aproape că nici nu vreau să vorbesc despre ea, ceea ce este în unele privinţe mai rău decât a fi dezamăgit.
Apatia mea pentru literatura SF şi fantasy contemporană se datorează stării jalnice în care se află aceste genuri. Nu vorbesc doar despre imitaţiile ieftine după Harry Potter, ci de mediocritatea în care lumea se complace. Nu mai este de mult vorba despre literatură, ci despre câte cărţi poţi să vinzi. Dar asta e altă discuţie. [Citeste tot Articolul]
Noi
0
Autor: Evgheni Zamiatin
Rating: 
Editura: Univers
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Dan Ciobanu
175 pagini
ISBN:978-1-60257-068-9
(ediţia în limba engleză)
Roman de anticipaţie, Noi a fost, se pare, sortit unei existenţe subterane, circulând mult timp numai în samizdat, deşi a fost cel mai probabil sursă de inspiraţie pentru mai celebrele 1984 sau Minunata lume nouă. Creator al distopiei, Evgheni Zamiatin a scris o carte în care prezintă o societate inumană, mecanicizată, expresia cea mai vie a totalitarismului. Dând dovadă de o intuiţie extraordinară, scriitorul rus a înfăţişat cu acurateţe ororile "socialismului victorios".
Trăind şi muncind pentru Statul Unic, populaţia de numere a romanului trăieşte în case cu pereţi transparenţi, pentru că intimitatea nu îşi găseşte justificare, poartă acelaşi tip de uniforme, hrana lor este pe bază de petrol, iar visele constituie o "boală psihică gravă". Dumnezeu este reprezentat de Statul Unic, iar reprezentantul lui este Binefăcătorul, stăpân absolut, reales mereu cu unanimitate de voturi. [Citeste tot Articolul]
Ender’s Game
0
Autor: Orson Scott Card
Rating: 
Editura: Atom
Anul apariţiei: 2002 (ediţia aceasta), 1985 original
326 de pagini
ISBN: 978-1-904233-02-2
(sau de aici versiunea în engleză)
Avem nevoie de încă o recenzie la Jocul lui Ender? Urmărind reacţiile colegilor mei şi reacţiile cititorilor, aproape că mă tem să-mi expun propria părere legată de această "capodoperă" SF. Vorbim despre un roman apărut în 1985 care încă mai vinde peste o sută de mii de copii anual în Statele Unite. Este cu siguranţă un roman captivant, care obţine reacţii puternice din partea cititorului, dat fiind subiectul şi protagonistul său. Iar eu mă văd nevoit să contrazic pe toată lumea şi să spun că Ender"™s Game nu este un roman foarte bun. Este îngrozitor, chiar nociv.
Cred că toată lumea ştie povestea până acum, aşa că voi dezvălui tot ce se întamplă. Cândva în viitor, omenirea este atacată de o rasă extaterestră insectoidă şi reuşeşte cu greu să se apere. Temându-se de o nouă invazie, oamenii încep să construiască nave spaţiale şi arme mai puternice, iar armata începe un program de manipulare genetică prin care doreşte să dezvolte super-genii. Protagonistul romanului, Ender Wiggin, este un astfel de geniu şi are doar şase ani la începutul romanului. [Citeste tot Articolul]
Doamnele din Grace Adieu şi alte povestiri
0Autor: Susanna Clarke
Rating: 
Editura: Rao
(ediţia în limba engleză)
Magia şi misterul sunt două lucruri care se suprapun, se întretaie şi creează lumi cu totul deosebite care vor atrage mereu atenţia muritorilor de rând" "magia nu vine doar din minte, ci în egală măsura din inimă; şi bine ar fi ca tot ce faceţi să se nască din dragoste, din bucurie sau din dreaptă mânie" [din Cartea lui Lady Catherine de Winchester (1209-67) tradusă din limba latină de Jane Tobias (1775-1819)].
Susanna Clarke, autoarea bestseller-ului Jonathan Strange & Mr. Norrell, revine asupra temei preferate în noua sa carte Doamnele din Grace Adieu şi alte povestiri, şi anume asupra lumii magice din Faerie, o lume plină de spiriduşi, animale magice, femei preocupate de magie.
[Citeste tot Articolul]
Cronicile din Narnia
0Autor: C.S. Lewis
Rating: 
Editura: Rao
(ediţia în limba engleză)
Nu sunt multe cărţi care pot să capteze acea lume unică a copilăriei şi să o păstreze pentru totdeauna. Cronicile din Narnia nu numai că o prind precum o corabie într-o sticlă, dar creează şi iluzia valurilor care leagănă corabia şi vânturilor care îi umflă pânzele. Cărţile lui Lewis vin dintr-un loc şi un timp mai bun, unde leii vorbesc şi oamenii se transformă în dragoni dacă dorm pe grămada de comori.
C.S. Lewis a scris Cronicile din Narnia într-o perioadă în care genul fantasy înflorea. La jumătatea secolului trecut, scriitori precum Lewis, Tolkien, sau Williams se întâlneau într-un mic bar din Oxford, formând grupul care avea să rămână cunoscut drept "The Inklings". Toţi împărtăşeau o dragoste pentru folclor şi mitologie, iar aici a fost citită şi o versiune timpurie din Stăpânul Inelelor.
[Citeste tot Articolul]
Dragonul renăscut
0Autor: Robert Jordan
Rating: 
Editura: Rao
(ediţia în limba engleză)
Opera lui Robert Jordan a fost adesea comparată, pe bună dreptate, cu cea a lui Tolkien. Nu este un lucru neobişnuit, deoarece mai tot fantasy-ul modern îşi are rădăcinile în cărţile maestrului englez, dar seria Roata Timpului îşi propune să ducă genul la apogeu, întinzându-se de-a lungul a treisprezece cărţi (ultima urmând să apară în 2009). Însă acolo unde Stăpânul Inelelor alegea simplitatea, Roata Timpului complică lucrurile, ţesând o poveste imensă de proporţii epice.
Tocmai pentru că povestea este atât de vastă, trebuie urmărită cu atenţie, lucru dificil dacă începi cu a treia carte a seriei, aşa cum am făcut eu. La nivel cosmogonic există un Creator care a făcut Roata Timpului şi Puterea Supremă care s-o întoarcă. Această Putere Supremă izvorăşte din Adevăratul Izvor, iar puţinii care pot s-o folosească primesc puteri excepţionale. Puterea Supremă este împărţită în jumătatea masculină (saidin) şi cea feminină (saidan). În această Roată a Timpului este închisă Shai"™tan, o entitate malefică pusă pe distrugerea lumii. Prima dată când acest Shai"™tan a scăpat a fost învins de Dragon, campionul luminii, dar a reuşit să corupă jumătatea masculină din Puterea Supremă. Cum lucrurile se petrec ciclic, Shai"™tan va scăpa iar şi un nou Dragon se va naşte pentru a-l învinge, doar că Dragonul va fi şi el corupt de saidin şi poate că va distruge lumea în loc să o salveze.
[Citeste tot Articolul]




